Grupuri de societăți

1. CONSIDERENTE GENERALE

Întreprinderea caută din ce în ce mai mult să fie cât mai puţin vulnerabilă şi în acelaşi timp cât mai performantă. Pentru a atinge acest obiectiv, tendinţa generală o constituie realizarea de concentrări, ce se pot concretiza fie printr-o dezvoltare internă a întreprinderii, prin stabilirea de legături cu alte întreprinderi, fără ca acestea să fie în mod special de natură juridică, fie pe baza preluării de control sau crearea altor societăţi. Deci putem spune că geneza grupurilor este strâns legată de strategia de dezvoltare a întreprinderilor.

În momentul în care se diversifică producţia şi se întrevede implantarea pe alte pieţe, posibilitatea alegerii unui sistem organizaţional oscilează între păstrarea unei structuri juridice a societăţii cu organizarea de departamente economice şi crearea de societăţi filiale specializate, cu personalitate juridică distinctă, dar rămânând controlate în mod riguros de societatea-mamă, care poate regrupa activităţi economice identice, apropiate sau complementare. Un grup se poate constitui în scopul profitării de avantaje fiscale sau financiare sau chiar în scopul evitării unor reguli protecţioniste ale salariaţilor.

Grupul poate fi interpretat în maniere diferite, diversitatea conceptului având la bază în mod deosebit noţiunile de putere şi control.

În sens comun, grupul este un ansamblu de persoane sau de lucruri reunite în comun. În sens economic, grupul industrial este un ansamblu de întreprinderi care stabilesc între ele anumite legături în special de natură financiară. Deci putem spune că grupul este ansamblul care regrupează mai multe entităţi distincte având în comun legături, interese, relaţii, drepturi sau obligaţii, aceste legături fiind mai mult sau mai puţin puternice. Grupul poate fi definit ca fiind şi o combinaţie a autonomiei juridice a societăţilor componente cu dependenţa economică a acestora.

Pentru ca un ansamblu de societăţi să fie recunoscut ca şi grup, acestea trebuie să îndeplinească o serie de condiţii:

• un minim de logică industrială care trebuie să existe între componentele grupului;

• o strategie comună fixând un obiectiv comun;

• o structura juridică, financiară şi economică precisă.

Organizarea grupului se realizează, pe de-o parte prin mecanismul delegării de putere emanâd de la societatea-mamă spre celelalte societăţi. Pentru cei interesaţi de o mai buna securitate şi stabilitate a ansamblului cât şi a fiecărei societăţi în parte este necesară instituţionalizarea relaţiilor economice între societăţile grupului.

În funcţie de influienţa pe care societatea-mamă o exercită asupra societăţilor din cadrul grupului, există două tipuri de societăţi: societăţi influienţate direct sau indirect de societatea-mamă şi societăţi care deţin participaţii în societăţile menţionate, dar care nu au nici o legatură cu societatea-mamă, această categorie constituind mediul economic al grupului.

2. GRUPUL – UN SISTEM DESCHIS

Unii economişti consideră grupul de societăţi ca fiind o stare intermediară între un ansamblu de societăţi total independente şi o macrosocietate obţinută printr-o fuziune completă a tuturor societăţilor ce o compun.

Un grup poate fi considerat ca fiind un sistem deschis dacă îndeplineşte următoarele două caracteristici:

1. este o structură complexă de legături prin paricipaţii financiare între societăţile asociate, în general legături personale, datorate prezenţei unor administratori sau directori comuni;

2. este o reţea de influienţă sau de dominaţie a uneia sau mai multor societăţi asupra altora.

Interesul pentru securitatea şi supraviaţuirea grupului generează voinţa permanentă de a instituţionaliza relaţiile economice între societăţile grupului

Un grup se caracterizează prin:

• activitate comună;

• societăţi solidare;

• un ansamblu economic puternic integrat având un obiect de grupare şi o împărţire a activităţilor;

• uniune internă a asociaţilor;

• un scop sau un obiectiv pentru beneficiile de grupare.