Modalitati de Indatorare pe Termen Mediu si Lung

Imagine preview
(7/10 din 2 voturi)

Acest referat descrie Modalitati de Indatorare pe Termen Mediu si Lung.
Mai jos poate fi vizualizat un extras din document (aprox. 2 pagini).

Arhiva contine 1 fisier doc de 40 de pagini .

Profesor indrumator / Prezentat Profesorului: Matei Ion Viorel

Iti recomandam sa te uiti bine pe extras si pe imaginile oferite iar daca este ceea ce-ti trebuie pentru documentarea ta, il poti descarca. Ai nevoie de doar 6 puncte.

Domeniu: Contabilitate

Extras din document

I. INTRODUCERE

In general nevoia de creditare apare din lipsa fondurilor proprii pentru a face fata in intregime cheltuielilor ocazionale de desfasurare normala a activitatii complexe a fiecarui agent economic (productie, investitii, comerciala etc.). La orice agent economic apar dezechilibre, disfunctionalitati in cazul trezoreriei, al gestiunii intreprinderii. De aceea creditul de trezorerie ocupa o pondere insemnata in totalul creditelor bancare. Creditul de trezorerie este necesar cand activul circulant din bilant nu poate fi acoperit integral din incasari si din fondul de rulment. Se poate afirma ca in cadrul creditelor de exploatare creditul de trezorerie detine primul loc. Orice agent economic detine active circulante importante determinate in primul rand de activitatea de productie si in al doilea rand, de creantele asupra clientelei. La orice agent economic, sursele de finantare trebuie sa fie suficiente pentru a face fata nevoilor de acoperire a activului circulant.

Exista mai multe clasificari de credite bancare acordate agentilor economici in functie de varietatea si complexitatea raporturilor de creditare, de gruparea operatiunilor de credit.

In economia de piata exista cinci mari feluri de credite si anume:

- creditul bancar;

- creditul comercial;

- creditul obligatar;

- creditul ipotecar;

- credit de consum.

Creditul bancar este acordat de catre banci persoanelor fizice si juridice pe termen scurt, mijlociu sau lung. Aceste credite se pot acorda cu sau fara inscrisuri, cu garantii reale sau fara pe obiecte ale creditarii sau global.

Creditul comercial se acorda sub forma de marfa. El satisface atat interesul producatorului (deci agentul economic producator) de a vinde mai repede marfa, cat si pe cel al comerciantului care nu are fonduri sa le elibereze direct la primirea marfii.

Creditul obligatar apare in raporturile dintre institutiile de stat si agentii economici in calitate de debitori, pe de o parte si creditori, pe de alta parte. Aceste raporturi se concretizeaza in faptul ca primii emit obligatiuni, iar creditorii sunt subscriitori si detinatori ai acestor obligatiuni.

Creditul ipotecar este destinat activitatii imobiliare si se bazeaza in principiu pe proprietatea privata. El presupune o conventie intre creditor si imprumutat, care cuprinde in esenta proprietatea (ca garantie a rambursarii imprumutului), conditiile si scadentele, penalitatile si circumstantele in care se poate pierde proprietatea.

Creditul de consum se acorda pe termen scurt sau mijlociu, persoanelor individuale, pentru acoperirea valorii marfurilor si serviciilor procurate din comert sau pentru recreditarea creantelor contractate in acest scop.

Bancile comerciale din tara noastra acorda urmatoarele tipuri de credite, in functie de scopul pentru care sunt solicitate:

- credite pe termen scurt cu durata de rambursare de pana la doi ani;

- credite pe termen mediu cu durata de rambursare de 1 – 5 ani;

- credite pe termen lung cu durata de rambursare de peste 5 ani.

Îndatorarea constituie un aport de surse externe ce usureaza sarcina actionarilor. Dar datoriile trebuie sa fie rambursate si dobânzile achitate la termenele stabilite, iar în cazul împrumuturilor pe termen scurt, uneori sunt necesare sume importante pentru serviciul datoriei la intervale apropiate de timp si în caz de trezorerie insuficienta pot antrena declararea starii de insolvabilitate. Ca atare, îndatorarea implica riscul financiar.

Alegerea între îndatorare si capitaluri proprii duce la modificarea cuplului risc-rentabilitatea întreprinderii, o finantare prin îndatorare sporind în general rentabilitatea dar si riscul. Costul ridicat al capitalurilor împrumutate este dat de faptul ca bancile au devenit societati comerciale, fiecare urmarindu-si interesul de a abtine profit, în timp ce statul, detinatorul capitalurilor proprii al multor întreprinderi, în general mari, nu are decât sa se multumeasca cu profitul ramas dupa remunerarea profitului fata de banci.

Politica de îndatorare pe termen scurt rezida în decizia întreprinderii cu privire la raportul dintre datorii si fondurile proprii. Îndatorarea influenteaza asupra rentabilitatii la prima vedere în mod negativ, întrucât dobânzile aferente maresc costurile si micsoreaza profitul. În realitate însa daca rata rentabilitatii este mai mare decât rata dobânzii, îndatorarea are o influenta pozitiva asupra rentabilitatii si sporirii bogatiei societatii comerciale. Atât timp cât o societate poate câstiga la totalul investitiilor sale mai mult decât costul datoriei, împrumutul este rentabil.

Nivelul îndatorarii este conditionat de anumite restrictii financiare interne sau externe ce tin de costul acesteia si retinerea bancherilor de a depasi un anumit procent din capitalul social. Decizia de îndatorare care marcheaza strategia întreprinderii în acest domeniu, se naste ca urmare a inegalitatii existente între autofinantarea rezultata si nevoia de finantare, luând în considerare si eventualele subterfugii de evitare si anume, recurgerea la calea acoperirii financiare prin sporirea capitalului social sau apelarea la leasing.

În general, se poate afirma ca în conditiile unui mediu economic normal, întreprinderile privilegiaza recurgerea la resurse straine pe termen lung fata de cresterile de capital prin noi aporturi datorita efectului de levier financiar asupra profitului care va ramâne la dispozitia actionarilor sau asociatilor. Însa o pondere prea mare a capitalului poate duce firma în stare de insolvabilitate (cazul a numeroase întreprinderi românesti dupa 1989) si de aceea, în cadrul deciziei de finantare este important sa fie integrate componentele: cost, rentabilitate, solvabilitate.

Pe o piata perfecta decizia de finantare si cea de autofinantare nu ar modifica nicidecum valoarea întreprinderi si al proiectelor sale de investitii. Însa piata nu este perfecta si datorita unor asimetrii de tratament fiscal al veniturilor de capital ale actionarilor si creditorilor, decizia de finantare si cea de dividend pot influenta valoarea întreprinderii si a investitiilor ei. În general, structura financiara determina economii fiscale pe masura cresterii ratei îndatorarii. Teorii mai noi în finante (cea de semnal si cea de agent )argumenteaza ca îndatorarea, cumpararea de actiuni noi de catre manageri sunt incitante pentru performanta întreprinderii si conduc la cresterea valorii acesteia.

În conditiile în care slaba capitalizare a întreprinderilor românesti este una din cauzele majore ale folosirii incomplete a capacitatilor de productie de care dispun, asigurarea cu surse de finantare la costuri cât mai accesibile dobândeste o importanta esentiala pentru viata agentilor economici în cauza.

Îndatorarea costa scump si sanatatea pietelor financiare în acesti ultimi ani a contribuit la proliferarea initiativelor si a dezvoltat interventia cu capitaluri, a facut sa creasca activitatile de inginerie financiara. În duritatea realitatilor pe care le traim, fiecare apara cert interesele sale, dar gaseste un partener mai bine format si mai apt sa-l înteleaga în mod considerabil.

II. CREDITUL BANCAR

Îndatorarea pe termen mediu şi lung se realizează prin următoarele instrumente:

-creditul bancar pe termen mediu şi lung;

-creditul obligatar;

-leasingul.

2.1. Creditul bancar pe termen mediu şi lung

Acest tip de credit, se acordă, de regulă, de către băncile comerciale pentru un interval de timp cuprins între (1 - 5 ani) cel mediu şi peste 5 ani, dar nu mai mult de 25 ani cel pe termen lung, pe baza unor garanţii temeinice şi a unei documentaţii tehnico-economice bine fundamentate.

Astfel, nevoile de finanţare a investiţiei (creditul pe termen mediu şi lung) se manifestă cu prilejul realizării unui program de investiţii pentru fiecare proiect care implică finanţarea bancară şi se constituie un dosar al cererii de creditare.

Analiza nevoii de finanţare se face în cadrul unui plan de finanţare care cuprinde nevoile şi sursele pentru anii următori. Nevoile de finanţare sunt sprijinite pe credite de mărime şi durată adaptate caracteristicilor şi structurii financiare a firmei. Creditele bancare nu finanţează, în principiu, niciodată 100% proiectele de investiţii. Firma contribuie şi cu alte surse: autofinanţare, împrumuturi obligatare, aportul acţionarilor, etc.

Garanţia este "plasa de siguranţă" a creditorului, în cazul în care debitorul nu poate să îşi plătească datoria în întregime şi la timp.

Există două tipuri principale de garanţie:

-un drept constituit legal în favoarea creditorului privind unul sau mai multe active în posesia sau sub controlul debitorului;

-garanţie din partea unui terţ (girant sau garant) în favoarea debitorului, adică obligaţia legală din partea garantului de a achita datoria creditorului, dacă debitorul nu se achită de datorie.

Valoarea minimă a garanţiilor acceptate de bancă este cel puţin egală cu suma anuităţilor pe care le are de rambursat împrumutatul, adică valoarea creditului obţinut plus dobânda aferentă.

Garanţiile ce pot fi acceptate de bancă se împart în două mari categorii:

-garanţii reale care se prezintă sub forma:

-ipotecii asupra unor:

- bunuri imobile prin definiţie (clădiri, construcţii, terenuri, etc);

- bunuri imobile prin destinaţie (instalaţii fixate în spaţiu, furnale, forje, cuptoare, etc).

Fisiere in arhiva (1):

  • Modalitati de Indatorare pe Termen Mediu si Lung.doc