Contabilitatea Veniturilor

INTRODUCERE

În iunie 2002, IASB şi FASB au demarat un proiect referitor la recunoaşterea veniturilor al cărui principal obiectiv constă în dezvoltarea unui set de principii pentru recunoaşterea veniturilor care să elimine incoerenţele în textele normative existente şi cele întâlnite în practică. Dificultăţile de contabilizare a veniturilor se referă, în principal, la cunoaşterea tuturor circumstanţelor legate de o anume tranzacţie în vederea înţelegerii termenilor relevanţi, la determinarea momentului recunoaşterii şi a valorii atribuite venitului.

Problemele de recunoaştere a veniturilor sunt ridicate mai ales de aranjamentele contractuale ce conţin multiple elemente (de exemplu, contractele de vânzare a telefoanelor mobile la un preţ care acoperă valoarea telefonului dar şi a unor convorbiri viitoare).

Partizanii revizuirii atrag atenţia asupra faptului că IAS 18 se concentrează asupra evenimentelor generatoare de venituri, cum ar fi transferul riscurilor şi avantajelor asociate proprietăţii, fără a urmării modificarea activelor şi datoriilor ce dau naştere la venituri, ceea ce conduce la recunoaşterea unor venituri sau cheltuieli înregistrate în avans ce nu îndeplinesc definiţia datoriei sau activului.

IAS 18 a fost adoptat în 1982 şi a fost revzuit ultima oară în anul 1993. El se bazează pe conceptul de conectare a cheltuielilor la venituri, neglijând primatul conceptual al activelor şi datoriilor.

Prin urmare, consiliul IASB analizează în prezent un nou model conceptual ce înlocuieşte abordarea „riscuri şi avantaje” cu o abordare „active-datorii”, potrivit căreia venitul este determinat pe baza modificărilor în active şi datorii.

PRINCIPALELE CATEGORII DE VENITURI

În categoria veniturilor se includ atât sumele sau valorile încasate sau de încasat în nume propriu din activităţi curente, cât şi câştigurile din orice alte surse.

Activităţile curente sunt orice activităţi desfăşurate de o entitate, ca parte integrantă a obiectului său de activitate, precum şi activităţile conexe acestora.

Câştigurile reprezintă creşteri ale beneficiilor economice care pot apărea sau nu ca rezultat din activitatea curentă, dar nu diferă ca natură veniturile din această activitate. În contul de profit şi pierdere, câştigurile sunt prezentate, de regulă, la valoarea netă, exclusiv cheltuielile aferente, la elementul „Alte venituri din exploatare”.

Veniturile din activităţi curente se pot regăsi sub diferite denumiri, cum ar fi: vânzări, prestări de servicii, comisioane, redevenţe, chirii, subvenţii, dobânzi, dividende.

Sumele colectate de o entitate în numele unor terţe părţi, inclusiv în cazul contractelor de agent, comision sau mandat comercial încheiate potrivit legii, nu reprezintă un venit din activitatea curentă, chiar dacă din punct de vedere al taxei pe valoare adăugată persoanele care acţionează în nume propriu sunt considerate cumpărători nevânzători. În această situaţie, veniturile din activitatea curentă sunt reprezentate din comisioanele cuvenite.

Suma veniturilor rezultate dintr-o tranzacţie este determinată, de obicei, printr+un acord între vânătorul şi cumpărătorul/utilizatorul activului, ţinând cont de suma oricăror reduceri comerciale.

Contabilitatea veniturilor se ţine pe feluri de venituri, după natura lor, astfel:

a) venituri din exploatare;

b) venituri financiare;

c) venituri extraordinare.

Veniturile din exploatare cuprind:

a) venituri din vânzarea de produse şi mărfuri, precum şi prestări de servicii. În această categorie se includ şi veniturile realizate din vânzarea de locuinţe de către entităţile ce au ca activitate principală obţinerea şi vânzarea de locuinţe; veniturile se recunosc la valoarea integrală, inclusiv în cazul în care entitatea practică programe de fidelizare a clienţilor. În acest caz, pentru contravaloarea punctelor cadou acordate clienţilor ca parte a unei tranzacţii de vânzare de bunuri, prestare de servicii sau a altor forme similare de stimulare, şi care pot fi folosite în viitor de client pentru a obţine bunuri sau servicii gratuite sau la preţ redus, sub rezerva îndeplinirii unor eventuale condiţii suplimentare, entitatea înregistrează în contabilitate un provizion;

b) venituri aferente costului producţiei, reprezentând variaţia în plus (creştere) sau în minus (reducere) dintre valoare la cost de producţie efectiv a stocurilor de produse şi servicii în curs de execuţie de la sfârşitul perioadei şi valoarea stocurilor iniţiale ale produselor şi serviciilor în curs de execuţie, neluând în calcul ajustările pentru depreciere reflectate;

c) venituri din producţia de imobilizări, reprezentând costul lucrărilor efectuate de o entitate pentru ea însăşi, care se înregistrează ca imobilizări corporale şi necorporale;

d) venituri din subvenţii de exploatare, reprezentând subvenţiile pentru acoperirea diferenţelor de preţ şi pentru acoperirea pierderilor, precum şi alte subvenţii de care beneficiază entitatea;

e) alte venituri din exploatarea curentă, cuprinzând veniturile din creanţe recuperate, penalităţi contractuale, datorii prescrise, scutite sau anulate potrivit legii, precum şi alte venituri din exploatare.

Variaţia stocurilor de produse finite şi în curs de execuţie pe parcursul perioadei reprezintă o

corecţie a cheltuielilor de preoducţie pentru a reflecta faptul că fie producţia a majorat nivelul stocurilor, fie vânzările suplimentare au redus nivelul stocurilor.

Veniturile aferente costului producţiei în curs de execuţie se înscriu, alături de celelalte venituri, în contul de profit şi pierdere, cu semnul plus (sold creditor) sau minus (sold debitor).