Costul de producție - cheltuielile aferente și locul lui în mixul de marketing

1. INTRODUCERE

Managementul costurilor a devenit unul dintre obiectivele de bază ale liderilor de întreprinderi odată cu impactul major al globalizării. Practic, oricine poate concura cu oricine, pe orice piaţă. Protecţia vamală tarifară sau netarifară, constrângerile politice sau mai general, cele extraeconomice nu mai pot apăra pe nimeni sau, dacă mai acţionează , au un rol nesemnificativ faşă de efortul propriu. Fiind realităţi ale lumii în care trăim , managerii le vor lua în calcul pentru a se adapta la aceste noi realităţi. Strategiile de firmă sunt credibile numai în măsura în care există un management performant al costurilor. Managerii firmelor au în vedere costurile pe produse, fiind interesaţi de adaptarea unor măsuri tehnico-organizatorice care să determine reducerea costurilor pe produs şi creşterea rentabilităţii. Pe baza costului de produs, firma face politica preţului de vânzare, care este un factor de bază în competiţia cu alte firme. Toţi factorii care exprimă capacitatea de producţie a firmei, progresul tehnic şi tehnologic, organizarea, managementul se reflectă în dimensionarea costului pe produs.

Costurile au o influenţă multiplă asupra valorii firmei şi din acest motiv li se acordă o atenţie deosebită. În primul rând, valoarea firmei depinde de capacitatea ei de a obţine profit. Acesta, la rândul lui, depinde de venituri şi costuri. În valoare firmei creşte. Reducerea costurilor nu trebuie să fie în sens absolut pentru că valoarea firmei depinde de dimensiunea sa iar costuri în valoare absolută mai mică reprezintă de regulă venituri mai mici, deci valoare mai mică a firmei. Costurile vor fi în primul rând, raţionalizate, în sensul că vor fi eliminate cele care nu sunt aferente veniturilor realizate.

O a doua influenţă asupra valorii firmei o au costurile care se capitalizează. Acestea se mai numesc în limbajul curent costuri de natura activelor. Termenul pare impropriu. Un cost nu poate fi activ, iar un activ nu poate fi cost. Cu toate acestea în cazul translatării dintr-un sistem contabil în altul , situaţie frecventă în condiţiile creşterii ponderii investiţiilor străine în toate ţările, unele costuri devin active, iar unele active nu mai sune recunoscute, fiind înregistrate drept costuri. În plus, ulterior înregistrării la conturi, unele consumuri se pot capitaliza în baza unor raţionamente profesionale, conform unor practici larg acceptate.

Evaluarea unor active are la bază, în mai multe cazuri, metoda costurilor, respectiv totalul consumurilor pe care acestea le-au generat pentru a ajunge în starea în care se află şi a dispune de capacitatea de a genera beneficii economice viitoare. Poziţia financiară a firmei depinde de aceste active şi în consecinţă şi de costurile acceptate a sta la baza înregistrării.

Alegerea metodelor şi a procedeelor utilizate în contabilitatea de gestiune a unei entităţi are în vedere în principal obiectivele următoare: calculaţia costurilor ; stabilirea rezultatelor pe produse, lucrări şi servicii executate; stabilirea rentabilităţii produselor şi serviciilor executate; întocmirea bugetului de venituri şi cheltuieli pe feluri de activităţi; urmărirea şi controlul executării bugetului de venituri şi cheltuieli în scopul furnizării datelor necesare fundamentării deciziilor privind gestiunea unităţii patrimoniale.

La data intrării în patrimoniu, bunurile se evaluează şi se înregistrează în contabilitate la valoarea de intrare, denumită valoarea contabilă, care se stabileşte astfel:

- bunurile procurate cu titlu oneros, la valoarea de achiziţie denumită cost de achiziţie;

- bunurile produse în unitatea patrimonială, la costul de producţie.

Noţiunea de cost cuprinde toate cheltuielile de producţie cu materii prime şi

materiale consumabile , energia şi combustibilul, cu personalul şi obligaţiile sociale, cu amortizarea şi provizioanele, cu serviciile prestate firmei de către terţi, cu serviciile financiar-bancare.

2. COSTUL DE PROCŢIE

În prezent în România ,,Societăţile comerciale, societăţile/companiile naţionale, regiile autonome, institutele naţionale de cercetare-dezvoltare, societăţile cooperatiste şi celelalte persoane juridice au obligaţia să organizeze şi să conducă contabilitatea financiară, potrivit legii contabilităţii şi contabilitatea de gestiune adaptată la specificul activităţii’’. Contabilitatea de gestiune este destinată , în principal, pentru înregistrarea operaţiilor privind colectarea şi repartizarea cheltuielilor pe destinaţii, respectiv pe activităţi , secţii, faze de fabricaţie, decontarea producţiei obţinute precum şi calculul costului de producţie al produselor fabricate, lucrărilor executate şi serviciilor prestate, inclusiv al producţiei în curs.