Cum devii expert contabil în Franța

L’Ordre des experts-comptables este o instituție națională, aflata sub supravegherea Ministerului Economiei și Finanțelor, al cărei rol este de a asigura reprezentarea,promovarea, apărarea și dezvoltarea profesiei de expert contabil autorizat, atât în Franța, cât și în străinătate.

L’Ordre des experts-comptables asigură respectarea eticii profesionale, definește standardele și publică recomandări expertilor contabili trebuie să se aplice în exercitarea atribuțiilor lor. Participă la elaborarea și difuzarea literaturii contabile naționale și internaționale.

Dincolo de acest rol federal, l’Ordre des experts-comptables intenționează, de asemenea, să facă o propunere autorităților publice. Apropierea sa de lumea afacerilor îi permite să intervină în probleme care vizează asigurarea unei mai mari eficiențe pentru companii și să facă propuneri în acest domeniu.

Ordinul expertilor contabili autorizați desfășoară în mod regulat operațiuni de comunicare pentru:

-să ateste cu publicul larg capacitatea profesiei de a sprijini companiile, energia sa de a propune soluții și de a se adapta la economia digitală,

-să promoveze diploma și profesia pentru a încuraja vocațiile.

Expertul contabilul este primul consilier al liderilor de afaceri. Acesta joacă un rol major în consilierea liderilor de afaceri în fiecare zi. În contabilitate, fiscalitate, probleme sociale și juridice, oferă clienților săi cele mai adaptate soluții în funcție de nevoile specifice ale fiecărei companii.

Principiile contabile in Franta

1. Independenta exercitiilor - „impune sa se conecteze foarte convenabil veniturile si cheltuielile ( si nu incasarile si platile) perioadei pentru care se doreste determinarea unui rezultat”.

2. Continuitatea exploatarii ( la anglo-saxoni - „going concern”) - presupune ca, intr-un viitor previzibil, unitatea isi continua activitatea, fara a intra in incapacitatea continuarii activitatii sau a inregistra o reducere considerabila a acesteia. Principiul este in legatura cu celelalte principii, indeosebi cu cele ale prudentei, permanentei metodei si independentei exercitiului.

3. Permanenta metodelor - presupune asigurarea unei continuitati referitoare la aplicarea regulilor si normelor privind evaluarea activelor si pasivelor, veniturilor si cheltuielilor, inregistrarea in contabilitate si prezentarea elementelor patrimoniale si a rezultatelor in situatiile de sinteza si asigura comparabilitatea in timp a informatiilor contabile.

4. Necompensarea - prevede ca valorile elementelor ce reprezinta active nu pot fi compensate cu valori ale elementelor ce reprezinta pasive, respectiv veniturile cu cheltuielile, cu exceptia compensarilor permise de reglementarile legale

5. Nominalismul monetar

6. Costurile istorice - costul istoric este cel suportat efectiv la origine, care poate deveni repede anacronic si irealist. Optiuni pentru determinarea costului istoric:

-costul stocurilor (de obicei active neidentificabile) - se evalueaza fie la cost mediu ponderat de achizitie sau productie, fie considerand ca primul bun iesit este primul intrat;

-cheltuielile financiare: problema care se pune este de a sti daca aceste cheltuieli trebuie incluse in costul de intrare (deci, capitalizate) sau trebuie inscrise in cheltuieli; solutia va fi diferita, in functie de calea de intrare (productie sau achizitie) si de natura activului (imobilizare sau stoc).