Pensii Private

In principiu, sursa principala de finantare in cazul sistemului public de pensii o reprezinta contributiile atat a angajatilor cat si a angajatorilor. In 1998 rata contributiilor varia intre 6,4% in Canada si 32,7% in Italia. In multe tari contributiile angajatorilor sunt egale cu cele ale angajatilor. In Franta, aceste rate sunt mai mari pentru angajatori iar statul contribuie in plus cu 1,6%(in 1998)

Programul de privatizare a sistemului de pensii din Romania trebuie sa îndeplineasca doua cerinte importante : sa nu pericliteze plata pensiilor pentru cei deja îndreptatiti sa le primeasca si sa lase posibilitatea fiecarui salariat sa opteze fie sa ramâna în vechiul sistem , fie sa-si plaseze contributiile într-unul din fondurile private de pensii ce vor apare. Experienta unor state ca Chile si Argentina demonstreaza ca un procent covârsitor din populatia activa s-a orientat spre a-si plasa economiile în aceste fonduri. Fondurile private permit fiecarui contribuabil sa-si deschida un cont în care banii se acumuleaza pe masura ce se adauga noi contributii precum si dobânzile si dividendele rezultate din investitiile facute cu banii respectivi. Practic , deosebirea esentiala dintre un sistem privat de pensii si unul de stat, se refera la modul de alocare al banilor.

Sistemul privat de pensii are avantajul de a smulge o economie din cercul vicios "impozite tot mai mari-- crestere economica tot mai mica" si de a o integra într-un cerc "virtuos" "economii (deci investitii) tot mai mari -- crestere economica mai puternica". Este poate inutil de adaugat ca într-o asemenea situatie piata neagra ar suferi o importanta lovitura, prin aceea ca salariatii vor fi tentati sa se angajeze cu contracte legale; bugetul de stat va avea de profitat prin largirea bazei de impozitare , datorita subtierii economiei subterane. Desigur, ar fi gresit sa concluzionam ca venituri adecvate la pensie vor fi furnizate doar într-o tara ce se sprijina exclusiv pe o schema privata. Spre exemplu , cei cu venituri mici si perioade mai lungi de întrerupere a lucrului-- datorita somajului , îmbolnavirii , etc -- vor fi poate incapabili sa economiseasca pentru o pensie adecvata . Alte critici privesc faptul ca o generatie va trebui sa plateasca de doua ori, odata pentru sistemul de stat si a doua oara pentru propriile pensii. Totusi eficienta cu care lucreaza fondurile private este atât de mare , încât practic , gradul de prelevare pentru asigurari sociale de la patroni si angajati s-a redus , de exemplu , în Argentina cu 10 %.

Iar alternativa este ca guvernul sa suporte cea mai mare parte, ori exclusiv , cheltuielile legate de plata pensiilor curente împrumutându-se , însa astfel va transfera povara pe umerii generatiilor viitoare într-o masura nedefinita.

Acestor critici li se adauga cele referitoare la faptul ca astfel pensiile vor fi supuse riscului pietei iar eventualele cheltuieli administrative vor fi mari.