Contabilitatea Provizioanelor pentru Deprecierea Activelor

Imagine preview
(7/10 din 1 vot)

Acest referat descrie Contabilitatea Provizioanelor pentru Deprecierea Activelor.
Mai jos poate fi vizualizat un extras din document (aprox. 2 pagini).

Arhiva contine 1 fisier doc de 6 pagini .

Iti recomandam sa te uiti bine pe extras si pe imaginile oferite iar daca este ceea ce-ti trebuie pentru documentarea ta, il poti descarca. Ai nevoie de doar 3 puncte.

Domeniu: Contabilitate

Extras din document

REZUMAT

This thesis is dedicated to the improvement of accounting for reserves and introduction in domestic accounting the record of provisions. After the investigation of the world practice, accounting international standards, acts and laws from the Republic of Moldova, as well as the practical training in domestic companies the proposed objectives have been set. A special attention has been paid to the investigation of theoretical and conceptual basis of provisions. Under certain applications it was argued that the principle of conservatism is that act which stipulates provisions formation.

CUVINTE CHEIE: Provizioane, Ajustări, Deprecierea Activelor, Evaluare.

INTRODUCERE

Un instrument important al economiei de piaţă este contabilitatea, datele căreia servesc drept bază la luarea deciziilor economice. De aceea, întreprinderile autohtone ar trebui să aplice acele metode şi reguli contabile, care permit ca informaţiile furnizate să satisfacă necesităţile diverselor categorii de utilizatori. În relaţiile de piaţă apar un şir de riscuri şi incertitudini. Acestea, la rândul lor, provoacă unele cheltuieli (consumuri), pierderi unice, iar pentru evitarea lor în contabilitate este necesară constituirea unor instrumente de prevenire a lor cum ar fi provizioanele. Provizioanele au rolul de a păstra intangibilă valoarea de intrare ale activelor şi datoriilor. Provizioanele sunt elementele prin intermediul cărora se înregistrează diferenţele din evaluarea activelor şi pasivelor. Regulile de evidenţă ale acestora sunt ghidate de principiul prudenţei şi concepţia financiară de menţinere a capitalului.

1. Ajustări privind deprecierea activelor în viziunea Uniunii Europene

Deprecierea de valoare, potrivit IAS, este o pierdere de valoare apărută pe parcursul duratei de viaţă utilă a unui activ, urmarea incidenţei unor factori specifici – interni sau externi – care fac ca valoarea justă minus costurile de vânzare sau valoarea de utilizare să fie mai mici decât valoarea contabilă netă. Deci, pentru a măsura deprecierea, pe parcursul duratei de viaţă a activului, întreprinderea trebuie să cunoască dimensiunea amortizării cumulate care ajustează costul iniţial în vederea obţinerii, la momentul t, a valorii contabile nete – baza de comparaţie în cuantificarea deprecierii de valoare.

Se poate vorbi despre o depreciere a imobilizărilor atunci când valoarea de inventar (actuala) a acestora, la un moment dat, este mai mica decât valoarea lor de intrare. Diferenţa corespunde, după caz, unei deprecieri ireversibile sau unei deprecieri reversibile. De regula, deprecierile ireversibile (definitive) se înregistrează în contabilitate sub forma amortizării, iar în cazul deprecierilor reversibile intervin provizioanele pentru depreciere.

Standardele Internaţionale de Raportare Financiară tratează diferit problematica deprecierii; s-a indus termenul de valoare depreciabilă cu altă semnificaţie decât cea uzitată de practica românească. Se prescrie ca necesar reflectarea unui activ în situaţiile financiare la o valoare care să nu depăşească suma recuperabilă obţinută din utilizarea acestuia sau tranzacţionarea pe o piaţă activă. Conceptul a fost dezvoltat tocmai pentru a asigura o mai bună şi credibilă reflectare a valorii unui activ, la data bilanţului, în situaţiile financiare ale unei întreprinderi. Şi aceasta deoarece, în practică, în multe jurisdicţii europene, deşi existau obligaţii statutare de a compara valoarea contabilă a activelor cu valoarea de piaţă a acestora, cerinţele nu erau aplicate neapărat riguros. Mai mult, anumite jurisdicţii, în mod special cele cu tradiţie legislativ-comercială britanică, nu impuneau reflectarea deprecierii, decât dacă se făcea în mod permanent şi pe termen lung. Abordarea mult mai riguroasă a IAS 36 reflectă faptul că autorităţile de reglementare au devenit conştiente că acesta a fost un domeniu neglijat în raportarea financiară.

O întreprindere are două posibilităţi evidente de a recupera valoarea activelor sale:

• prin utilizare, sau

• prin valorificare pe piaţă.

Dacă valoarea de utilizare este mai mică decât cea obţinută pe piaţă, o întreprindere competitivă ar prefera să vândă activul decât să îl utilizeze, şi invers. De aceea, în spiritul IAS 36 „Deprecierea activelor”, valoarea recuperabilă este, potrivit definiţiei maximul dintre valoarea justă minus costurile de vânzare a activului şi valoarea lui de utilizare; altfel spus, valoarea recuperabilă este suma pe care întreprinderea se aşteaptă să o recupereze din utilizarea viitoare a unuia activ, inclusiv valoarea să reziduală în momentul înstrăinării.

Deprecierea de valoare, potrivit IAS, este o pierdere de valoare apărută pe parcursul duratei de viaţă utilă a unui activ, urmarea incidenţei unor factori specifici – interni sau externi – care fac ca valoarea justă mai puţin costurile de vânzare sau valoarea de utilizare să fie mai mici decât valoarea contabilă netă.

Standardul Internaţional de Contabilitate 36 „Deprecierea activelor”este unul dintre cele mai provocatoare şi dificile discursuri normative ale contabilităţii. Aplicarea să dă extensie principiului prudenţei şi se înscrie în concepţia de mentenanţă a activelor.

Înainte de apariţia unui standard pentru tratamentul deprecierii, aproape fiecare standard referitor la tratamentul diverselor active avea prevederi specifice privind cazurile de depreciere. Acest Standard doreşte să aplice şi să trateze unitar deprecierea activelor.

IAS 36 are rolul de a stabili reguli unitare privind determinarea deprecierii pentru o mare parte din activele întreprinderii, precum şi de a suplini golurile sau neclarităţile pe care standardele specifice diferitelor active le aveau.

IAS 36 combină cerinţele pentru identificarea, evaluarea, recunoaşterea şi reluarea unei pierderi din depreciere într-un singur Standard, pentru a se asigura de consecvenţa acestor cerinţe, şi, de asemenea, detaliază cerinţele şi recomandările existente în Standardele Internaţionale de Contabilitate, pentru a obţine o siguranţă rezonabilă că întreprinderile au identificat, recunoscut şi evaluat într-un mod similar pierderile din depreciere.

Fisiere in arhiva (1):

  • Contabilitatea Provizioanelor pentru Deprecierea Activelor.doc

Alte informatii

Contabilitate comparata Contabilitate şi Informatica de Gestiune Facultatea de Ştiinţe Economice şi Administrative Universitatea “Eftimie Murgu” Reşiţa