IAS 16 - contabilitatea imobilizărilor corporale

În martie 1982 Consiliul IASC a aprobat norma IAS 16 ,,Contabilitatea imobilizărilor corporale“. Ultima revizuire a Standardului a avut loc în anul 2004, acesta intrând în vigoare de la 1 ianuarie 2005.

Ca şi celelalte Standarde Internaţionale de Raportare Financiară, Standardul nr. 16 se referă, în traducere strictă, la ,,Terenuri, clădiri, construcţii şi echipamente“, preluat în versiune românească prin ,,Imobilizări corporale“.

Obiectivul

Standardul Internaţional de Contabilitate nr. 16 ,,Imobilizări corporale“ are ca obiectiv ,,descrierea tratamentului contabil pentru imobilizări corporale astfel încât utilizatorii situaţiilor financiare să poată discerne cu privire la informaţiile despre investiţia unei entităţi în imobilizările sale corporale şi la modificările dintr-o astfel de investiţie. Problema principală în contabilizarea imobilizărilor corporale este identificarea momentului de recunoaştere a acestor active, a valorii contabile şi a cheltuielilor cu amortizarea şi cu pierderile din depreciere aferente“.

Când se aplică IAS 16?

IAS 16 este aplicabil contabilizării imobilizărilor corporale, cu următoarele excepţii:

-imobilizările corporale deţinute pentru vânzare, întrucât ele constituie obiectul IFRS 5 ”Active imobilizate obţinute pentru vânzare şi activităţi întrerupte“;

-activele biologice aferente activităţilor agricole – intră în aria de aplicabilitate a IAS 41 “Agricultura”;

-activele de exploatare şi de evaluare – constituie obiectul IFRS 6 “Exploatarea şi evaluarea resurselor minerale”;

-concesiunile miniere şi rezervele minerale: petrol, gaze naturale, cărbune, resurse naturale neregenerabile.

Terminologia utilizată de Standard

Potrivit Standardului, imobilizările corporale sunt acele active care îndeplinesc cumulativ două condiţii:

a) sunt deţinute pentru a fi utilizate în producţia de bunuri şi prestarea de servicii, pentru a fi închiriate terţilor sau pentru a fi folosite în scopuri administrative; şi

b) se preconizează a fi utilizate pe parcursul mai multor perioade.

În Standard mai sunt folosiţi şi următorii termeni:

-valoare contabilă – este valoarea la care un activ este recunoscut în bilanţ după scăderea amortizării acumulate până la acea dată, precum şi a pierderilor cumulate din depreciere;

-valoarea amortizabilă – reprezintă costul activului sau o altă valoare substituită costului în situaţiile financiare, din care s-a scăzut valoarea reziduală;

-valoarea reziduală – este suma estimată pe care o entitate ar putea să o oţină în momentul de faţă din cedarea unui activ, după deducerea costurilor estimate ale cedării, dacă activul ar fi deja de vârstaşi condiţiile preconizate pentru finalul duratei sale de viaţă;

-amortizarea – este alocarea sistematică a valorii amortizabile a unui activ pe întreaga sa durată de viaţă utilă;

-valoare justă – reprezintă suma pentru care un activ ar putea fi schimbat de bună voie între două părţi aflate în cunoştinţă de cauză, în cadrul unei tranzacţii cu preţul bunului determinat obiectiv;

- valoarea recuperabilă – este cel mai ridicat preţ net de vânzare al unui activ şi valoarea sa de utilizare;

-costul – reprezintă suma plătită în numerar sau echivalente de numerar, ori valoarea justă a altor contraprestaţii efectuate pentru achiziţionarea unui activ, la data achiziţiei sau la data construcţiei acesteia;

-pierderea din depreciere – reprezintă diferenţa dintre valoarea contabilă şi valoarea recuperabilă;

-durata de viaţă utilă – este perioada în care un activ este prevăzut a fi disponibil pentru utilizare de către o entitate, sau numărul de unităţi de producţie similare preconizate să se obţină din active de către o entitate;

-durata de viaţă utilă – este:

- fie perioada de timp de-a lungul; căreia un activ se aşteaptă a fi utilizat de către întreprindere; fie

- numărul unităţilor de producţie sau al unităţilor similare ce se aşteaptă a fi obţinute de către întreprindere din utilizarea activului.

Recunoaşterea ca active a imobilizărilor corporale

Un element de imobilizari corporale este recunoscut ca activ dacă sunt îndeplinite simultan doua condiţii:

- activul va genera beneficii economiceviitoare pentru entitate;

- costul activului poate fi evaluat în mod credibil.

Un element satisface prima condiţie de recunoaştere ca activ, stabilind gradul de certitudine a fluxului beneficiilor economice viitoare pe baza evidenţei disponibile în momentul recunoaşterii iniţiale. Ca urmare a acestei certitudini, întreprinderea trebuie să preia atât beneficiile, cât şi riscurile aferente activului.

Al doilea criteriu de recunoaştere, evaluarea credibilă a costului activului, este de obicei satisfăcut deoarece la cumpărarea activului costul de achiziţie sau cheltuielile ocazionate de achiziţie sunt identificabile în mod cert. În cazul obţinerii unui mijloc fix în regie proprie, măsurarea obiectivă a costului poate fi obţinută luând în considerare tranzacţiile efectuate cu terţii pentru achiziţionarea de materiale, forţă de muncă şi alte intrări efectuate în procesul de producţie.

Majoritatea pieselor de schimb şi a echipamentului de service sunt înregistrate, de regulă, ca stocuri şi sunt recunoscute în profit sau pierdere atunci când sunt consumate. Atunci când o entitate se aşteaptă să folosească piesele de schimb şi echipamentele pe mai multe perioade, acestea se pot încadra în categoria terenurilor şi a mijloacelor fixe. Sunt considerate mijloace fixe şi acele piese de schimb sau echipamente de service care se folosesc numai în legătură cu un element de imobilizări corporale.

Dacă părţile componente ale unei imobilizări corporale au durate de viaţă utilă diferite sau aduc beneficii întreprinderii într-un mod diferit, utilizându-se rate şi metode de amortizare diferite, standardul recomandă recunoaşterea lor separată.

Elementele individuale din cadrul terenurilor şi al mijloacelor fixe se identifică utilizând raţionamentul profesional în funcţie de specificul întreprinderii. Uneori este indicat să se grupeze elementele individuale nesemnificative (de exemplu matriţe, unelte etc.) iar criteriile de definire şi recunoaştere să se aplice valorii totale.

În anumite situaţii se pot achiziţiona terenuri şi mijloace fixe cu scopul sporirii gradului de siguranţă sau de protecţie a mediului şi al obţinerii de către întreprindere a unor noi beneficii viitoare.

Achiziţionarea unor asemenea imobilizări, chiar dacă nu cresc în mod direct beneficiile economice viitoare ale unui mijloc fix, poate fi necesară pentru ca întreprinderea să obţină beneficii economice viitoare din celelalte active ale sale.

Costurile ulterioare recunoaşterii iniţiale a unui element de imobilizări corporale suportă două tratamente:

1. Costurile cu întreţinerea şi reparaţiile curenteale imobilizărilor corporalenu sunt recunoscute în valoarea contabilă a elementelor respective, întrucât ele nu respectă cele două condiţiii pentru recunoaşerea ca active. Acest tip de costuri va fi recunoscut în profitul sau pierderea perioadei.

2. Dacă o anumită componentă a activului corporal trebuie înlocuită, atunci costul ei va majora valoarea activului corporal respectiv numai dacă sunt îndeplinite cele două condiţii de recunoaştere ca active.