Cuprins
- CUPRINS 1
- I. Principiile lichidării 2
- II. Procedura lichidării 6
- III. Analiza lichiditatii 8
- IV. Lichidarea activului la S.C. Menarom S.A. 10
- IV.1 BILANŢUL DUPĂ EVALUARE 11
- IV.2 Înregistrări contabile privind operatiile de lichidare a activului: 12
- CONCLUZII 16
- BIBLIOGRAFIE 17
Extras din referat
I. Principiile lichidării
În actualul context economic, caracterizat prin schimbări profunde şi rapide, multe din societăţile comerciale din România – indiferent de forma de proprietate – confruntate cu mecanismele economiei de piaţă, fie nu mai reuşesc să facă faţă datoriilor lor comerciale şi ajung în situaţia de faliment, fie acţionarii/asociaţii înţeleg şi acceptă faptul că le revine răspunderea de a găsi o soluţie la criza financiară a societăţii şi în cazul în care constată că nu mai există nici o posibilitate de restructurare, iau decizia majoră de stopare a deteriorării continue a activelor şi a devalorizării societăţii comerciale procedând la lichidarea acesteia.
Elementele care definesc şi caracterizează procesul de încetare a existenţei societăţii comerciale decurg din concepţia legii române asupra noţiunii, rolului şi funcţiile societăţiilor comerciale.
Prin lichidarea societăţilor comerciale se înţelege ansamblul de operaţiuni constând în terminarea afacerilor în curs ale societăţii, transformarea în bani a bunurilor societăţii şi încasarea creanţelor acesteia în scopul achitării datoriilor sociale către creditori şi a împărţirii între acţionari/asociaţi a activului rămas.
Lichidarea societatilor comerciale poate fi voluntară (administrativă, graţioasă) când este declanşată din iniţiativa acţionarilor şi in interesul acestora sau judiciară (reorganizare judiciară şi faliment) când este declanşată din iniţiativa debitorului, creditorului sau a Camerei de Comerţ, desfaşurându-se în interesul acestora din urmă.
Lichidarea voluntară, precum şi cea judiciară şi falimentul, sunt măsuri de ordin economic inerente economiei de piaţă, determinate de situaţia economico-financiară a unor societăţi comerciale – indiferent de forma de proprietate şi de structura acţionarului – aflate în perspectiva iminentă a încetării de plăţi sau intrare în această stare ca urmare a lipsei de desfacere a produselor lor, a costurilor de producţie ridicate şi ineficinţei economice, tehnologiilor depăşite, blocajului financiar macroeconomic, managementului defectuos, marketingului neadecvat, creditelor neperformante.
Din punct de vedere juridic, lichidarea societăţilor comerciale este reglementată de Legea numarul 31/1990, republicată, cu modificările şi completările ulterioare (articolul 252-270) şi de Legea numarul 85/2006 privind procedura de insolvenţă.
Încetarea existentei societăţilor comerciale ca persoane juridice presupune parcurgerea a două etape: dizolvarea şi lichidarea.
Indiferent de prevederile contractului şi statutului, pentru lichidarea şi repartizarea patrimoniului social sunt obligatorii următoarele reguli:
- până la preluarea funcţiei de către lichidatori, administratorii şi directorii, respectiv membrii directoratului, continuă să-şi exercite atribuţiile, cu excepţia celor prevăzute la articolul 233 din Legea 31/1990;
- actul de numire al lichidatorilor, menţionând puterile conferite acestora sau sentinţa care îi ţine locul, precum şi orice act ulterior care ar aduce schimbari cu privire la persoana lor sau la puterile conferite, trebuie depuse, prin grija lichidatorilor, la Oficiul Registrului Comerţului, pentru a fi închise de îndată şi publicate în Monitorul Oficil al României, Partea a IV a.
În doctrina dreptului comercial se consacră principiul general al lichidării, şi anume procedura lichidării este instituită, în principal, în interesul asociaţilor, avandu-se în vedere, în acelaşi timp, şi interesele creditorilor şi asigurarea drepturilor terţilor.
Pornind de la această caracteristică, doctrina a pus problema caracterului facultativ sau obligatoriu al lichidării, concluzionându- se întemeiat că lichidarea este obligatorie cât timp nu s-a hotărât continuarea activităţii în alte condiţii.
Sintetizând, trăsăturile generale cu valoare de principii ale lichidării desprinse de unii autori sunt: personalitatea juridică a societăţii subzistă pentru nevoile lichidării; lichidarea societăţii se face în interesul asociaţilor ; lichidarea societăţii este facultativă, nu obligatorie.
În procesul de lichidare societatea îşi menţine atributele de identificare: firma, sediul social, naţionalitatea şi patrimoniul, iar toate actele emanând de la societate trebuie să arate că aceasta este în lichidare.
Patrimoniul societăţii reprezintă în continuare gajul general al creditorilor. Creditorii îşi păstrează dreptul de a-şi valorifica creanţele, dar în condiţiile dreptului comun la scadenţa obligaţiilor întrucât, spre deosebire de lichidarea judiciară, lichidarea iniţiată de asociaţi fiind în interesul lor, nu atrage exigibilitate datoriilor.
Legea este derogatorie, totuşi sub următorul aspect: acordă creditorilor dreptul de a urmări pe acţionari pentru valorificarea aportului subscris, dar nevărsat. Întrucât răspunderea acţionarilor poate fi angajată numai în limita valorii acţiunilor subscrise, creditorii îi pot acţiona pe aceştia, dar în subsidiar dupa ce, în principal, au acţionat societatea.
Preview document
Conținut arhivă zip
- Lichidarea.doc