Evaluarea Patrimoniului în Contabilitate

Contabilitatea masoarã elementele patrimoniale în calitatea lor de valori economice. În condiţiile existenţei producţiei de mãrfuri, mãrimea valorilor economice se exprimã şi se evidenţiazã prin etalonul monetar iar operaţia de mãsurare poartã denumirea de evaluare. Aşadar, evaluarea constã în cuantificarea şi exprimarea prin bani a mãrimii elementelor patrimoniale şi a operaţiilor privind mişcarea acestor elemente.

Componentele evaluãrii sunt: obiectul evaluãrii, etalonul monetar ca unitate de mãsurã şi compararea.

Obiectul evaluãrii îl constituie structurile proprii patrimoniului: activele, pasivele, cheltuielile, veniturile, rezultatele, precum şi operaţiile economice şi financiare privind circuitul acestor structuri.

Etalonul monetar reprezintã unitatea de calcul care permite mãsurarea şi compararea valorilor economice. El se identificã cu banii în funcţia lor de mãsurare a valorii.

Preţul este rezultatul mãsurãrii şi comparãrii obiectului evaluat cu banul în calitatea sa de mãsurã a valorii.

Criterii de evaluare

În teoria şi practica de contabilitate s-au conturat trei criterii cu privire la evaluarea fluxului şi stocurilor de active şi pasive, cheltuieli şi venituri: valoarea de activitate sau valoarea realã, valoarea de piaţã ca referinţã de preţ şi timpul.

Primul criteriu, valoarea de utilitate, considerã cã valoarea trebuie sã reprezinte “costul” sau “sacrificiul” consimţit pentru a aduce bunul respectiv în patrimoniu sau ceea ce ar aduce bunul respectiv dacã l-am utiliza în întreprindere sau vinde la piaţã. La aceastã definiţie se adaugã precizarea cã valoarea de utilitate poate fi privitã şi prin prisma “pierderii” sau “sacrificiului” pe care l-ar suporta o întreprindere dacã ar fi lipsitã de bunul respectiv.

În cadrul pasivelor circumscrise numai la datorii, valoarea de utilitate se traduce prin sumele acceptate a fi plãtite în schimbul obligaţiei create sau sumele aşteptate a fi plãtite pentru satisfacerea obligaţiilor fiscale.

Într-o altã formulare, valoarea de utilitate este valoarea pe care un cumpãrãtor potenţial acceptã sã o plãteascã pentru cumpãrarea lui, în starea în care se aflã. Sau prin referinţã la valoarea reala, valoarea de utilitate este valoarea recunoscutã de pãrţi în cadrul tranzacţiilor directe.

Valoarea de piaţã folositã în cadrul tranzacţiilor directe reprezintã preţul care poate fi obţinut sau plãtit pe o piaţã activã, caracterizatã prin:

a) activele de piaţã sunt relativ omogene;

b) sunt cantitãţi suficiente, de asemenea active tranzacţionate, în aşa fel încât oricând pot fi gãsiţi potenţiali cumpãrãtori şi vânzãtori;

c) preţurile sunt disponibile pentru a fi cunoscute de cãtre public.

În afara categoriilor de valori prezentate mai sus se mai folosesc:

- valoarea actualizatã ca formã estimatã a valorii viitoarelor fluxuri nete de numerar în desfãşurarea normalã a activitãţii;

- valoarea actualizatã a unei datorii ca formã echivalentã plãţilor aşteptate în viitor, necesare pentru a stinge obligaţia rezultatã dintr-o prestaţie sau un bun primit;

- valoarea de înregistrare sau contabilã este valoarea la care un activ este inclus în bilanţ dupã scãdearea amortizãrii acumulate şi a pierderilor din depreciere;

- valoarea realizabilã este valoarea în numerar sau echivalentã de numerar care poate fi obţinutã în prezent prin vânzarea normalã a activelor;

- valoarea realizabilã sau de decontare a unei datorii este o valoare neactualizatã în numerar sau în echivalent de numerar aşteptatã a fi plãtitã pentru a achita datoriile, potrivit cursului normal al afacerilor;

- valoarea realizabilã netã reprezintã preţul de vânzare estimat ce ar putea fi obţinut pe parcursul desfãşurãrii normale a activitãţii, mai puţin costurile estimate pentru finalizarea bunului şi a costurilor necesere vânzãrii;

- valoarea recuperabilã este maxima dintre preţul net de vânzare şi valoarea sa utilã sau suma pe care întreprinderea se aşteaptã sã o recupereze din valoarea unui viitor activ, inclusiv valoarea sa rezidualã din momentul înstrãinãrii;

- valoarea rezidualã este valoarea netã pe care o întreprindere se aşteaptã sã o obţinã pentru un activ la sfârşitul duratei utile de viaţã a acestuia dupã scãderea costurilor aşteptate la cedare;

- valoarea reevaluatã a unui activ reprezintã valoarea realã a unui activ la data reevaluãrii, mai puţin amortizarea ulterioarã acumulatã;

- valoarea ajustatã este valoarea diminuatã a activelor care s-au depreciat; ea se estimeazã în funcţie de intenţia întreprindeii de a pãstra activul în scopul utilizãrii sau nu în producţie. Astfel, dacã întreprinderea intenţioneazã sã utilizeze activul în procesul de producţie ajustarea pentru diminuarea valorii activelor este determiantã prin compararea valorii de recuperare cu valoarea contabilã, reţinându-se prima. Dacã întreprinderea nu intenţioneazã sã utilizeze activul în procesul de producţie, ajustarea pentru diminuarea valorii activelor se calculeazã prin compararea valorii realizabile nete cu valoarea contabilã, reţinându-se prima.

Timpul vizeazã momentul plasãrii evaluãrii în trecut, prezent sau viitor. Orice evaluare în virtutea continuitãţii activitãţii întreprinderii, gliseazã între timpul trecut, trece prin prezent şi se îngrijeşte de reproducţia valorilor economice la timpul viitor.

Astfel, evaluarea tranzacţiilor şi a evenimentelor se efectueazã la timpul prezent şi se bazeazã la intrare pe costul istoric, iar la ieşire pe preţul de vânzare. Dar în cazul fluxurilor de tranzacţii şi evenimente apar reţineri sau staţionãri concretizate în active sau pasive. În acest ultim caz evaluarea se face la timpul prezent şi se mişcã între valorile provenite din trecut şi timpul viitor când are loc ieşirea activelor şi pasivelor.