Controlul conturilor

Controlul conturilor este o etapa succesiva sau concomitenta cu controlul intern, functie de experienta auditorului.

Concluziile rezonabile pe care se bazeaza opinia trebuie sa fie fundamentate cu probe de audit suficiente, prin combinarea testelor de control si aprocedurilor de fond.

Testele de control privind modul de functionare a cadrului contabil conceptual si a controlului intern, precum si a testelor efectuate cu scopul de a depista erori semnificative din situatiile financiare (proceduri de fond) contribuie la ansamblul probelor de audit.

Sistemul contabil si cel de control intern au ca scop prevenirea, detectarea si corectarea erorilor semnificative.

Etapa precedenta, privind obiectivele si evaluarea controlului intern, riscurile acestuia, reprezinta pentru auditor un pas important în controlul conturilor.

Probele de audit trebuie realizate pentru fiecare asertiune a conducerii cu privire la situatiile financiare.

Ansamblul de asertiuni ale conducerii înglobate în situatiile financiare sunt clasificate astfel:

- existenta: un activ sau o obligatie exista la o anumita data;

- drepturi si obligatii: un activ sau o obligatie apartine entitatii la o anumita data;

- aparitie: o tranzactie sau un eveniment a avut loc pe durata unei perioade si este legat de entitatea respectiva;

- exhaustivitatea: nu exista active, obligatii, tranzactii sau evenimente neînregistrate sau elemente neprezentate;

- evaluarea: un activ sau o datorie este înregistrata la o valoare contabila adecvata;

- comensurarea: o tranzactie sau un eveniment este înregistrat la valoarea corespunzatoare si venitul sau cheltuiala este alocata perioadei corespunzatoare;

- prezentarea informatiilor: un element este prezentat, clasificat si descris în conformitate cu cadrul general de raportare financiara adecvat.

Auditorul trebuie sa se asigure ca îi sunt confirmate exigentele cu privire la credibilitatea unei asertiuni a conducerii, prezentata în situatiile financiare.

Credibilitatea probelor de audit depinde de provenienta sursei, interna sau externa, si de natura sa: documentara, orala, constatarea efectiva prin vizualizare de catre auditor. Atunci când sistemul contabil si controlul intern sunt functionale, probele de audit intern sunt mai credibile decât cele externe; dupa cum confirmarea primita de la un tert ca sursa externa este mai credibila decât cea interna.

Obiectivul principal al auditorului pentru „Controlul conturilor“îl constituie obtinerea elementelor probante adecvate pentru a emite opinia motivata si responsabila asupra modului de reflectare a situatiilor financiare.

Aceasta etapa are ca obiectiv reunirea elementelor probante suficiente si juste pentru a putea exprima o opinie motivata asupra situatiilor financiare, ceea ce presupune asigurarea respectarii regulilor legale si regulamentare de catre întreprindere:

- regulile referitoare la inventarieri;

- existenta activelor si faptul ca acestea apartin întreprinderii;

- regulile de tinere a registrelor si a contabilitatii;

- estimarile contabile si de evaluare stipulate în normele legale si cele profesionale sau în absenta acestora;

- principiile contabilitatii: prudenta, permanenta metodei, continuitatea activitatii,independenta exercitiului, intangibilitatea bilantului de deschidere, necompensarea;

- pasivele patrimoniale, veniturile si cheltuielile privesc întreprinderea în cauza.

Pentru a imprima acestei etape a auditului un caracter organizat, pentru prevenirea suprapunerilor si a repetarilor inutile între etapele auditului, pentru evitarea omisiunilor se întocmeste „Programul de control al conturilor“. Acest program are la baza informatiile cuprinse în „Planul de audit“ si în „Sinteza aprecierii controlului intern“.

Între eficienta controlului intern într-o întreprindere si marimea efortului depus de catre auditor cu ocazia controlului conturilor exista o relatie invers proportionala. De aceea, programele de control al conturilor pot sa varieze între o limita minima si una maxima.

Programele minime sau restrânse de control al conturilor se elaboreaza atunci când, în urma aprecierii controlului intern, se ajunge la concluzia ca exista un grad rezonabil de asigurare cã înregistrãrile contabile sunt fiabile.