Evoluția leului și sistemului monetar

Inventarea banilor a fost una dintre cele mai mari realizări ale civilizaţiei umane.Drumul parcurs de la vechile monede de pe teritoriul daco-roman din antichitate este unul al distorsiunilor , dezechilibrelor , falsificărilor si inegalităţilor dintre monede şi preţul mărfurilor si serviciilor.

Datorită multiplelor războaie , răscoale , cât şi în urma introducerii de monedă străină de către negustorii care frecventau târgurile şi pieţele s-a ajuns la dezorganizarea monetară ,iar aceasta se accentua in timp.

Epocile istorice au avut reprezentanţi străluciţi care au militat pentru atenuarea haosului monetar , analizând imperativele şi nevoile vitale ale instaurării unei ordini economice prospere sau cel puţin normale pe teritoriul României , din cele mai vechi timpuri

Sprijinirea proceselor economice , înlesnirea comerţului , deschiderile largi către ţările vecine sau mai îndepărtate , iar în etapa actuală tendinţa obiectiv-necesară de comunicare şi informative cu toate ţările lumii , în care moneda naţională –leul- se implică tot mai mult , au construit ideea forte a gândirii monetar – financiare româneşti.

Ca o categorie istorică , banii , din cele mai vechi timpuri şi până în prezent , se afla în centrul atenţiei gândirii umane.Este necesar să existe o anumită unitate (de măsură ), insă bazată pe convenţionalitate.,,Ea va face ca toate lucrurile să fie comensurabile , căci totul se va măsura cu moneda” ( Aristotel în opera sa filozofică ,, Etica lui Nicomah ‘’ )

Un economist american Paul A. Samuelson întrevede în bani un convenţionalism social artificial , iar un alt economist de vază , John K. Galbrith , susţine că ,, atribuirea îndeplinirii funcţiilor de bani unor metale preţioase , precum şi altor obiecte scumpe este rezultatul unui acord între oameni “.

Prin urmare , reprezentanţii acestei concepţii considera că banii sunt produsul unei convenţii încheiate între oameni , adică un instrument de schimb etnic.

O necesitate reprezintă edificarea organismului economiei naţionale şi dezvoltarea acesteia în concordanţă cu exigenţele economiei moderne de piaţă, implicând şi existenţa unui sistem monetar şi bancar, precum şi creditele şi finanţele publice, politica fiscală, toate acestea pentru facilitarea desfăşurării producţiei şi circulaţiei de mărfuri, raportând economia la circuitele economice cu ţarile străine.

Trecerea la economia de piaţă era urmărită si analizată de către oamenii politici şi cei de ştiinţă,de către economiştii din epoca modernă, precum şi de către cei autorizaţi in tranzacţiile comerciale şi alte activităţi care aveau în folosinţă banii.

O monedă reală sub numele de leu (denumit şi leul vechi), a circulat în Moldova şi Ţara Românească în a doua jumătate a secolului al XVII-lea şi prima jumătate a secolului al XVIII-lea. Leul vechi a fost o specie de taler,Lwentheler,o monedă care pe revers avea efigia unui leu,de unde şi numele de leu. Această monedă era confecţionată din argint, având greutatea de 27,5 grame, fiind bătută în Ţările de Jos,urmând grefarea ei cu submultiplii sistemului monetar turcesc şi cu terminologie românească:1 leu vechi=40 parale; 1 para=3 bani; 1 leu=120 bani. Leul vechi a dispărut din circulaţie datorită tezaurizării, insă şi-a păstrat statutul de monedă de calcul.

Regulamentul Organic organizează in Ţara Românească si Moldova sistemul monetar consuetudinar existent, fiind consolidate datorită practicii comerciale, recunoscând sistemul bimetalist şi ia sub formă etalonată galbenul ca monedă de aur si sorcovaţul ca monedă de argint, definind pentru fiecare in parte titlul şi greutatea(având un raport invariabil). Declară cursuri unice pentru toate aceste monede in Ţara Românească si în Moldova.Circulaţia bănească s-a desfăşurat pe baza sistemului acesta până în anul 1867.

În aprilie anul 1867 este adoptată Legea pentru înfiinţarea unui nou sistem monetar şi pentru fabricarea monedelor naţionale,aceasta fiind aprobată la 1 ianuarie 1868, conturând doctrina monetară românească, având 2 semnificaţii: politic(Principatele aveau dreptul de a bate monedă naţională şi de a avea un sistem monetar propriu) şi economic(acest sistem monetar avea rolul de a asigura o circulaţie bănească proprie si ordonată).

În literatură se specifică faptul că originea doctrinei monetare româneşti este dublă : negustorească(datorită nevoii constante in circulaţia de mărfuri fiind într-o continuă creştere) şi cărturărească(rezultând din contribuţii prin discutarea problemelor economice cu economiştii epocii- N. Şuţu, I. Ghica, E. Winterhalder, V. Boerescu, D. P. Marţian, P.S. Aurelian, L. Steege, A.G. Golescu, etc.)

Asupra masei monetare se exercita negativ numărul mare de piese falsificate sau depreciate, cu conţinut metalic inferior celui legal. Ca număr de specii monetare, circulau circa 80 – din aur, argint şi aramă.

Leul de calcul era “o cantitate imaginară” (D.P. Martian), “fără forma efectivă” (N. Suţu), “o monedă ideală” (V. Boerescu). El exprima teoretic cursul monedelor efective. Terenul pentru adoptarea sistemului monetar naţional era pregătit la mijlocul secolului.