Figuri Proeminente ale Contabilității Românești

INTRODUCERE

Tema abordată în prezenta lucrare, se concentrează pe relevarea aspectelor ce ţin de evoluţia şi consolidarea contabilităţii în ţara noastră, axându-ne pe figurile remarcante care şi-au pus amprenta într-un mod definitoriu asupra acesteia. Contabilitatea românescă, a fost marcată de-a lungul timpului de numeroase personalităţi al căror efort combinat, concretizat în cercetări şi studii ştiinţifice a dus la ascensiunea ştiinţei contabile. Totuşi, din multitudinea de personalităţi care şi-au dedicat activitatea studiului contabilităţii, se remarcă anumite figuri proeminente, a căror contribuţie a marcat o serie de puncte de referinţă în istoria contabilităţii în România.

Am ales acestă temă pentru că ni s-a părut necesar să facem o scurtă incursiune şi în partea mai puţin cunoscută de noi a contabilităţii. Am considerat primordial ca pentru a întelege întregul mecanism de funcţionare al parţii practice a contabilităţii, să fim familiarizaţi şi cu geneza şi dezvoltarea ulterioară a gândirii contabile. Demersul nostru pentru a atinge acest obiectiv, a constat în elaborarea eseului nostru, care se focusează pe eforturile de intelectualizare ale contabilităţii, adică pe analiza rolului jucat de anumite figuri proeminente ale contabilităţii româneşti.

Am apreciat impetuozitatea analizei mai profunde a unor contribuţii concrete săvârşite de “monştrii sacrii” ai contabilităţii româneşti, adică a prezentării cât şi a filtrării prin propria percepţie a teoriilor emise de aceştia. Particularitatea lucrării noastre constă în centralizarea prezentării pe aceia pe care i-am considerat noi a fi drept nişte piloni ai contabilităţii în ţara noastră, mai precis: C. G. Demetrescu, Dumitru Voina şi I. N. Evian. Nu numai că le-am studiat contribuţia ştiinţifică, cât am realizat şi o extrapolare , determinând influenţele asupra contabilităţii globale.

CONTABILITATEA- DE LA TRECUT LA VIITOR

Contabilitatea sau „limba afacerilor” cum mai este aceasta denumită apare ca un epicentru al ştiinţelor sociale, revenindu-i un rol deosebit în realizarea progresului în mediul socio-economic în special prin intermediul informaţiei contabile fără de care ar fi imposibilă o alocare eficientă a resurselor în cadrul unei entităţi.

De-a lungul timpului s-a observat o continuă perfecţionare a acestei ştiinţe ca urmare a necesităţilor tot mai mari de dezvoltare a afacerilor, dar şi a economiei statelor. Iniţial contabilitatea românească a pornit cu un oarecare dezavantaj dacă avem în vedere faptul că în cazul altor popoare au fost publicate lucrări de specialitate încă din sec. XII pe când la noi prinele cărţi au apărut abia după anul 1800 iar acestea reprezentau doar traduceri din manualele franceze sau germane, deci nu au încorporat o gândire contabilă propriu-zisă românească, acest lucru relizându-se abia după ce s-a trecut la un nivel superior de abordare prin înglobarea ideilor personale ale autorilor români .

În prezent asistăm la o încercare continuă de compatibilizare a practicilor contabile româneşti cu ce cele internaţionale, în special cu cele europene astfel urmărindu-se posibilitatea înţelegerii informaţiei reflectate prin intermediul situaţiilor financiare de către o sferă cât mai largă de utilizatori.

“Dincolo de cifre, contabilitatea reprezintă fapte şi oameni.”(Bunget O. C., 2004). Lucrul acesta presupune apariţia de persoane care să aibă o contribuţie cu adevărat semnificativă şi să marcheze prin originalitatea idelor puncte esenţiale în traiectoria contabilităţii. Astfel, în spaţiul românesc asistăm la o dezvoltare a gândirii contabile, lucru dovedit de etapizarea “creşterii” acesteia. Este de menţionat faptul că prima lucrare de contabilitate a fost “Pravila comerţială”, a lui Emanoil Ion Nechifor care se concentra pe răspândirea cunoştinţelor de contabilitate în partidă dublă, precum şi de fundamentarea unei terminologii contabile româneşti şi care chiar dacă este o traducere a reprezentat un punct de pornire în dezvoltarea ulterioară a gandirii contabile. Mai apoi, schimbările de ordin social, economic şi politic au creeat contextul potrivit în aşa fel încât România să nu poată sta departe de lumea dezbaterilor ştiinţifice. Întreaga activitate contabilă afarente primei jumătăţi a secolului al XX-lea se caracterizează printr-o maturizare deosebită a gândirii contabile româneşti. Acestă maturizare a presupus imbogăţirea a literaturii contabile cu o serie de traduceri, dar şi de creaţii originale, remarcându-se contribuţiile unora precum: Vasile Urzescu, Dimitrie Jarcu, Gheorghe Bariţiu şi Theodor Ştefănescu. Suntem martorii apoi, unor dezbateri deosebite în planul ideilor contabile între profesorii de contabilitate ai celor două mari centre universitare, respectiv Cluj-Napoca şi Bucureşti, în dorinţa de a se elabora teorii contabile proprii. Reprezentanţii de seamă ai acestei perioade au fost: Spiridon Iacobescu, Alexandru Sorescu, C. G. Demetrescu, Dumitru Voina si I. N. Evian. Ideile acestora vor străpunge chiar şi cercetarea ştiimţifică a urmaşilor acestora, când condiţiile din România se schimbaseră semnificativ prin pătrunderea regimului socialist.