Investițiile în sectorul public

Investitii publice

Globalizarea economiei mondiale se caracterizează în primul rând printr-o stabilitate a relaţiilor şi legăturilor informaţionale, financiare, tehnologice între ţări. O însemnătate deosebită în cadrul apariţiei, dezvoltării şi menţinerii acestor relaţii internaţionale o au investiţiile. Investiţiile reprezintă suportul material al dezvoltării economico-sociale a ţării. Ele stau la baza suplinirii, diversificării şi creşterii calitative a tuturor factorilor de producţie. Sporirea capitalului fix sau circulant, creşterea randamentului tehnic şi economic al utilajelor, sporirea productivităţii muncii, suplimentarea de locuri de muncă, diversificarea producţiei nu pot fi asigurate fără un consum de resurse financiare, fără investiţii. În acest context investiţiile reprezintă elementul decisiv al creşterii economice, al promovării factorilor intensivi, calitativi şi de eficienţă.

În economia unei ţări investiţiile ocupă un loc central atât în sfera producţiei de bunuri şi servicii cât şi în sfera consumului, fiind un factor ce influenţează simultan atât cererea cât şi oferta. Investiţiile reprezintă un adevărat stimul, generând noi activităţi şi având ca finalitate obţinerea de bunuri şi servicii indispensabile unei economii sănătoase. Nu se exagerează nici atunci când se afirmă că, pentru economie, investiţiile reprezintă ceea ce reprezintă motorul pentru un sistem activ. Şi deşi a devenit un termen destul de des utilizat în vorbirea curentă conceptul de investiţie are un conţinut mult mai complex decât pare dintr-o analiză succintă, iar problemele de ordin practic ale tranziţiei la economia de piaţă impun sarcini noi şi dificile teoriei economice. Noţiunea de investiţie poate fi definita din punct de vedere lingvistic ca fiind o alocare, plasare, dotare. Pot fi reţinute şi alte definiţii. Astfel după cum subliniază unii specialişti, prin investiţie se înţelege: „o acţiune prin care se cheltuiesc bani sau alte resurse în speranţa că în viitor se vor incasa sume mai mari de bani sau se vor obţine alte beneficii” sau „orice utilizare a unui activ în calitate de capital în scopul realizării de eficienţă economică şi deci de profit”. În sens larg, noţiunea de investiţie cuprinde totalitatea cheltuielilor sau alocărilor de fonduri de la care se anticipează că se vor obţine venituri viitoare. Investiţia într-o astfel de abordare reprezintă o plasare de fonduri băneşti într-o acţiune, într-un proiect sau operaţie pentru a crea un spor de avuţie atât la nivelul individului, al firmei cât şi al societăţii în general. În sens restrâns, investiţiile reprezintă „totalitatea cheltuielilor prin care se creează, se achiziţionează noi fonduri fixe, productive şi neproductive, se înlocuiesc mijloacele fixe uzate, se dezvoltă, se modernizează şi se reutilează bunurile materiale existente”. O asemenea definiţie o găsim în dicţionarele explicative, în diverse lucrări şi monografii de specialitate în care

investiţiile de capital sunt tratate ca un suport material al creşterii economice şi al dezvoltării social culturale a unei naţiuni.

În plan contabil, care este cel mai restrictiv, investiţia este definită ca fiind o imobilizare de bunuri mobile sau imobile, corporale sau necorporale, achiziţionate sau create de o entitate

economică destinate a rămâne durabile, în cadrul entităţii respective. Se are în vedere imobilizări legate de exploatare şi cele în afara exploatării. Sunt cunoscute următoarele principii sau criterii de clasificare a investiţiilor:

1. Din punct de vedere al naturii investiţiilor se pot distinge:

a) investiţii în active materiale (numite şi reale sau fizice)

b) investiţii în active nemateriale

c) investiţii financiare

Investiţiile materiale sunt investiţiile ce participă nemijlocit în procesul de producţie şi

asigură creşterea capitalului real. Investiţiile reale constau din acele cheltuieli de capital făcute pentru achiziţia de active sub formă de infrastructură materială. În principiu acestea sunt cheltuielile aferente cumpărării de maşini şi echipamente, utilaje şi instalaţii, cheltuieli pentru montarea lor şi pentru înlocuirea celor scoase din funcţiune. În corespundere cu Sistemul Conturilor Naţionale investiţiile reale includ cheltuielile ce se materializează în crearea, reproducerea şi procurarea fondurilor fixe (construcţia nouă, extinderea, reconstrucţia şi reutilarea tehnică a obiectelor), precum şi în cheltuielile legate de majorarea stocurilor de materiale a mijloacelor circulante (cheltuieli ce se formează din intrări şi ieşiri de mijloace circulante din stocuri şi se determină ca diferenţa dintre intrările de producţie în stocuri şi ieşirile din ele). Cota cea mai mare în investiţiile ce formează capitalul o constituie investiţiile pentru crearea şi reproducţia mijloacelor fixe numite şi investiţii capitale.

Investiţiile în active nemateriale (intelectuale sau necorporale) cuprind sumele alocate în

active necorporale sub forma unor drepturi de autor, mărci de comerţ, brevete, embleme comerciale, licenţe, patente, programe informaţionale, know-how sau cheltuieli legate de formarea personalului de exploatare, cheltuieli de constituire, de publicitate sau de studii.

Se deosebesc următoarele categorii de investiţii imateriale:

- Investiţii de cercetare-dezvoltare – domeniu esenţial în lupta concurenţială

- Investiţii aferente formării personalului, adică cheltuieli destinate creşterii aptitudinilor

profesionale şi a posibilităţilor informative ale personalului de execuţie şi gestiune vis a vis de noile tehnologii, echipamente, rezultat al procesului de inovare tehnologică şi managerială.

- Investiţii în proiecte de marketing care cuprind cheltuieli pentru publicitate, de promovare,

de construcţie a reţelei de distribuţie, la fel şi pentru studii de piaţă.

- Investiţii de ameliorare a procesului de producţie înglobând, de obicei, cheltuieli pentru

reţele informatice, studii de implementare a proceselor de automatizare şi a celor de control a

calităţii, finanţarea cheltuielilor pentru cumpărarea unor programe informatice.

Investiţiile financiare reflectă opţiuni ale firmei de a efectua plasamente băneşti pe termen

lung în economia altor agenţi economici. Investiţia financiară constituie orice plasament de capital efectuat de un investitor, persoană fizică sau juridică în titluri de valoare şi instrumente financiare (acţiuni, obligaţiuni, titluri de stat, etc.) emise de societăţi şi bănci comerciale sau de către stat şi tranzacţionate pe piaţă monetară sau de capital. Nu este greşit şi dacă vom separa investiţiile doar în două grupe mari: prima grupă - investiţii în active nefinanciare ce includ următoarele elemente: investiţii în capital fix, investiţii pentru majorarea stocurilor materiale a mijloacelor circulante, investiţiile în active nemateriale, investiţii în alte active nefinanciare (cheltuieli pentru procurare în proprietate a terenurilor, a obiectelor de protecţie a mediului şi altor active nefinanciare) şi a doua grupă- investiţii financiare.

2. Din punct de vedere al structurii tehnologice sau al modului în care se concretizează

investiţiile materiale acestea se pot clasifica în:

- lucrări de construcţie montaj sunt ansamblul lucrărilor prin care se realizează construcţii

noi, extinderea, reconstrucţia, reutilarea şi modernizarea mijloacelor fixe existente incluzând la fel şi lucrările aferente montării utilajelor tehnologice energetice şi de transport, a diverselor instalaţii şi reţele interioare şi exterioare (de alimentare cu apă , de gazificare, termoficare, de alimentare cu energie electrică, de încălzire, de ventilare, etc.).