Evaziunea Fiscală în România

Introducere

Fenomenul de evaziune fiscalǎ este o adevărata problema,nu numai în ţara noastră, dar pe întregul mapamond. În aceastǎ lucrare ne vom rezuma doar la Romania şi vom încerca sǎ prezentǎm cât mai bine acest subiect. “ România, campioană europeană la evaziune fiscala!” , astfel rǎsunǎ titlurile ziarelor. Amalia Bălăbăneau afirma in articolul sau ca “Romania este tara din Uniunea Europeana cu cel mai ridicat nivel al evaziunii fiscale”.Conform spuselor lui Ioan Cezar Coraci,preşedintele Uniunii Generale a Industriaşilor din România , ţara noastră ocupǎ detaşat primul loc pe acest segment cu un procent de 21%.Media Uniunii Europene în ceea ce priveşte sustragerea de la plata taxelor către stat este de 8% - 10%.“Una din sursele neexploatate de venituri in Romania este evaziunea fiscala, şi ar putea sǎ fie o sursǎ importantǎ de finanţare a programului anti-crizǎ”, a declarat, pentru Capital.ro, Ioan Cezar Coraci. În continuare vom defini evaziunea fiscalǎ,urmând un scurt istoric al acesteia şi apoi descrierea formelor acesteia,a cauzelor sale, respectiv a metodelor de combatere a acestei probleme.

Evaziunea fiscalǎ

Definirea fenomenului de “evaziune fiscala“:

Juriştii romani s-au întrecut în definiţii pentru acest fenomen precum: “totalitatea procedeelor licite şi ilicite cu ajutorul cǎrora cei interesaţi sustrag în totalitate sau în parte averea lor, obligaţiunilor stabilite prin legile fiscale”, sau “sustragerea de la plata obligaţiunilor fiscale prin transmiterea unor date eronate privind sursele şi veniturile impozabile”. Un alt bun exemplu este definiţia datǎ chiar de statul român în vechea legea privind prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale din anul 1994 (abrogatǎ în anul 2005) în care se specificǎ faptul cǎ evaziunea fiscalǎ este “sustragerea prin orice mijloace, în întregime sau în parte, de la plata impozitelor, taxelor şi a altor sume datorate bugetului de stat, bugetelor locale, bugetului asigurǎrilor sociale de stat şi fondurilor speciale extrabugetare de catre persoanele fizice şi persoanele juridice române sau strǎine, denumite în continuare contribuabili.” Într-o definiţie sinteticǎ, evaziunea fiscalǎ constǎ în sustragerea contribuabililor prin orice mijloace, în întregime sau în parte, de la plata impozitelor, taxelor si/sau oricǎror alte sume datorate bugetului general consolidat. În legǎturǎ cu aceastǎ definiţie, se impun o serie de precizări. În primul rând, în accepţiunea Legii nr. 241/2005, termenul de buget general consolidat desemnează ansamblul bugetelor publice, componente ale sistemului bugetar, agregate si consolidate pentru a forma un întreg. În al doilea rând, prin contribuabil, actul normativ mai sus arǎtat înţelege orice persoană fizică ori juridică (sau altă entitate fǎrǎ personalitate juridică), română sau strǎinǎ, care obţine venituri sau deţine bunuri pentru care datoreazǎ impozite, taxe, contribuţii si alte sume bugetului general consolidat.

Scurt istoric al fenomenului in Romania

Istoricul incriminǎrii practicilor evazioniste şi precedentele legislative constituie multe elemente interesante şi îndelung studiate de teorie, literatura de specialitate cosemnând numeroase exemple. Revoluţia din 1848, de pildǎ, a impus printre ideile sale pe aceea potrivit căreia impozitul trebuie plătit de toţi cetăţenii fără deosebire şi proporţional cu averile fiecăruia. Ulterior acest deziderat a căpătat consistenţă prin bugetul anului 1895 consfinţindu-se principiul potrivit căruia toţi românii sunt egali în faţa legilor şi impozitelor. Prima lege de urmărire a realizării veniturilor publice ale statului, judeţelor şi comunelor, ale administraţiilor şi stabilimentelor publice şi cele de binefacere datează din 21 martie 1877. Aceasta conţinea 25 de articole şi prevedea că “contribuabilul ce nu-şi îndeplinea datoria de până la a 15-a zi din luna a doua a fiecărui trimestru la percepţie” era supus urmăririi. Aceeaşi lege enumera privilegiile şi scutirile. Nicolae Titulescu, care în 1921 ocupa portofoliul Ministerului de Finanţe a propus Reforma fiscală a României reîntregite, reforma ocazionatǎ de întâiului buget unificat, inspirată de legislaţia financiară a statelor dezvoltate. Principiile de bază, urmărite de reforma lui Titulescu, stabileau: impunerea venitului efectiv realizat în baza declaraţiei contribuabilului şi introducerea impozitului progresiv pe venitul global, care implică impozitul pe lux şi cifre de afaceri, impozitul progresiv pe succesiuni, impozitul extraordinar progresiv pe avere şi pe îmbogăţirea de război. În anul 1923, noua reformă fiscalǎ înfăptuitǎ de Vintilă Brǎtianu a fost realizatǎ prin Legea Contribuţiilor Directe, care a desfiinţat impunerea minimalǎ şi a atenuat sancţiunile severe instaurate de Nicolae Titulescu împotriva practicilor evazioniste. Cu toate pǎrţile ei bune ea a dus la proliferarea spiritului antifiscal manifestat de cǎtre unii contribuabili. Un adevǎrat cod al evaziunii fiscale a fost introdus în legea contribuţiilor directe şi celelalte legi de impozite şi taxe, adoptatǎ în anul 1933. Prin aceastǎ lege abaterile se clasificau în contravenţie simplǎ şi contravenţie calificatǎ, fiind sancţionate cu amenzi ce mergeau de pânǎ la patru ori impozitul la diferenţa de venit sustras şi constatat. Aceeaşi lege prevede pentru actele de corupţie a agenţilor fiscali pedeapsa închisorii corecţionale de la 6 la 12 luni. Legea nr.344 din 29.12.1947 vine să sancţioneze evaziunea fiscalǎ. Legea era foarte asprǎ, însǎ oferea posibilitatea celor în cauzǎ sǎ intre în legalitate şi sǎ-şi lichideze obligaţiile fiscale, chiar dacǎ s-ar fi sustras în trecut de la plata impozitelor.