Istoria contabilității, legea contabilității, obiectul și metoda contabilității

Istoria Contabilitatii

In acceptiunea moderna, contabilitatea, rolul sau reprezentativ si multiplele functii în activitatea economica, financiara si sociala are o istorie proprie, ale carei începuturi sunt greu de delimitat datorita trecutului îndepartat al genezei contabilitatii.

Ceea ce constituie o certitudine este faptul ca aparitia contabilitatii si evolutia lenta, sinuoasa a acesteia au ca factor determinant necesitatea practica de a cunoaste anumite realitati de natura economica, financiara, sociala.

Aparitia contabilitatii este nemijlocita de un anumit context economico-social.

A avut la început un caracter rudimentar, care pe masura dezvoltarii a crescut rolul ei de cunoastere a realitatilor.

Numai experienta practica dobândita treptat în domeniul cunoasterii, cu ajutorul evidentei a creat premisele elaborarii de reguli, principii si norme cu caracter teoretic privind contabilitatea.

Notiunea de contabilitate în întelesul ei de astazi nu este echivalenta cu niciuna din însemnarile sau urmele scrise folosite de unele triburi indiene, nici cu tablitele de lut ars, nici cu alte însemnari descoperite în Persia, aceasta constituind etapa evidentei rudimentare.

Contabilitatea a început sa se contureze în evul mediu odata cu aparitia capitalismului, a extinderii economiei monetare.

Stadii superioare de dezvoltare a atins contabilitatea în unele orase mari ale Italiei de Nord - Florenta, Venetia - dezvoltarea afacerilor în sec.XV impunând conceperea si aplicarea ”metodei venetiene” de organizare a contabilitatii.

In anul 1494 a aparut la Venetia prima lucrare de literatura contabila apartinând italianului Luca Paciolo sub titlul “Summa de arithmetica, geometria, proportioni et proportionalita”

In cartea a-IX-a a acestei lucrari, denumita ” Tractatus de computis et scripuris” descrie pentru prima data partida dubla, care reprezinta si astazi una din trasaturile definitorii ale contabilitatii.

Opera lui Paciolo a raspuns nevoilor vietii economice, ale caselor de comert, deoarece prin partida dubla (“Scrittura doppia”) se punea ordine în socotelile afacerilor companiei, aceasta fiind apreciata ca una din cheile succesului (“Upi est non ordo ibi est confusio”).

Aplicarea metodei dublei partide incepe sa se generalizeze între secolele XVII-XVIII, îndeosebi în Europa Occidentala, etapa caracterizata si prin conturarea unei literaturi contabile. In Italia profesia de contabil era superioara tuturor celorlalte. Contabilii au început sa-si infiinteze organizatii profesionale si pastrau secretul asupra partidei duble, ceea ce a contribuit la cresterea prestigiului lor.

Incepand cu a doua jumatate a sec XIX se remarca dezvoltarea societatilor pe actiuni, a caror conducere se separa de proprietarii acestora. Aceasta a dus la aparitia contabilitatii de întreprindere, cu 2 circuite distincte:

- contabilitatea generala - denumita si financiara;

- contabilitatea de gestiune (dualism contabil)- se ocupa cu calculatia costurilor.

In primele decenii ale secolului XX contabilitatea de întreprindere începe sa fie supusa procesului de normalizare (stabilirea de reguli si norme privind modul de organizare ala contabilitatii)

Incepînd cu a doua jumatate a sec. XIX se remarca evolutia contabilitatii românesti, îndeosebi în planul literaturii contabile, care apare cu un decalaj de aproape 3 secole fata de tarile europene occidentale, deoarece în spatiul românesc formele economice capitaliste au aparut cu întarziere.

Pana in prima parte a secolului XVIII in Tarile Române se foloseau lucrari de contabilitate ale unor autori straini (lucrari franceze în Tarile Române, italiene în Moldova).

Cercetarea contabila fundamentala are ca obiect definirea conceptelor, principiilor, ale functiilor contabilitatii, ceea ce desi nu are implicatii directe si certe asupra activitatii practice contribuie la promovarea si orientarea anumitor practici contabile.

Cercetarea contabila aplicativa consta în studierea cailor si modalitatilor de perfectionare si inovare a mijloacelor concrete de lucru cu care opereaza contabilitatea, aceasta implicând si o confirmare a valabilitatii acestora.