Declarația Internațională privind Practica de Audit 1006

INTRODUCERE

Scopul acestei Declaraţii este acela de a furniza asistenţă practică auditorilor şi de a promova o bună practică în aplicarea Standardelor Internaţionale de Audit (ISA) la auditul situaţiilor financiare ale băncilor. Declaraţia nu se intenţionează a fi, totuşi, o listă exhaustivă a procedurilor şi practicilor care trebuie utilizate într-un astfel de audit. Pentru desfăşurarea unui audit în conformitate cu ISA, auditorul trebuie să respecte toate cerinţele prevăzute de totalitatea ISA.

Băncile întreprind în mod obişnuit o gamă largă de activităţi. Totuşi, cele mai multe bănci continuă să aibă în comun activităţile de bază cum ar fi operaţiuni de atragere a depozitelor, de împrumut, creditare, decontare, tranzacţionare şi de trezorerie. Scopul primordial al acestei Declaraţii îl constituie furnizarea de recomandări referitoare la implicaţiile unor astfel de activităţi asupra auditului. În plus, Declaraţia de faţă furnizează recomandări limitate cu privire la subscrierea şi brokerajul titlurilor de valori şi la managementul activelor, activităţi cu care auditorii situaţiilor financiare ale băncilor se confruntă în mod frecvent. Băncile întreprind în mod normal activităţi care implică instrumente financiare derivate.

Prezenta Declaraţie este realizată sub forma unei discuţii asupra diferitelor aspecte ale auditului unei bănci cu sublinierea problemelor care sunt fie mai puţin obişnuite, fie de o importanţă specială pentru un asemenea audit.

Pentru o mai bună înţelegere sunt incluse anexe care conţin exemple de:

(a) semnale tipice de atenţionare în caz de fraudare a operaţiunilor bancare;

(b) controale interne, teste ale controalelor şi proceduri de fond tipice pentru trei domenii operaţionale majore ale unei bănci: operaţiunile de trezorerie şi comerciale şi activităţile de împrumut;

(c) indicatori financiari folosiţi în mod curent în analiza condiţiei şi performanţei financiare a unei bănci;

(d) riscuri şi alte aspecte legate de operaţiunile cu titluri, activitatea bancară privată şi managementul activelor.

OBIECTIVELE ACTIVITĂŢII DE AUDIT

Obiectivul unui angajament de audit audit al situaţiilor financiare este de a da posibilitatea auditorului să exprime o opinie cu privire la situaţiile financiare, dacă acestea sunt întocmite, sub toate aspectele semnificative, în conformitate cu un cadru identificat de raportare financiară.

Obiectivul unui angajament de audit al situaţiilor financiare ale unei bănci, desfăşurat în conformitate cu ISA îl constituie, prin urmare, formularea unei opinii asupra situaţiilor financiare ale unei bănci, care sunt întocmite în concordanţă cu un cadrul identificat de raportare financiară.

Raportul auditorului menţionează cadrul de raportare financiară care a fost utilizat la întocmirea situaţiilor financiare ale băncii (inclusiv identificarea ţării de origine a cadrului de raportare financiară în cazul în care cadrul folosit nu este reprezentat de Standardele Internaţionale de Contabilitate). Atunci când emite un raport asupra situaţiilor financiare ale unei bănci întocmite în mod special pentru a fi utilizate într-o altă ţară decât ţara care a stabilit reguli cu privire la cadrul de raportare, auditorul ia în considerare dacă situaţiile financiare conţin prezentări de informaţii adecvate cu privire la cadrul de raportare financiară utilizat.

DEFINIREA TERMENILOR ANGAJAMENTULUI

Scrisoarea de angajament documentează şi confirmă acceptarea de către auditor a numirii, a obiectivului şi sferei angajamentului de audit, a întinderii responsabilităţilor auditorului faţă de client şi a formei oricăror raportări.

Atunci când se iau în considerare obiectivul şi sfera angajamentului de audit, precum şi întinderea responsabilităţilor, auditorul are în vedere propriile sale cunoştinţe şi competenţe, precum şi pe cele ale asistenţilor săi, pentru îndeplinirea angajamentului.

Pentru a face acest lucru, auditorul ia în considerare următorii factori:

• necesitatea unei expertize suficiente pe aspecte bancare, care să fie relevantă pentru auditul activităţilor băncii;

• necesitatea unei expertize în domeniul sistemelor IT şi al reţelelor de comunicaţii folosite de bancă;

• adecvarea resurselor sau a aranjamentelor între firme pentru derularea activităţilor necesare la sediile din ţară şi din străinătate ale băncii la care pot fi cerute procedurile de audit.

PLANIFICAREA AUDITULUI

Introducere

Planul de audit include, printre altele:

• obţinerea unei înţelegeri suficiente a activităţii şi structurii de guvernanţă a entităţii şi a unei înţelegeri suficiente a sistemelor de contabilitate şi de control intern, inclusiv a funcţiei de gestionare a riscului şi a funcţiei de audit intern;

• luarea în considerare a evaluărilor prognozate pentru riscul inerent şi riscul de control, acestea însemnând riscul de apariţie a denaturărilor semnificative (risc inerent) şi riscul ca sistemul de control intern al băncii să nu prevină sau să nu detecteze astfel de denaturări la momentul oportun (riscul de control);

• determinarea naturii, duratei şi întinderii procedurilor de audit ce urmează a se aplica; şi

• luarea în considerare a principiului continuităţii activităţii în ceea ce priveşte capacitatea entităţii de a-şi continua activitatea în viitorul previzibil, care va fi perioada folosită de conducere pentru realizarea evaluărilor sale în baza cadrului de raportare financiară. Această perioadă se va întinde pe cel puţin un an de la data bilanţului.

Dobândirea cunoaşterii clientului

Obţinerea cunoaşterii activităţilor băncii cere unui auditor să înţeleagă:

• structura de guvernanţă corporativă a băncii;

• mediul economic şi de reglementare dominant pentru principalele ţări în care banca îşi desfăşoară activitatea; şi

• condiţiile de piaţă existente în fiecare dintre sectoarele importante în care operează banca.

Există o serie de riscuri legate de activităţile bancare care, deşi nu sunt specifice doar sectorului bancar, sunt suficient de importante pentru a da o imagine despre activitatea bancară. Auditorul obţine o înţelegere a naturii acestor riscuri şi a modului în care banca le gestionează. Această înţelegere permite auditorului să evalueze nivelurile riscului inerent şi al riscului de control asociate diferitelor aspecte ale operaţiunilor unei bănci şi să determine natura, durata şi întinderea procedurilor de audit.