Efectul Fraudelor Contabile în Cazul Companiilor Enron

În luna martie a anului 2002, puţin după cunoaşterea dimensiunilor dezastrului de la ENRON, preşedintele Statelor Unite ale Americii, dl. George W. Bush a enunţat zece propuneri privind protecţia acţionarilor şi prevenirea colapsului altor societăţi, ideile menţionate fiind concentrate spre trei direcţii fundamentale şi anume:

- raportări financiare corecte, în care performanţa, situaţia financiară şi riscurile să nu fie omise;

- sporirea răspunderii managerilor, veracitatea, promptitudinea şi sinceritatea declaraţiilor fianciare;

- investitorii, acţionarii să dobândească deplină încredere în independenţa, integritatea şi etica auditorilor financiari;

- dezvoltarea unui sistem puternic de audit competent şi independent.

“Oamenii de afaceri – declara el în continuare – trebuie să raspundă nu numai cerinţelor pieţei sau interesului propriu, ci şi exigenţelor conştiinţei , iar auditorii să compare contabilitatea clienţilor lor cu bunele practici şi nu numai cu prevederile standardelor de contabilitate”.

“ENRON” şi ceea ce a urmat cu firma de consultanţă şi audit “Arthur Andersen”, precum şi cu colosul “WORLDCom”, au devenit în timp o problemă politică. A fost investigată de un important număr de comitete ale Congresului SUA, ale Securities Exchange Comission, echivalentă în Romania cu Comisia Naţională a Valorilor Mobiliare, şi chiar la Casa Albă, care au elaborat o listă impresionantă de recomandări de reformă.

Evenimentele de la ENRON şi Andersen au ţinut tot anul 2002 capul de afiş în mass-media. Revistele şi marile publicatii de specialitate au relatat pentru o lungă perioadă de timp ştiri, informaţii şi articole prezentand fapte, consecinţe şi învăţăminte referitoare la cele două colapsuri. Interesul public era pe deplin motivat. Ambele companii erau extrem de importante, fiecare în domeniul sau de activitate; ENRON era cel mai important furnizor de energie, a şaptea companie că mărime din SUA şi evaluată la 70 miliarde USD, iar Arthur Andersen – componentă a binecunoscutului “Big-Five”, a primelor cinci societăţi de contabilitate, audit şi consultanţă financiară din lume, cu zeci de mii de profesionişti de înaltă calificare şi cifră de afaceri de multe miliarde de dolari.

Într-o perioadă de timp foarte scurtă, s-au prabuşit amândoua prin ceea ce apare acum ca fiind o montruoasă fraudă contabilă. Faptul că frauda – potrivit profesioniştilor locali – pare să fi fost în cea mai mare parte în conformitate cu preveerile US – GAAP, nu ajută nici profesia contabilă şi nici pe auditori. Dimpotriva! Exodul clienţilor lui “Andersen” nu s-a mai oprit.

Andersen este acuzată de a fi prelucrat registrele contabile de la ENRON, pentru a beneficia de taxe de audit şi consultanţă financiară imense. Andersen a beneficiat de o sumă de 25 de milioane de dolari din servicii de audit pentru Enron (într-un singur an), o sumă atât de mare încât mulţi se întreabă cum a putut fi menţinută independenţa în revizuirea situaţiilor financiare ale Enron.

Mai mult, Andersen nu s-a limitat numai la a acorda servicii de audit, aceasta fiind “răsplatită” cu încă 27 de milioane de dolari, pentru alte tipuri de servicii pentru Enron, fiind evident conflictul de interese flagrant care a pus sub semnul întrebării nu numai numele Andersen, dar şi independenţa multor profesionişti auditori.

În cazul Enron, publicaţia Times a relevat că Andersen a impus angajaţilor, printr-un memo, să distrugă toate probele de audit, cu excepţia majorităţii “dosarelor de lucru” privind compania auditată. Patru zile mai tarziu, Enron dezvaluie o pierdere trimestrială de 618 milioane de dolari, primul indiciu că era în dificultăţi financiare importante. Acţiunile Enron au scăzut în acel moment de la 90 de dolari la 1 dolar pe acţiune şi a fost eliminată din cotaţiile bursei din New York, ruinând o mulţime de investitori, inclusiv 4000 de angajaţi.

Din momentul în care a devenit unanim cunoscut faptul că, pentru a fi ascunse probele de vinovăţie au fost distruse documentele ENRON, şi până la mijlocul lunii martie 2002, Andersen a pierdut mai mult de 30 de clienţi şi onorarii în suma de peste 100 milioane USD. Gigantul farmaceutic Merck, liniile aeriene Delta, furnizorul de credite ipotecare Freddie Mac, grupul de expediţii prin curierat FedEx, cea mai mare bancă din Washington, Riggs National Corporation, compania de bunuri de consum Sara Lee, Brunswick Corporation, s-au numarat printre cei mai proeminenţi clienţi care au renunţat la compania aflată în dificultate.

Dupa cum evalua analistul financiar Brian Singleton-Green, în articolul intitulat “The consequences of ENRON”, prăbuşirea unui esemenea gigant nu putea să nu afecteze atitudinea autoritatilor de reglementare. [Accountancy, March, 2002]

Evenimentele de la Enron - scria el – au provocat în întreaga lume un salt înapoi, pentru a reexamina reglementările referitoare la independenţa auditorilor. Dispariţia lui Andersen a inrautăţit lucrurile. Autorităţile de reglementare au devenit îngrijorate că dacă “The Big Five” poate deveni peste noapte “The Big Four”, fără că instituţiile abilitate să aibă un cuvânt de spus în această chestiune, acestea ar putea deveni la fel e bine şi “The Big Three”, exact în acelaşi fel. Autorităţile erau preocupate că acest lucru să fie evitat; în cazul în care se ajunge la concluzia că dispariţia lui Andersen poate fi atribuită lipsei de independenţă, după cum s-a confirmat ulterior, acestea ar fi dispuse să ia o pozitie dură în legatură cu dependenţele şi independenţele auditorilor financiari, astfel încât să poată deveni foarte sigure că nu se întâmplă vreodată ceva asemanător.

Dificultăţile cu care s-au confruntat societaţile au consolidat această tendinţă. După ENRON, un număr semnificativ de companii din SUA şi câteva din Europa au decis să nu mai contracteze activităţi de consultanţă cu auditorii lor. Paul Volker, până nu demult preşedinte al ”U.S. Federal Reserve”, Banca Centrală a SUA, a recomandat