Managementul și Control Financiar Contabil

1.Controlul – funcţie a managementului

Primele lucrări de specialitate care vizează abordarea controlului financiar în ţara noastră se situează în anii 80, când la Editura Academiei apare lucrarea lui Radu Ciurileanu numită “Controlul financiar în România”, precum şi lucrările autorului Ion Florea: “Control financiar şi expertize contabile” şi “Controlul financiar (modele, sinteze, aplicaţii şi studii de caz)”.

Literatura de specialitate este destul de saracă în acea perioadă din privinţa abordării noţiunii de control în general şi a celei de control financiar în special. După anul 1989, apar însă lucrările unor autori consacraţi, lucrări care abordează noţiunea de control sub diferitele lui aspecte.Există în aceste lucrări interpretări şi puncte de vedere diferite asupra noţiunilor de “control financiar”, “control de gestiune”, “ control gestionar”.

Astfel, Radu Ciurileanu consideră controlul financiar ca fiind controlul exercitat de Curtea de Conturi, Ministerul Finanţelor- Controlul financiar de stat sau controlul financiar propriu al agenţilor economici, sub forma controlului financiar preventiv şi a controlului financiar de gestiune.

Colectivul de autori: Ion Florea, Ionela Corina Macovei şi Radu Florea descriu un control financiar care acţionează în sfera relaţiilor financiare, fiscale şi de credit, urmărind cu prioritate constituirea şi utilizarea fondurilor la toate nivelurile economiei naţionale şi asigurarea unei eficienţe maxime.

Cunoaşterea condiţiilor economice şi financiare, în raport cu cerinţele şi legităţile pieţei în care se derulează activitatea agenţilor economici, previne situaţiile de încetare a plăţilor şi de faliment, asigură profitul. Cunoaşterea capacităţii de a genera profit, a solvenţei comerciale ori de faliment în care se pot afla agenţii economici, la un moment dat, este asigurată cu ajutorul atât al contabilităţii reale, operative şi ştiinţific organizate, cât şi al controlului financiar, organizat şi exercitat în mod exigent şi competent.

În condiţii de legalitate şi liberă iniţiativă, cunoaşterea, de către factorii interesaţi, a acestor obiective, este o cerinţă esenţială a managementului pe baza criteriilor de profit. Informaţia de calitate, reală şi operativă a situaţiei economice şi financiare şi a evoluţiei acesteia previne riscurile, deficienţele, lipsurile, în general ineficienţa şi asigură libera iniţiativă economică, în condiţii de concurenţă loială.

Cunoaşterea este necesară, în primul rând, managementului agenţilor economici şi personalului acestora. În al doilea rând, orice agent economic are nevoie de un grad ridicat de încredere-certitudine din partea terţilor agenţi economici, parteneri de afaceri. Această cunoaştere a situaţiei financiare a agenţilor economici se realizează cu ajutorul documentelor primare şi al evidenţei tehnic-operative şi contabile. Asigurarea corectitudinii, exactităţii şi realităţii acestor informaţii constituie o problemă de mare răspundere a controlului financiar-contabil.

Managementul reprezintă efortul de a organiza şi desfăşura activitatea în concordanţă cu legităţile pieţei în vederea cunoaşterii şi perfecţionării modului de gestionare a potenţialului agenţilor economici şi a prevenirii riscurilor, deficienţelor şi lipsurilor în activitatea acestora.

Managementul se constituie într-o adevărată stare de spirit, care se opune tot mai mult rămânerii în urmă şi pasivităţii, transformându-se într-un interes public general pentru obţinerea eficienţei maxime din orice acţiune.

În acest sens, economistul francez Henry Fayol ; considerat (alături de F.W.Taylor) drept părinte al ştiinţei conducerii, definea conducerea întreprinderii prin cinci funcţii principale: prevederea, organizarea, comanda, coordonarea şi controlul.

În acest context, controlul este, la nivel macro şi microeconomic, o funcţie eficientă şi necesară a managementului. Toate persoanele care deţin funcţii de conducere, indiferent de nivelul lor ierarhic sau de domeniul de activitate, trebuie să planifice, organizeze şi coordoneze aplicarea măsurilor suficiente pentru a oferi o asigurare rezonabilă asupra faptului că scopurile şi obiectivele vor fi îndeplinite.

Atributele (funcţiile) conducerii reprezintă un tot unitar, ele se condiţionează reciproc. Ca urmare, conducerea nu poate fi privită ca o trecere succesiva de la o funcţie la alta, urmând ca totul să se reia de la capăt. Controlul reprezintă atât funcţia finalizatoare a procesului de conducere, cât şi funcţia care furnizează elementele necesare pentru realizarea în condiţii corespunzătoare a celorlalte atribute ale conducerii :

Figura nr. 1. Controlul şi celelalte atribute ale conducerii.

Fără informaţiile colectate în urma controlului conducerea nu-şi poate îndeplini în mod corespunzător celelalte atribute ale sale (previziunea, organizarea, coordonarea şi antrenarea).

Figura nr. 2 Etapele controlului

Indiferent de nivelul de la care se exercita, indiferent de activităţile controlate şi indiferent de obiectivele urmărite, controlul se derulează în trei etape succesive, cărora le corespund trei componente distincte:

a. Compararea situaţiei care ar trebui să existe (ideale, dorite) cu situaţia de fapt (reale);

b. Analiza şi evaluarea riscurilor care ameninţa activitatea verificată şi a abaterilor de la parametrii stabiliţi;

c. Valorificarea constatărilor.

În acelaşi timp, controlul ca atribut distinct al conducerii de la diferite niveluri nu poate fi exercitat cu eficienţa necesară fără ca în timpul exercitării lui să fie luate măsurile operative care se impun. Aceste măsuri luate cu ocazia controlului ţin de celelalte atribute ale conducerii, ele modifică unele din deciziile anterioare sau impun respectarea lor, în funcţie de noile circumstanţe intervenite.