Necesitatea Provizioanelor în Contabilitate

1. Conţinutul şi regimul provizioanelor

Noţiunea şi substanţă economică a “provizioanelor” introduse în gestiunea agenţilor ce “navighează” în economia de piaţă, are un scop de autoprotecţie în faţa a numeroase riscuri obiective sau subiective, de progres sau de regres, de “agerime” managerială, de concurenţă şi conjunctură etc., mergând până la atenuarea efectelor propagate ale unei proaste gestiuni asupra unor terţi cu care te afli în relaţii economice curente.

Prerezervarea sau, altfel spus, “punerea” departe a unor “provizii” pentru “vremuri grele” nu este o chestiune de tehnică contabilă, ci de management financiar, de interese şi responsabilităţi, conform legislaţiei financiar-fiscale, care şi ea poate varia în timp vis-a-vis de starea economică şi conjunctura generală.

Deci provizioanele sunt prerezerve de autoprotejare, un fel de “vase de expansiune” în care agentul economic “pompează” pe seama cheltuielilor curente, financiare sau extraordinare de exploatare anumite “provizii”, precis determinate, în acele perioade de “boom” economic, în care se reechilibrează relativ, atunci când apar cheltuieli sensibile ca sumă, total neprevăzute şi, în cea mai mare parte a lor independente de activitatea normală a agentului economic. Neprevederabilitatea acestor cheltuieli, dar intuită şi contraasigurată prin provizion, este “contrată” şi neutralizată prin sistemul acestor prerezerve.

Interesant este că echilibrarea financiară relativă, atunci când “explodează” cheltuielile, se realizează nu prin diminuarea (sau suportarea) cheltuielilor suplimentare apărute direct din prerezerva constituită, ci prin “contrabalansare”, adică prin majorarea corespunzătoare a veniturilor din provizioane.

Comentând numeroasele posibilităţi de reechilibrare pe care le oferă provizioanele în economia concurenţională, atât specialiştii cât şi practicienii apreciază că “dotarea” cu amortismente şi provizioane împreună cu regularizarea corectă a cheltuielilor şi a producţiei au ca obiectiv oferirea unei imagini fidele asupra situaţiei firmei, de-a lungul unui exerciţiu contabil, în sensul încrederii partenerilor dar şi punerii la adăpost a întreprinderilor.

Şi totuşi, chiar dacă le găsim în grupe de conturi comune sau vorbim despre ele împreună, distincţia dintre “amortizari” şi “provizioane” trebuie să fie foarte clară.

Pentru raţionamente psihologice sau funcţionale, valoarea “brută” a unui element de activ poate deveni superioară valorii sale “reale”. Ecartul dintre două entităţi (“valori”) reprezintă măsura (mărimea) deprecierii şi ea va fi constatată şi protejată contabil prin:

─AMORTISMENTE ─ pentru “deprecierea definitivă”;

─PROVIZIOANE ─ pentru “deprecierea probabilă”.

Rectificarea valorii brute (valorii “de origine”) de către “valoarea deprecierii” permite obţinerea “valorii nete contabile” a respectivului element de activ, iar acesta se realizează prin convenţia şi raţionamentele funcţionării conturilor.

Anticiparea viitorului şi constituirea de “provizii” “pentru zile negre” este o decizie strategică pe termen lung şi trebuie să aibă în vedere câteva tipuri mari de riscuri ale căror efecte pot fi atenuate şi chiar anihilate prin sistemul provizioanelor:

● riscuri de exploatare: de depreciere a încrederii, de pierdere a garanţiei, a ieşi “şifonat” din litigiile comerciale etc.;

● riscuri financiare: variaţii ale cursului de schimb, ale ratelor dobânzii, pierderi la bursele de mărfuri sau operaţiile speculative etc.;

● riscuri excepţionale: amenzi şi penalităţi fiscale, despăgubiri în cazuri de concediere masivă, speţe pentru evitarea stărilor de faliment etc.;

● “provizii” de siguranţă pentru gestiunea curentă în scopul protecţiei în caz de: reparaţii capitale – remont în valori mari, plăţi masive de impozite sau cheltuieli sociale şi fiscale, protecţia în condiţiile uzurii morale a tehnicilor şi tehnologiilor etc.

Între noţiunea de provizion şi cea de rezervă există o distincţie clară, deoarece:

─ o rezervă reprezintă o parte din beneficiul repartizat destinat să acopere efectele negative ale vactorilor aleatori cât şi pentru a contribui la dezvoltarea globală a întreprinderii;

─ un provizion este constituit pe seama cheltuielilor, deci el reprezintă o prelevare din excendentul brut din exploatare, chiar şi în absenţa beneficiului şi este destinat să acopere o pierdere sau cheltuială precisă, asupra cărora întreprinderea conservă o marjă de incertitudine referitoare la mărimea acestora sau la data exigibilităţii.

Privite într-o accepţiune mai “lejeră”, provizioanele sunt un fel de amortizări, dar cu o arie de acţiune mai largă, şi implicit un regim financiar diferit, ceea ce le creează şi o anumită similitudine atât sub aspectul regimului financiar cât şi al tehnicii de contabilizare.

Privind acum lucrurile în ansamblul şi obiectivitatea lor nu putem să ocolim esenţa problemei: nu contabilizarea provizioanelor este dificilă, ci corecta lor dimensionare, consumare şi afectare, întrucât se diminuează profitul anului de exerciţiu astfel că impozitul pe profit datorat bugetului administraţiei centrale (sau locale) se diminuează sau se amână la plată, în timp ce agentul economic foloseşte in activitatea curentă lichidităţile având ca sursă de prerezervare provizioanele. De aceea, cel puţin în această fază de introducere în practica economică a autoprotecţiei prin provizioane, de formare şi consolidare a agenţilor economici, de stabilizare a economiei de piaţă dar şi de dezvoltare a loialităţii faţă de fisc şi partenerii de afaceri, este necesară o cât mai extinsă “reglementare”a provizioanelor (prin acte normative limitative) alături de care celelalte provizioane să aibă caracter de “provizioane excepţionale” şi “provizioane-amortismente derogatorii”.