Obiectul și Metoda Contabilității

1. Unitatea economică – sfera de acțiune a contabilității

Contabilitatea reflectă bunurile economice și sursele de procurare a lor care aparține unei întreprinderi concrete.

În Republica Moldova activează diferite categorii de unități economice care sunt datoare să țină contabilitatea, aceasta fiind:

1. Persoane juridice și fizice, care duc activitatea de antreprenoriat;

2. Instituții publice;

3. Instituții non-profit.

Antreprenoriat este activitatea de fabricare a producției, executare a lucrărilor si prestarea serviciilor, desfășurata de cetățeni și de asociațiile acestora în mod independent, din proprie inițiativa, în numele lor, pe riscul propriu și sub răspunderea lor patrimoniala cu scopul de a-si asigura o sursa permanenta de venituri.

Conform Legii cu privire la antreprenoriat și întreprindere Nr.845-XII din 3 ianuarie 1992, unitățile economice care au activitate de antreprenoriat pot avea următoarele forme organizatorico-juridice:

a) întreprindere individuala;

b) societate în nume colectiv;

c) societate în comandita;

d) societate pe acțiuni;

e) societate cu răspundere limitata;

f) cooperativa de producție;

g) cooperativa de întreprinzător;

h) întreprindere de arenda;

i) întreprindere de stat si întreprindere municipala.

Instituții publice (ministerele, spitalurile, școlile, universitățile) se deosebesc prin faptul că ele sunt dotate cu mijloace din buget, care trebuie să fie utilizate după destinație. Contabilitatea aici este îndreptată nu numai spre reflectarea mijloacelor primite, dar și la asigurarea controlului asupra respectării devizelor de cheltuieli.

Instituțiile non-profit include asociațiile, fondațiile, fiind create pentru realizare unor scopuri sociale. Organizarea contabilității în astfel de instituții are scopul de a reflecta cheltuielile și veniturile, care de regulă trebuie să fie egale.

2. Obiectul de studiu al contabilității

La baza de studiu al contabilității este patrimonial întreprinderii, deoarece contabilitatea a apărut din necesitatea cunoașterii și gestiunii eficiente a acestuia.

Patrimoniul reprezintă totalitatea bunurilor economice ce aparțin unei persoane fizice sau juridice, obținute în cadrul relațiilor de drepturi și obligații.

Prin urmare, componentele patrimoniului sunt:

1. Mijloacele economice – bunurile material și nemateriale, precum și mijloacele bănești care formează patrimonial și are drept și obligații;

2. Subiectul patrimoniului, adică entitatea căreia îi aparține patrimonial și are drepturi și obligații asupra acestuia.

Mijloacele economice caracterizează partea patrimoniului cu conținut concret, determinate fizic și economic. Determinarea fizică remarcă faptul că ele au o formă concretă (de exemplu: mijloace fixe, material, mărfuri etc) Determinarea economică a mijloacelor fixe se exprimă prin utilitatea lor, adică prin capacitatea de a satisface anumite cerințe.

Partea a doua a patrimoniului, adică drepturile și obligațiile entității (care se mai numesc surse de constituire a mijloacelor economice), exprimă raporturile de proprietate privind posesiune, folosirea și administrarea mijloacelor economice.

Prin relația de drept se subînțelege situația, în care entitatea procură o parte din bunuri din mijloace proprii. Prin urmare, îi aparține pe drept, iar partea respective de patrimoniu se numește propriu.

Relații de obligații apar în situația, în care entitatea cumpără o parte din bunuri pe seama mijloacelor altor persoane fizice și juridice. Prin urmare, bunurile respective nu-i aparțin de drept, deoarece echivalentul valoric trebuie restituit proprietarului. Astfel de patrimoniu se numește străin.

Utilizarea bunurilor economice la întreprindere condiționează apariția cheltuielilor, consumurilor, veniturilor și rezultatului financiar.

Structura patrimoniului

Patrimoniu

Avere

(bunuri economice) Patrimoniu propriu

(drepturi)

Patrimoniu străin

(obligații)

Această echivalare exprimă obiectul contabilității. Din definiția contabilității se poate constitui următoarea echilibrare a contabilității:

Bunurile economice=Drepturi+Obligații (1)

Reeșind din prima formulă se poate determina mărimea patrimoniului propriu:

Patrimoniu propriu=Bunuri economice - Patrimoniu străin (2)

Analogic se determină și patrimoniu împrumutat:

Patrimoniu străin=Bunuri economice - Patrimoniu propriu (3)

Se consideră favorabil coraportul care ar asigura independența financiară a întreprinderii:

Drepturi > Obligații

sau

Patrimoniu propriu >Patrimoniu străin

1. Elementele patrimoniale de activ și pasiv, caracteristica și clasificarea acestora

Pentru cunoașterea și gestionarea patrimoniului contabilitatea folosește 2 structuri calitative:

1. Activul și pasivul patrimonial (mijloacele economice, drepturile și obligațiile);

2. Cheltuieli și venituri

Activele reprezintă totalitatea mijloacelor economice (material și bănești) aflate la dispoziția întreprinderii și controlate de către aceasta.

La întreprindere se utilizează un număr mare de diverse active care se clasifică după 2 criterii:

I Termenul de utilizare (gradul de lichiditate)

II Modul de valorificare (felul în care participă în activitatea de producție în care se consumă și își raportează valoarea la costul produselor obținute).

După primul criteriu activele se subîmpart în 2 grupe:

1. Active pe termen lung ;

2. Active curente.

Activele pe termen lung cuprind mijloacele economice ale întreprinderii cu durata de utilizare mai mare de un an. După modul de valorificare acestea se divizează în:

• Active nemateriale

• Active material pe termen lung

• Active financiare pe termen lung.