Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția de Contencios Administrativ și Fiscal

Obiectul acțiunii deduse judecății

Prin cererea înregistrată la data de 12 decembrie 2013 pe rolul Curții de Apel București, reclamanta Societatea pe Acțiuni A. SA a solicitat în contradictoriu cu pârâtele Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice București și Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Ploiești, Administrația Județeană a Finanțelor Publice Argeș: următoarele:

Anularea deciziei Direcției Generale a Finanțelor Publice Argeș nr.164 din 3 iunie 2013;

Anularea în parte a deciziei Direcției Generale a Finanțelor Publice București nr. 2187 din 21 februarie 2011 și

Obligarea Direcției Generale Regionale a Finanțelor Publice București la rambursarea către reclamantă a sumei de 2.189.957,84 RON, reprezentând diferența de TVA solicitată prin cererea de rambursare din 6 decembrie 2010.

ISTORICUL CAUZEI

SC A. SA nu este rezidentă în România, nu este plătitoare de TVA și nu este obligată să se înscrie în scopuri de TVA în România.

Pe parcursul anului 2009, aceasta a achiziționat bunuri și servicii pe teritoriul țării noastre de la mai multe societăți, printre care și SC C. SRL. Dintre bunurile o parte erau utilizate de societate în vederea desfășurării propriei activități, dar SC A SA era și intermediar între SC C SRL și G. din Belgia.

La data de 06 decembrie 2010, SC A. SA a depus cerere la Direcția Generală a Finanțelor Publice București în vederea rambursării TVA aferentă bunurilor și serviciilor achiziționate pe teritoriul țării noastre.

La 21 februarie 2011 Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice București a decis refuzul de rambursare parțial, aferent unor facturi pentru care s-a considerat că nu s-a făcut dovada plății facturilor respective, individual, pentru fiecare factură în parte.

SC A. SA a contestat această decizie, iar în susținerea sa, a depus la dosar următoarele documente:

Facturile primite (pe care nu era specificat numărul și data emiterii facturii);

Ordinele de plată;

Extrasele de cont emise în sistem on-line de către instituția bancară plătitoare (aceste purtau antetul băncii și numărul de referință al operațiunii dar nu aveau ștampila băncii).

Calcule în format excel din care rezulta că per total, plățile efectuate acopereau atât TVA, prețul bunului sau serviciului cât și baza de impozitare.

OP - urile și extrasele de cont conțineau numărul și data facturii doar pentru sumele aferente TVA.

Contestația sa a fost respinsă de Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Argeș în data de 03 iunie 2013 prin decizia nr. 164.

În anul 2014, SC A. SA a făcut apel.

Prin sentința civilă nr.1103 s-a hotărât anularea sentinței Direcției Generală Regională a Finanțelor Publice Argeș cât și a Direcției Generală Regională a Finanțelor Publice București.

Pârâtele au făcut recurs, iar pe 5 octombrie 2016, Înalta Curte de Casație și Justiție:

a admis recursurile și a casat sentința atacată deoarece a considerat că „hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază”;

a trimis sentința spre rejudecare și

a dat dispoziție să se răspundă și analizeze toate motivele invocate de părți.

În rejudecare, cauza a fost înregistrată pe rolul Curții de apel București, secția de contencios administrativ și fiscal la data de 25 mai 2017.

În perioada 2017-2021, până când a fost pronunțată sentința definitivă, au fost formulate în cauză o serie de recursuri de către pârâte dar și apărări aduse de către SC A SA prin întâmpinare.

În esență, recurentele pârâte susțineau prin recursurile formulate în cauză că legalitatea și temeinicia actelor administrativ-fiscale supuse controlului judecătoresc trebuie judecate prin prisma legislației naționale în vigoare la data formulării cererii de rambursare, iar reclamanta susține că actele respective trebuie judecate prin prisma legislației europene în vigoare la data depunerii cererii.