Metoda direct - costing a calculației costurilor în contabilitatea managerială studiu de caz

INTRODUCERE

Conducerea eficientă a oricărei entități economice se sprijină pe existența unui sistem informațional economic, bine structurat care alimentează cu informații din interiorul și exteriorul entității economice.

Pentru a renunța la calculele arbitrare și subiectiviste de repartizare a cheltuielilor indirecte, pe care le implică costurile complete, în țările cu economie dezvoltată, s-a dezvoltat sistemul costurilor parțiale.

Organizarea calculației costurilor în sistemul costurilor parțiale se bazează pe încorporarea în costuri numai a acelor cheltuieli care pot fi efectuate în modul cel mai rațional: produselor fabricate, lucrărilor executate sau serviciilor prestate, eliminând calculele, uneori, deosebit de laborioase de repartizare a cheltuielilor indirecte.

Diversificarea activităților de producție și desfacere, sub aspectele organizării, funcționării , dotărilor și chiar rezultatelor obținute, a cerut și in materie de costuri o alternativă, o altă opțiune decât cea a costurilor complete. Alternativa o reprezintă costurile parțiale care conțin numai cheltuieli strâns legate de volumul activității.

Ne referim la cheltuielile variabile, care depind de volumul de activitate și la cheltuielile directe, care se identifică pe un anumit purtător de costuri care poate să fie un produs, o comandă, o lucrare, un serviciu, un contract etc. Ambele categorii de cheltuieli sunt ocazionate exclusiv de producție, de prestarea de servicii sau de execuția de lucrări. Pe de altă parte, relația cauză-efect este cel mai coerent și profund analizată prin intermediul cheltuielilor variabile și fixe.

Organizarea calculației costurilor parțiale se poate realiza, indiferent de specificul producției, prin următoarele metode: metoda Direct - Costing costurilor variabile și metoda costurilor directe.

Eforturile specialiștilor în vederea găsirii unui sistem de calculație care să asigure pe de o parte determinarea operativă a costului unitar de producție,iar pe de altă parte posibilitatea determinării cu ușurință a unor indicatori absolut necesari fundamentării deciziilor pentru gestiunea pe termen scurt au avut ca rezultat calculația Direct - Costing.

CAPITOLUL I

Metoda DIRECT-COSTING a calculației costurilor în Contabilitatea Managerială

1.1 Axiologia metodei.Caracteristicile calculației Direct-Costing

Lărgirea sferei conceptuale a costurilor parțiale dă acestora posibilitatea de a satisface cerințele din ce in ce mai diverse și mai profunde ale managementului, in condiții de concurență, de eficiență maximă si de câștigare a supremației în cadrul ramurii, activității, domeniului în cauză.

În sfera metodelor bazate pe conceptul costurilor parțiale se înscriu metoda Direct-Costing, cunoscută și sub numele de metoda costurilor variabile și metoda costurilor directe.

La baza acestei metode stă principiul separării cheltuielilor variabile de cele fixe. De aceea se mai numește și metoda costurilor variabile.

Elemente ale metodei direct - costing au fost relevate de către economistul german Schmalenbach, pe la sfârșitul secolului al XIX-lea prin cercetarea comportamentului cheltuielilor în raport cu volumul producției și elaborarea a doua feluri de calculație : o calculație simplă a cheltuielilor și o calculație a - valorii de exploatare - . În opinia specialistului german, esența acesteia o reprezintă împărțirea costurilor în fixe și proporționale, cu impunere asupra unității de produs, doar a cheltuielilor proporționale nu și a celor fixe.

El propunea, de asemenea, separarea cheltuielilor fixe într-un cont colector și trecerea lor asupra rezultatelor, prin ocolirea calculației costurilor. În Germania au mai fost și alți specialiști care au utilizat câte un concept sau au remodelat unul deja existent, prin prisma a ceea ce mai târziu avea să devină metoda costurilor variabile. Astfel, Fr. Schar în anul 1923 folosește noțiunea de beneficiu brut determinat ca diferență între cifra de afaceri și cheltuielile variabile și W. Hasenack în 1929 acreditează, și el, ideea eliminării cheltuielilor fixe din calculația costurilor.