Politică de coeziune

1. NECESITATEA EXISTENŢEI UNEI POLITICI DE COEZIUNE ECONOMICO-SOCIALĂ A U.E.

UNIUNEA EUROPEANĂ a fost creată cu scopul de a se pune capăt războaielor sângeroase dintre ţările vecine, care au culminat cu cel de al Doilea Război Mondial.

Începând cu anul 1950, ţările europene încep să se unească, din punct de vedere economic şi politic în cadrul Comunităţii Europene a Cărbunelui şi Oţelului propunandu-şi să asigure o pace durabilă.

Oamenii politici au devenit tot mai mult conştienţi de faptul că stabilirea de relaţii economice interne şi internaţionale de durată, bazate pe încredere, precum şi manifestarea solidarităţii cu indivizi şi/sau naţiuni mai slab dezvoltate au devenit indispensabile pentru atingerea bunăstării generale.

În ultimele decenii, creşterea producţiei şi a consumului, progresul tehnologic, dezvoltarea serviciilor, precum şi frecventele crize (mai ales în domeniul resurselor), au dus la intensificarea relaţiilor comerciale dintre ţări şi la accentuarea dependenţei între naţiuni.

Pe fondul creşterii interdependenţelor dintre state, asigurarea unui grad cât mai înalt de coeziune economică poate conduce, pe termen lung, la obţinerea de beneficii economice pentru toţi cei implicaţi.

Coeziunea poate fi definită ca reprezentând acea proprietate a elementelor constitutive ale unui sistem, care asigură coerenţa şi unitatea ansamblului şi permite funcţionarea şi perpetuarea sistemului. D. Tarschys (2003) distinge patru niveluri la care poate fi surprinsă coeziunea: economic, social, cultural şi politic.

Coeziunea economică reprezintă suportul atingerii obiectivului general urmărit de fiecare naţiune, cel al creşterii bunăstării. În Europa, cei treizeci de ani care au urmat războiului, cunoscuţi şi sub numele de „cei treizeci de ani glorioşi”, au fost urmaţi de alţi douăzeci de ani de creştere încetinită, pentru ca, în ultimul deceniu, procesul de creştere să fie reluat. Specialiştii în istorie economică subliniază rolul esenţial jucat în secolul al XX-lea de cei trei „i”: inovare, instituţii şi investiţii.

Coeziunea socialã reprezintă un alt element important în dezvoltarea unui sistem economic. Necesitatea atingerii coeziunii economice a fost conştientizată încă din perioada revoluţiei industriale (secolul al XIX-lea), atunci când problemele de ordin social s-au dovedit a reprezenta preţul plătit de societate pentru progresul tehnologic dobândit. Deoarece aceste probleme afectau mai ales anumite categorii sociale, fie cele mai vulnerabile (femei, copii, persoane în vârstă, persoane cu dizabilităţi fizice sau psihice etc.), fie cele mai expuse modificărilor din economie (persoane necalificate sau slab calificate, categorii confruntate cu şomaj structural etc.), a devenit tot mai evidentă necesitatea unei politici distincte, destinată reducerii disparităţii dintre indivizi, regiuni sau state. Asemenea intervenţii au impus şi remodelarea sistemelor fiscale şi bugetare, tocmai din dorinţa de a face faţă cheltuielilor în creştere necesitate de susţinerea categoriilor sociale afectate.

Coeziunea culturalã reprezintă o a treia trăsătură caracteristică societăţilor industriale avansate în care se evidenţiază o intensitate în creştere a comunicării şi răspândirea sistemelor de valori culturale comune, procese favorizate atât de progresul tehnologic cât şi de dezvoltarea relaţiilor economice internaţionale.

Coeziunea politică – o trăsătură specifică evoluţiilor politice din ultimele secole, evidentă însă mai ales în ultimele decenii pe fondul revoluţiei din tehnologie şi comunicaţii, a reprezentat-o formalizarea normelor şi instituţiilor internaţionale (identificabilă printr-o serie de elemente obiective legate de uniformitatea instituţională şi legislativă specifică). Numeroasele mişcări (religioase, politice, civile, profesionale etc.) la care statele din Europa, dar şi din afara Europei, au fost martore, mai ales incepând cu a doua jumătate a secolului al XIX-lea, au avut ca principal obiectiv consolidarea coeziunii politice atât în plan intern, cât şi internaţional. La nivel internaţional, urmărirea unor interese şi scopuri comune au condus la formarea de alianţe, organizaţii şi alte categorii de entităţi, cu un grad mai ridicat sau mai redus de coeziune politică.