Diferența dintre contabilitatea de gestiune și controlul de gestiune

1. Contabilitatea de gestiune

Contabilitatea de gestiune presupune procesul de identificare, cuantificare, colectare, analiză, prelucrare, interpretare şi transmitere a informaţiilor financiare (şi nefinanciare) utilizate de management pentru realizarea funcţiilor de planificare, evaluare şi control în cadrul întreprinderii şi pentru asigurarea utilizării şi evidenţierii corespunzătoare a resurselor acesteia.

Contabilitatea de gestiune trebuie să furnizeze informaţii oportune şi exacte, cuprinzând bugete(pe tipuri de bugete), costuri standard, controlul bugetar, bază pentru procesul decizional al întreprinderii. Contabilitatea de gestiune este formată din tehnici şi procedee contabile de colectare şi raportare a datelor financiare, a celor care vizează producţia, comercializarea, pentru a răspunde nevoilor informaţionale ale managementului.

Contabilitatea de gestiune are drept scop evidenţierea, calculul, analiza şi controlul costurilor, a rezultatelor analitice ale întreprinderii.

Contabilitatea de gestiune are drept obiective principale:

- calculul analitic al costurilor produselor, lucrărilor, serviciilor;

- calculul rezultatelor analitice, prin comparaţia dintre costul produselor şi preţul de vânzare;

- elaborarea de bugete pe tipuri de activităţi (considerat un obiectiv previzional);

- controlul bugetar, explicarea abaterilor înregistrate.

2. Controlul de gestiune

Apariția contabilității de gestiune este legată, după unii autori, de nevoia de „supraveghere”, pe care au imprimat-o dezvoltarea statului modern și infrastructura sa capitalistindustrială. Economistul Hofbech consideră că „este posibil a se stabili legături între creșterea industrializării, capitalismului și birocratizării cu nevoile de control ale marilor întreprinderi industriale și influența gestiunii științifice ce a inspirat dezvoltarea instrumentelor de control ale contabilității de gestiune”.

Savanții Mayo J. și McGregor D. sunt de părerea că „controlul de gestiune reprezintă un sistem de informare care asigură măsurarea performanței. Odată cu dezvoltarea economiei, controlul de gestiune își modifică obiectivele și funcțiile în dependență de cerințele managerilor”. Datorită acesteia, savanții francezi Simion R. și Otlez D. definesc „controlul de gestiune ca o totalitate de proceduri bazate pe informație, pe care managementul le utilizează pentru a menține sau a modifica anumite configurații ale activității entității”.

Controlul de gestiune a apărut ca răspuns la nevoia dezvoltării preocupărilor faţă de eficienţa economică şi asigurării unei conduceri performante, care a devenit din ce în ce mai complexă în condiţiile tendinţelor descentralizate ale responsabilităţilor. Contabilitatea a fost solicitată să informeze gestionarii asupra rentabilităţii fiecărui produs, stabilind un sistem de indicatori care să reflecte performanţele economice. Corelarea contabilității de gestiune cu controlul de gestiune constă în faptul că contabilitatea constituie baza informațională necesară controlului de gestiune. Și, dimpotrivă, controlul de gestiune, aflat la interferența dintre evidență și suport informațional, trebuie să intervină pentru a asigura coerența internă a obiectivelor cu privire la strategia urmărită, care va permite analiza obiectivelor atinse, măsurarea performanțelor pe niveluri ierarhice etc.

3. Limitele controlului de gestiune

Controlul de gestiune cunoaşte anumite limite şi de multe ori nu este suficient să se supună analizei o firmă pentru a deţine controlul asupra activităţii acesteia. Pentru a evidenţia limitele controlului de gestiune, activitatea firmei poate fi reprezentată sub forma unor zone circulare concentrice, fapt ce arată existenţa unei diversităţi de probleme de gestiune şi de control (fig.1).

În funcţie de interes problemele nu sunt identice pentru zonele I, II şi III. Marile firme moderne dezvoltă zona III în detrimentul periferiei şi mai ales a zonei II. Aceasta este o „terţializare” şi o evoluţie crescândă spre tehnologii de vârf care se află la originea oricărei schimbări. Activităţile de reglare sunt greu de măsurat şi-şi produc efectul pe termen lung, cu mult dincolo de orizontul controlorului de gestiune. Punerea sub observaţie a acestui centru cere deci alte tehnici. De asemenea, la periferia firmei, se observă dezvoltarea unor activităţi de comunicare ca o continuare a activităţilor comerciale tradiţionale. Implementarea acţiunilor de comunicare constituie o veritabilă investiţie necorporală (imaterială) cu rezultate sigure, dar uneori îndepărtate, care scapă în orice caz domeniului de măsurare. Controlul de gestiune atingându-şi aici limitele, se poate observa că efectele punerii sub observaţie iau alte forme, mai globale (financiare sau socio-organizaţionale).

Fig.1 Structurarea firmei pe zone concentrice.

Gigantismul anumitor firme şi mondializarea activităţii acestora presupune mai mult ca niciodată ca sistemul de informaţii să reducă complexitatea realităţii. măsurând performanţele prin indicatori financiari sintetici.