Prezentare legislație fiscală

SITUAȚIA DE FAPT

KrakVet este o societate poloneză, ce are ca obiect de activitate comercializarea de produse pentru animale prin intermediul unui site web.

Instanța de trimitere: Curtea de Apel București.

Părțile din procedura principală:

reclamanta: KrakVet sp. Z. o. o. sp. k.;

pârâta: Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice București, Administrația Fiscală pentru Contribuabili Nerezidenți.

Cererea de decizie preliminară formulată în cadrul litigiului dintre Krakvet și administrația fiscală este în legătură cu taxa pe valoarea adăugată aferentă vânzărilor de bunuri realizate prin intermediul site-ului său web unor clienți ce aveau sediul în România.

Cererea privește interpretarea articolului 33 din Directiva 112/2006 (Directiva privind sistemul comun al TVA) - Livrarea de bunuri cu transport.

În acest caz este vorba despre o vânzare la distanță. Conform Codului fiscal, art. 266, alin. (1), aceasta este definită astfel: „vânzarea la distanță reprezintă o livrare de bunuri care sunt expediate sau transportate dintr-un stat membru în alt stat membru de către furnizor sau de altă persoană în numele acestuia către un cumpărător persoană impozabilă sau persoană juridică neimpozabilă, care beneficiază de excepția prevăzută la art. 268 alin. (4), sau către orice altă persoană neimpozabilă, în condițiile prevăzute la art. 275 alin. (2) - (7).”

Art. 268 alin. (4) vizează operațiunile (achizițiile intracomunitare de bunuri) ce nu sunt considerate ca fiind impozabile în România (Normă: Echivalentul în lei al plafonului pentru achiziții intracomunitare de bunuri de 10.000 euro, prevăzut la art. 268 alin. (4) lit. b) din Codul fiscal, aplicabil în cursul unui an calendaristic, se determină pe baza cursului valutar de schimb comunicat de Banca Națională a României la data aderării și se rotunjește la cifra miilor. Rotunjirea se face prin majorare când cifra sutelor este egală sau mai mare decât 5 și prin reducere când cifra sutelor este mai mică de 5, prin urmare plafonul este de 34.000 lei.).

Art. 275, alin. (1), lit. c) consemnează că locul de livrare este „locul unde se găsesc bunurile atunci când sunt puse la dispoziția cumpărătorului, în cazul bunurilor care nu sunt expediate sau transportate”.

Art. 275, alin. (1), lit. (a) stipulează că locul livrării de bunuri este „locul unde se găsesc bunurile în momentul când începe expedierea sau transportul”.

Art. 275 alin. (2) - (7) vizează locul livrării de bunuri. Alin. (2) prezintă excepția privind livrarea la distanță. Alin (3) prezintă excepția privind livrarea la distanță de produse accizabile. Alin (4) prezintă excepțiile pentru alin. (2). Alin (5) - (7) sunt prezentate excepțiile pentru livrările către o persoană neînregistrată în scopuri de TVA.

Art. 275, alin. (2) - Locul livrării de bunuri „în cazul unei vânzări la distanță, care se efectuează dintr-un stat membru spre România, se consideră în România dacă livrarea este efectuată către un cumpărător persoană impozabilă sau persoană juridică neimpozabilă, care beneficiază de excepția de la art. 268 alin. (4), sau către orice altă persoană neimpozabilă și dacă sunt îndeplinite următoarele condiții:

b) furnizorul a optat în statul membru din care se transportă bunurile pentru considerarea vânzărilor sale la distanță, care presupun transportul bunurilor din acel stat membru în România, ca având loc în România.”

a) valoarea totală a vânzărilor la distanță al căror transport sau expediere în România se realizează de către un furnizor, în anul calendaristic în care are loc o anumită vânzare la distanță, inclusiv valoarea respectivei vânzări la distanță, sau în anul calendaristic precedent, depășește plafonul pentru vânzări la distanță de 35.000 euro, al cărui echivalent în lei se stabilește prin normele metodologice (118.000 lei);

(Norme: 12. (2) „În cazul în care vânzările la distanță efectuate de un furnizor dintr-un anumit stat membru în România depășesc plafonul de 35.000 euro se consideră că toate vânzările la distanță efectuate de furnizor din acel stat membru în România au loc în România pe perioada rămasă din anul calendaristic în care s-a depășit plafonul și pentru anul calendaristic următor. Persoana obligată la plata taxei este furnizorul din alt stat membru, potrivit art. 307 alin. (1) din Codul fiscal, care trebuie să se înregistreze în România în scopuri de TVA, conform art. 316 din Codul fiscal, la depășirea plafonului calculat conform alin. (4) și (5). Înregistrarea rămâne valabilă până la data de 31 decembrie a anului calendaristic următor celui în care furnizorul a depășit plafonul pentru vânzări la distanță în România, cu excepția situației prevăzute la alin. (3).”).

Modalitățile de livrare a produselor comandate sunt cele care corespund, dintre clauzele comerțului internațional stabilite de Camera Internațională de Comerț, clauzei „franco fabrică” („Ex Works”), cu plecare din Wieliczka (Polonia). „Ex works” (EXW) reprezintă un aranjament de expediere în care un vânzător pune la dispoziție un produs la o anumită locație, iar cumpărătorul trebuie să plătească costurile de transport.

Clienții plasează comanda produselor pe site, iar pentru finalizarea comenzii, ei trebuie să opteze între două modalități de ridicare a produselor de la depozitul Krakvet situat în Polonia. Aceștia pot alege să ridice ei înșiși produsele respective din acest depozit sau să încheie un contract pentru livrarea acestora, fie cu Sendfast sp. z o.o., fie cu un alt transportator. În acest caz, factura aferentă serviciilor de transport este emisă direct clienților respectivi de societatea care prestează serviciile menționate, iar clienții o achită direct acesteia. (totul pentru ca locul livrării să fie considerat ca fiind Polonia (vânzare normală), și nu România (vânzare la distanță).

La finalizarea comenzii, clienții primesc două contracte, unul încheiat cu Krakvet pentru produsele achiziționate și unul încheiat, pentru livrarea acestor produse, fie cu Sendfast, fie cu un alt transportator, precum și două facturi, una emisă de Krakvet pentru cumpărarea produselor, iar cealaltă emisă pentru serviciile de transport de către societatea care efectuează această livrare, fiecare factură fiind însoțită de o dovadă de plată. De altfel, produsele pot fi plătite prin virament bancar, pe site‑ul Krakvet, sau în numerar, la primirea lor.

Prin notificarea din 8 iulie 2014, administrația fiscală a solicitat reclamantei din litigiul principal să se înregistreze în scopuri de TVA în România, argumentând că această societate efectuează vânzări la distanță și că, întrucât valoarea globală a acestor vânzări a depășit plafonul de 35.000 euro, administrația fiscală era îndreptățită să perceapă TVA‑ul aferent acestora.

Prin decizia din 8 octombrie 2014, reclamația administrativă a Krakvet prin care a contestat notificarea din 8 iulie 2014, precum și decizia de înregistrare în scopuri de TVA din 26 august 2014 a fost respinsă ca neîntemeiată, pentru motivul că vânzările realizate prin intermediul site‑urilor intră în categoria „vânzărilor la distanță”, care sunt supuse unui regim special de TVA.

În cadrul recursului formulat la 28 aprilie 2017 în fața Curții de Apel București (România), Krakvet a contestat legalitatea acestei hotărâri susținând că din dispozițiile relevante din Codul fiscal nu reiese că toate produsele comercializate prin intermediul unui site constituie „vânzări la distanță”.

La 4 mai 2015, Krakvet a introdus o acțiune în contencios administrativ la Tribunalul București - Secția a II‑a Contencios Administrativ și Fiscal (România), care, prin sentința din 8 aprilie 2016, a respins această acțiune ca neîntemeiată, reținând că administrația fiscală a calificat în mod corect operațiunile în discuție în litigiul principal drept „vânzări la distanță”.