Contabilitatea Materiilor Prime

CONTABILITATEA STOCURILOR DE MATERII PRIME, MATERIALE ŞI OBIECTE DE INVENTAR

1. Conţinutul şi structura stocurilor

1.1 Stocurile

Stocurile reprezintă, materiale, lucrări şi servicii destinate să fie consumate la prima lor utilizare, să fie vândute în situaţia când au starea de marfă sau produse rezultate din prelucrare, precum şi producţia în curs de execuţie.

Stocurile, sub aspectul gestionării, se pot grupa în stocuri şi producţia în curs de execuţie, ambele fiind considerate active circulante materiale. Comisia Internaţionala a Standardelor Contabile (I.A.S.C.), în norma de contabilitate IAS 2 „Stocurile” aplicată începând cu 1.01.1976 şi revizuită în anul 1993 defineşte stocurile ca fiind un element de activ, iar costul de achiziţie al acestora cuprinde preţul de cumpărare, taxele vamale şi alte taxe nerecuperabile, cheltuieli de transport-aprovizionare. Stocurile pot fi:

• Bunuri achiziţionate în scopul revânzării ( marfa cumpărată de un comerciant cu amănuntul şi destinată revânzării) sau orice altă achiziţie având acest scop;

• Bunuri finite sau în curs de execuţie fabricate de întreprindere;

• Materii prime, materiale, utilităţi ce urmează a fi folosite în procesul de producţie;

• Costul serviciului pentru care întreprinderea nu a recunoscut încă venitul aferent, în cazul prestărilor de servicii.

1.2 Clasificarea stocurilor

În contabilitatea financiară a întreprinderii stocurile sunt clasificate şi delimitate în funcţie de patru criterii: fizic, destinaţie, faza ciclului de exploatare şi locul de creare a gestiunilor. Corespunzător acestor criterii sunt individualizate următoarele stocuri:

• Materii prime, care participă direct la fabricarea produselor, regăsindu-se în componenţa lor integral sau parţial, în stare iniţială sau transformată;

• Materialele consumabile sau furniturile cuprind materialele auxiliare, combustibili, piesele de schimb, seminţele şi materialul de plantat, furajele şi alte materiale consumabile care participă indirect sau ajută activitatea de exploatare fără a se regăsi, de regulă, în produsul rezultat;

• Produsele sub forma semifabricatelor, produselor finite si produselor reziduale;

• Animale care nu au îndeplinit condiţiile de a fi trecute la animale adulte, animale de îngrăşat, pasările şi coloniile de albine;

• Producţia în curs de fabricaţie reprezintă materii prime care nu au trecut prin toate stadiile de fabricaţie, produse ne supuse probelor şi recepţiei tehnice, precum şi lucrările şi serviciile în curs de execuţie sau neterminate;

• Mărfuri, respectiv bunuri pe care întreprinderea le cumpăra în vederea revânzării ;

• Ambalajele, cuprind bunurile necesare pentru protecţia mărfurilor pe timpul transporturilor şi depozitării sau pentru prezentarea lor comercială.

Categorii distincte în cadrul stocurilor constituie obiectele de inventar, baracamentele şi amenajările provizorii.

În România, prin Regulamentul de aplicare a Legii Contabilităţii nr. 82/1991 este data următoarea definiţie acestei clase de active patrimoniale: „Contabilitatea stocurilor şi comenzilor în curs de execuţie cuprinde ansamblul bunurilor şi serviciilor din cadrul unităţii patrimoniale, destinate:

• fie a fi vândute în aceeaşi stare sau după prelucrarea lor în procesul de producţie;

• fie a fi consumate la prima lor utilizare.

1.3. Obiectivele şi factorii organizării contabilităţii stocurilor

Obiectivele contabilităţii stocurilor şi a producţiei în curs de execuţie sunt, în principal legate de realizarea funcţiilor comerciale ale întreprinderii.

Principalele obiective ce revin contabilităţii în acest domeniu sunt:

A. Urmărirea şi controlul realizării programului de aprovizionare. Prin organizarea evidenţei pe grupe şi feluri de stocuri, precum şi a cheltuielilor de transport-aprovizionare pe feluri de cheltuieli, comparate permanent cu prevederile programelor, se asigura informaţii utile cu privire la stadiul aprovizionării.

B. Asigurarea integrităţii patrimoniale a stocurilor la locurile de depozitare şi urmărirea permanentă a mişcării lor. Se asigură prin organizarea contabilităţii mijloacelor circulante materiale pe gestiuni, şi în cadrul acestora pe feluri de stocuri, cantitativ şi valoric, înregistrarea exactă şi la timp a cuantumului mişcărilor şi a diferenţelor constatate la inventariere, sesizarea existenţei stocurilor fără utilitate sau cu mişcare lentă, pentru luarea măsurilor necesare lichidării lor.