Industria Mobilei din România

INDUSTRIA MOBILEI DIN ROMANIA - scurta prezentare

Inceputul industriei romanesti de mobila este dupa anul 1900. Astfel, in anul 1915 functionau 12 fabrici de mobila si 70 de tamplarii, iar in anul 1944 erau 73 fabrici de mobila si 86 de tamplarii - care produceau usi, ferestre si piese de mobila.

In anul 2003 erau inregistrate peste 3.876 societati comerciale avand ca obiect principal de activitate fabricarea mobilei, din care cca. 80 sunt intreprinderi mari, cca. 295 sunt intreprinderi mijlocii, iar celelalte sunt intreprinderi mici. In afara de acestea, functioneaza ateliere de mobila cu mai putin de 10 angajati, precum si unitati de productie pentru mobila in cadrul unor societati comerciale cu alt obiect principal de activitate.

Astfel, conform datelor furnizate de Asociatia Producatorilor de Mobila din Romania, numarul angajatilor in industria mobilei a scazut cu peste 10% pana la 90.000 de persoane in 2005. Pentru comparatie, in anul 2003 lucrau 124.000 de persoane.

Forta de munca folosita in industria mobilei este de cca. 89.400 persoane, care reprezinta 6,3% din totalul fortei de munca din industria Romaniei.

„Deoarece fondul forestier ocupa 26,7% din suprafata tarii, prelucrarea lemnului reprezinta un potential important de dezvoltare a tarii, iar in cadrul prelucrarii lemnului productia de mobilier ocupa un loc important.

Conform codului CAEN , diviziunea „productia de mobilier si alte activitati neclasificate in alta parte” cuprinde grupa „productia de mobilier” cu urmatoarele clase: „productia de scaune (exclusiv cele din metal)”, „productia mobilierului pentru birou si magazine (exclusiv din metal)”, „productia mobilierului pentru bucatarii”, „productia altor tipuri de mobilier” „productia de saltele si somiere”, „productia de scaune din metal”, „productia mobilierului din metal pentru birouri si magazine”[207].

Pe ansamblul economiei romanesti, importanta acestei ramuri este data si de volumul anual al exportului ce depaseste 700 milioane dolari.” (dr. Teodora Roman, Univ. „Al.I.Cuza” Iasi).

Structura principalelor sortimente de mobila romaneasca este urmatoarea: dormitoare - 12,5%, sufragerii - 21,9%, mobilier pentru birouri - 2,6%, mobilier tapitat - 7,7%, bucatarii - 2,8%, scaune - 10,6%, mic mobilier - 22% si alte sortimente - 19,9%. Peste 50% din productia de mobila este din lemn de fag, 20% - din stejar, 15% - din rasinoase si restul, din alte esente lemnoase.

Cu toate ca nu exista standarde de calitate oficiale pentru mobila in cadrul UE, aceasta reprezinta un element cheie extrem de solicitat de catre importatorii de mobila din UE. Faptul ca industria locala produce mobila de calitate determina ca si standardele impuse sa fie foarte ridicate.

In privinta conditiilor de fabricare a produselor de mobila, pana in prezent o serie de standarde nationale de profil au fost aliniate la standardele europene si internationale, respectiv la CEN si la ISO. Legislatia specifica include reglementari in domeniul protectiei mediului, certificarii, calitatii, protectiei consumatorilor si folosintei generale.

Sistemul de standardizare pentru mobila, vizeaza indeosebi:

- mobila pentru locuinte (WG1);

- mobila pentru birouri (SC3);

- mobila pentru colectivitati (WG5);

- mobila pentru bucatarii si bai (WG2);

- mobila pentru exterior (WG4);

- finisari de suprafete (WG7);

- comportarea la foc (WG6).

Cel mai important este legat de siguranta si din acest motiv legislatia corespunzatoare la nivelul UE, cat si la nivel national, prevede punerea in vanzare numai a produselor de mobila care satisfac aceasta calitate. In luna iunie 1992, Comisia Europeana a introdus Directiva 92/59/EC pentru siguranta generala a produselor, care prevede ca toate bunurile de consum sa fie insotite de un certificat de garantare a sigurantei. Incepand din 29 iulie 1994, aceasta directiva a intrat in vigoare in toate legislatiile nationale ale tarilor din UE si acopera toate produsele care nu sunt cuprinse intr-o directiva specifica.

In cazul produselor care intra intr-o directiva specifica, in vigoare, fiecare produs trebuie sa aiba marca de identificare „CE” (conformitate europeana), marca ce arata ca produsul respectiv indeplineste cerintele de siguranta, sanatate, mediu inconjurator si protectie a consumatorului. Directivele sunt valabile atat pentru produsele fabricate in cadrul UE, cat si pentru acela realizate in afara UE.

Intrucat importatorul este considerat furnizor pe piata UE, acesta va solicita intocmirea unui contract cu exportatorul, in vederea prevenirii expunerii sale la posibile riscuri determinate de nesiguranta produselor achizitionate de la exportator.