Filozofia și retorica conceptului de independență a auditorului

Filozofia si retorica conceptului de independenta a auditorului

1. Introducere

Aceasta lucrare analizeaza retorica din jurul independenţa auditorului. S-a urmarit evoluţia caracterului de auditorul de la Omul Profesional, de la inceputul secolului XX la figura mai publica şi abstracta a Omului Juridic si a Omului Economic. Caracterul schimbator al auditorului in legitimarea profesiei reflectă modificări în rolul de audit în mediul economic, şi în valorile societăţii americane.

Omul economic este un caracter egoist si superficial, care a oferit profesiei de auditor putina protecţie împotriva implicarii in scandalutile corporative. În urma unor scandaluri contabile recente, se asteapta o revenire la caracterul Omului Profesional pentru a restabili încrederea în audit şi in pieţele financiare.

Într-un efort de a restabili încrederea publică în pieţele de valori mobiliare Congresul a aprobat Legea Sarbanes-Oxley, care creează un consiliu de supraveghere cu majoritatea membrilor persoane care non contabili pentru a supraveghea auditorii societăţilor cotate la bursă şi interzice auditorilor sa ofere servicii de consultanta pentru clientii auditati.

Independenţa este piatra de temelie a profesiei de audit şi a indatoririi firmelor tranzactionate public sa furniza situaţiile financiare auditate.

McCloskey (1985) enumeră patru elemente de retorică : faptele, logica, naratia si metafora. O serie de autori au examinat conceptul de independenţa auditorului din perspectiva faptelor şi a logicii. În schimb, această lucrare analizează discursul despre independenţa auditorului din perspectivele metaforei şi naratiei. Asa cum contextul si mediul auditului s-a schimbat de-a lungul timpului, caracterul auditorului s-a schimbat de la Omul Profesional, la cel Juridic iar apoi la Omul Economic Această schimbare este in paralel o schimbare a sensibilitatii morale a societăţii americane şi o schimbare în argumente filozofice.

Schimbările în caracterul auditorului sunt legate de diferite filozofii morale şi prevad modele diferite pentru comportamentul profesional. La sfarsitul secolului profesia de auditor a reconceptualizat independenta auditorului bazata pe modele ecomonice. Cu toate acestea, urmarind interesele economice personale nu s-a evitat, ci chiar s-a contribuit la implicarea în scandaluri majore.

Scurt istoric al conceptului de independenta a auditorului

Această scurt istoric al independenţa auditorului se concentrează asupra modului în care caracterul auditorului se modifică odata cu schimbările în tehnologia de audit, in mediul de audit, precum şi rolul auditului pe pieţele financiare. Accentul se pune pe caracterul prezentat de către profesia de audit pentru public şi autorităţile de reglementare. O profesie trebuie "să asigure şi să menţină controlul asupra muncii sale în domeniul economic, politic, sociale şi intelectuale ".

Freidson (1986) explică faptul că profesiile trebuie să aibă posibilitatea de a face anumite cereri ideologice pentru a servi interesului public. Cheia pentru un statut profesional este sprijinul statului pentru capacitatea de monopol de a presta servicii. Acest statut de monopol asupra anumitor tipuri de muncă este extrem de apreciat şi este piatra de temelie a profesiilor clasice. Grupuri profesionale trebuie să legitimeze in permanenta statutul lor privilegiat de a menţine auto-controlul (Abbott 1988).

Castigarea sprijinului din partea statului pentru un loc pe piata muncii prevede că asociatiile profesionale sa fie capabile să facă cereri importante de interes public din punct de vedere politic.

La prima vedere, dependenţa economică a auditorului cu privire la entitatea auditată ridică întrebări cu privire la motivele auditorului de a urmării de raportare corecta în faţa opoziţiei clientului. Prin urmare, ca şi în cele mai multe relaţii profesionale, un conflict de interese se află în centrul problemei; auditor este angajat şi plătit de către management să raporteze în interes îndepărtat, şi de multe ori abstract, ca acţionar / proprietar.

Povestea prezentata de către profesia contabilă este constant în timp. Profesia încearcă să convingă publicul lor ca auditorii sunt independenti in fapt, chiar dacă aceştia nu pot fi independente în aparenţă.

Independenţa de fapt, se referă la starea reală de obiectivitate a auditorului. In naraţiuni mai timpurii acest statut independent de spirit derivă din caracterul auditorului.

În naraţiuni mai târzii, este garantat de natură juridică sau economică a auditorului. În orice moment, profesia încearcă să dezaccentueze problemele legate de aspectul de independenţă, care este deja compromis de faptul că managementul angajează şi plăteşte auditorul. Presiuni suplimentare privind independenţa în aparenţă apar în ultima parte de secol din implicarea considerabilă a auditorilor în furnizarea de servicii lucrative non-audit clienţilor de audit.

Omul Profesional

Chandler , Edwards şi Preston explică modul în care independenţa de fapt a fost vazuta în termeni de idealuri victoriene. Profesia a rezistat Codului de norme etice cu privire la independenţa până la mijlocul anilor 1960, argumentând că caracterul moral de contabil,ofera starea de spirit corespunzătoare fără a avea nevoie de reguli externe.

Berryman (1978) observă că in Statele Unite, statutul independent pentru Auditor se pare că a apărut lent ca o preocupare majoră. "Asociatia Americana a Contabililor Publici, formata în 1887, nu a avut nici o recunoaşterea oficială a independenţei.

Institutul Contabililor Americani format în 1916 nu a fost în mod activ preocupat cu probleme de independenţă până în anii 1930. Carey (1969: 240) observă că “ in ciuda frecventelor referinte din literatura de specialitate la independenţa Auditorilor în certificarea situaţiilor financiare, cuvântul "independent" încă nu a apărut în Regulamentul de conduită profesională. "De exemplu," independenţa auditorului "nu este

menţionate în Jurnalul de contabilitate până în 1928, şi apoi numai într-un editorial despre faptul dacă un auditor trebuie să fie un director sau actionar (AIA 1928). Datorita fatpului ca contabilii au aplicat conceptul de independenţă pentru ei insisi, "a fost presupus ca, în general, să însemne integritate, onestitate şi obiectivitate "(Carey 1969: 175). Independenţa a fost considerată ca fiind "o stare de spirit şi o chestiune de caracter" si a "nu a parut necesar sa faca faţă cu ea în mod oficial". Ceea ce părea a fi însemnat "independenţă", în acest moment este "imparţialitate". Într-un editorial în 1907, JE Sterrett (1907), presedinte al AIA, enumerate sarcinile şi responsabilităţile contabililor publici ca confidenţialitate,fidelitate, curajul (în special în a spune clientului atunci când acesta greşeste), şi tact.