Contractul de vânzare-cumpărare internațional și condițiile de livrare Incoterms

Toate activitățile ce preced semnarea contractului într-o tranzacție de comerț exterior (cercetarea pieței, analiza partenerilor, negocierea etc.), pot fi considerate ca activități ce oferă surse vitale de informare cu privire la abordarea pieței externe.

Contractele externe se incheie si se modifica, de regula, in forma scrisa, cu respectarea conditiilor valabile pentru conventii si luandu-se in considerare toate masurile si care apara interesele economice ale firmei participante, precum si ale economiei nationale din care face parte. Forma scrisa asigura o precizare a clauzelor contractuale, intocmirea unor contracte cu continut complet, o delimitare clara a obligatiilor contractuale rezultate in urma unei activitati de negociere precontractuala Firmele participante pe piața externă trebuie să aibă în vedere aspecte de drept comercial în plus, trebuie sa țina seama de anumite convenții. Convențiile ce concură la uniformizarea cadrului juridic internațional sunt următoarele:

- Convenția Națiunilor Unite asupra contractelor de vânzare internațională de mărfuri, este vorba de The U.N. Convention on Contracts for the International Sale of Goods, adoptată în 1980, la Viena, Această convenție se aplică contractelor de vânzare de mărfuri între părți care își au sediul în state diferite, când aceste state sunt state contractante sau când normele de drept internațional privat conduc la aplicarea legii unui stat contractant. Prevederile convenției se aplică contractelor de vânzare de mărfuri/bunuri, mai puțin sfera serviciilor; normele convenției nu cârmuiesc vânzările de mărfuri cumpărate pentru folosință personală/ familială.

- Convenția de la Roma, adoptată în 1980, privind legea aplicabilă angajamentului contractual; aceasta standardizează regulile de conflict de legi aplicabile contractelor pe teritoriul UE și a intrat în vigoare începând cu 1991; Convenția de la Roma completează Convenția de la Bruxelles din 1968 (dreptul internațional privind jurisdicția instanțelor judecătorești). Această Convenție, ca și Regulamentul Bruxelles I (care a înlocuit-o de la 1 martie 2002), stipulează că instanțele judecătorești ale mai multor state membre pot avea jurisdicție asupra unei plângeri. Caracteristica principală a sistemului stabilit de Convenție este principiul libertății de a alege, prin care părțile sunt libere să aleagă dreptul aplicabil contractului acestora. Libertatea de care dispun părțile este considerabilă : acestea pot alege orice drept, chiar dacă nu are legătură cu subiectul contractului lor și pot, de asemenea, să schimbe oricând alegerea inițială.

Contractele internationale se incheie in conditiile unor legislatii diverse ale statelor, dar una dintre cerintele fundamentale ale relatiilor comerciale internationale o constituie asigurarea unei pozitii egale participantilor, ceea ce necesita stabilirea unui regim juridic, pe cat posibil, uniform pentru contractele externe.

Cadrul contractual uniform pentru diferite contracte internationale, in principal pentru contractul de vanzare - cumparare, a fost creat in practica internationala pe baza principiului fundamental al libertatii contractuale, prin: elaborarea de conditii generale, contracte - tip, contracte - cadru, uzante comerciale uniforme.

Contractele economice externe trebuie sa cuprinda, in principal, urmatoarele elemente:

- identificarea partilor si a reprezentantilor lor, precum si determinarea obiectului contractului;

- durata contractului, termenele si locul de executare a obligatiilor, modalitatile de receptie si de rezolvare a eventualelor reclamatii;

- obiectul contractului, cantitatea marfii, garantiile privind calitatea marfii, conditiile de ambalaj, marcare si etichetare, expediere si transport;

- pretul si modalitatile de plata, masurile pentru prevenirea unor eventuale deprecieri monetare;

- raspunderile contractuale ale partilor, legislatia aplicabila si jurisdictia competenta, precum si orice alte clauze necesare, care vor convenite de catre parti.