Contabilitatea Decontarilor cu Terții

CONTABILITATEA DECONTARILOR CU TERŢII

1. Definiţie

Datoriile şi creanţele pe care întreprinderrea şi le creează în legătură cu înfiinţarea sa, ca şi pe parcursul desfaşurării activităţii, în funcţie de termenul de decontare, se grupează în obligaţii şi creanţe pe termen lung (peste un an) şi obligaţii şi creanţe pe termen scurt.

Conţinutul lucrarii de faţă în constituie datoriile şi creanţele pe termen scurt, cunoscute şi sub denumirea de decontari curente, de exploatare sau decontări cu terţii.

Contabilitatea terţilor asigură informaţia necesară pentru evidenţa datoriilor şi creanţelor întreprinderii în relaţiile acesteia cu furnizorii, clienţii, personalul, asigurările şi protecţia socială, bugetul statului, unităţile din cadrul grupului, asociaţii respectiv acţionarii, debitori şi creditori diverşi. Informaţiile legate de scadenţa activelor şi datoriilor sunt utile pentru evaluarea lichiditaţii şi solvabilităţii întreprinderii. De asemenea, în această categorie de decontări se încadrează şi cele din operaţii de participaţie, ca şi cele între exerciţiile financiare.

Întreprinderea trebuie să determine pe beya naturii activităţii sale modul de prezentare a activelor curente şi imobilizate şi datoriilor curente şi pe termen lung ca fiind clasificări separate în bilanţ. În situaţia în care întreprinderea nu efectuează această clasificare, activele şi datoriile sunt prezentate detaliat în ordinea lichidităţii, respectiv exigibilităţii lor.

Când întreprinderea furnizează bunuri, execută lucrări sau prestează servicii în cadrul uni ciclu de exploatare care poate fi identificabil în mod clar, clasificarea separată în bilanţ a activelor curente şi imobilizate şi a datoriilor curente şi pe termen lung oferă informaţii utile făcându-se distincţie între activele nete rulate continuu sub formă de „capital” circulant şi cele utilizate în activitatea întreprinderii pe termen lung. Astfel, se evidenţiază activele care se asteaptă a fi realizate şi datoriile exigibile în cadrul ciclului curent de exploatare. Ciclul de exploatare al unei întreprinderi reprezintă perioada de timp dintre achiziţionarea materiilor prime care intră într-un proces şi finalizarea acestuia în numerar sau sub forma unui instrument uşor convertibil în numerar.

Activele curente cuprind: stocurile şi creanţele comerciale care sunt vândute, consumate sau realizate ca parte a ciclului normal de exploatare, chiar şi atunci când nu se aşteapta să fie realizate în 21 luni de la data bilanţului.

Datoriile curente cuprind datoriile comerciale, datoriile către

angajaţi şi alte elemente de natura costurilor de exploatare care sunt în totalitatea lor componente ale fondului de rulment utilizat în ciclu normal al întreprinderii. Astfel, elementele de exploatare sunt clasificate ca datorii curente chiar dacă sunt exigibile după mai mult de 12 luni de la data bilanţului.

Creanţele curente, componente ale activelor curente şi datoriile curente formează categoria generică de terţi.

Din punct de vedere financiar-contabil, creanţele curente reprezintă valorile economice avansate temporar altor persoane fizice sau juridice pentru care urmează să se primească o prestaţie, numerar sau echivalente de numerar.

Creanţele curente, ca active, sunt prezente şi formează din momentul naşterii drepturilor faţă de terţi şi până în momentul stingerii lor.

Din punct de vedere financiar-contabil, datoriile curente exprimă resursele furnizate de terţi pentru care întreprinderea trebuie să acorde o prestaţie, numerar sau echivalente de numerar. Acestea exprimă datoriile create în cadrul relaţiilor de decontare ale întreprinderii cu alte persoane fizice şi juridice.

Datoriile curente, ca surse de finanţare, sunt prezente şi funcţionează din momentul naşterii angajamentelor faţă de terţi şi până în momentul stingerii lor.

1.1. Documentele financiar contabile

Documentele financiar-contabile dunt diversificate în funcţi de natura operaţiilor economice consemnate în conţinutul acestora.

Factura fiscală este documentul pe baza căruia se realizează decontarea produselor şi marfurilor livrate, lucrărilor executate şi serviciilor prestate (în corelaţie cu datele din nota de recepţie şi constatare de diferenţe şi din alte documente privind recepţionarea prestaţiilor de către terţi). Este folosit ca document de însoţire a bunurilor pe timpul transportului, precum şi ca document de înregistrare în contabilitatea furnizorului şi cumpărătorului.