Principiile Contabilității

Capitolul 1. Contabilitatea. Obiect. Statut. Metodă

Contabilitatea este considerată știința și arta stăpânirii afacerilor, ea ocupându-se cu măsurarea, evaluarea, cunoașterea, gestiunea și controlul activelor, datoriilor și capitalurilor proprii, precum și a rezultatelor obținute din activitatea persoanelor fizice și juridice.

Așa cum este prevăzut în Legea Contabilității 82/1991 , scopul contabilității este acela de a asigura înregistrarea cronologică și sistematică, prelucrarea, publicarea și păstrarea informațiilor cu privire la poziția financiară, performanța financiară și fluxurile de trezorerie, atât pentru cerințele interne ale acestora, cât și în relațiile cu investitorii prezenți și potențiali, creditorii financiari și comerciali, clienții, instituțiile publice și alți utilizatori.

1.1 Obiectul contabilității

În general, obiectul delimitează aria de existență a problemelor ce se includ în cercetarea unei anumite științe. Cu alte cuvinte, obiectul unei științe reprezintă de fapt răspunsul la întrebarea: Ce studiază știința respectivă, cu ce se ocupă ea?

Literatura de specialitate structurează abordarea conceptuală a obiectului contabilității pe următoarele direcții :

• Din punct de vedere juridic, obiectul contabilității este reprezentat de patrimoniul unui subiect de drept, privit prin prisma relațiilor juridice, adică drepturi și obligații pecuniare ale unei persoane fizice sau juridice, în corelație cu obiectele corespunzătoare.

• Concepția economică definește ca obiect al contabilității circuitul capitalului privit sub aspectul destinației lui (și anume capital fix și capital circulant) și sub aspectul modului de dobândire (capital propriu și capital împrumutat).

• Concepția financiară apreciază că obiectul contabilității îl constituie resursele economice, care acoperă din punct de vedere financiar, toate activele.

Potrivit Legii contabilității 82/1991, obiectul contabilității patrimoniului îl constituie reflectarea în expresie bănească a bunurilor mobile și imobile, inclusiv solul, bogățiile naturale, zăcămintele și alte bunuri cu potențial economic, disponibilitățile bănești, titlurile de valoare, drepturile și obligațiile persoanelor fizice sau juridice, precum și mișcările și modificările intervenite în urma operațiunilor patrimoniale efectuate, cheltuielile, veniturile și rezultatele obinute de acestea.

Profesorul D. Rusu, în lucrarea sa Bazele contabilității, definește obiectul contabilității ca fiind ansamblul mișcărilor de valori, exprimabile în bani, dintr-un perimetru de mică sau mare întindere, precum și raporturile economico-juridice în care unitatea patrimonială este parte și care generează decontări bănești .

Pe de altă parte, prof. E. Horomnea, definea obiectul contabilității ca fiind consemnarea, cuantificarea, prelucrarea și comunicarea în etalon monetar a informațiilor referitoare la averea unei entități economico-sociale, inclusiv ansamblul tranzacțiilor (afacerea) care modifică permanent această structură într-o perioadă de timp determinantă .

Observăm așadar că obiectul contabilității cuprinde două elemente esențiale și inseparabile :

• Averea, ca ansamblu de resurse economice controlate de către întreprindere, în conexiune cu proveniența sau modul de dobândire a acestora;

• Afacerea, ca totalitate a tranzacțiilor, operațiilor și a evenimentelor economice desfășurate de o anumită entitate, în cadrul unui exercițiu financiar.

Pentru a percepe corect dimensiunea și omniprezența obiectului contabilității trebuie să privim în jurul nostru și să inventariem o infinitate de substanțe cu valoare economică, exprimabile în etalon monetar. Toate obiectele care ne înconjoară (clădiri, amfiteatre, bănci, laboratoare, terenuri) constituie un patrimoniu economic, public sau privat, asupra căruia grevează, în mod obligatoriu, un ansamblu de drepturi și obligații cu valoare economică, respectiv patrimoniu juridic.

În concluzie, putem afirma că toate bunurile constituie obiectul contabilității la nivel microeconomic (unitate patrimonială) sau la nivel macroeconomic (contabilitatea națională), de unde și omniprezența contabilității, ca știință a existenței și mișcării valorilor economice separate patrimonial.

1.2 Statutul contabilității în procesul cunoașterii

Într-o lume în care aproape totul se vinde și se cumpără, prezența contabilității a devenit un postulat. În aceste condiții, o adevărată dispută s-a desfășurat și va continua probabil pentru mult timp de aici încolo, în jurul întrebării: Este sau nu știință contabilitatea?

Astfel, lumea cercetătorilor se împarte în două categorii: cei care susțin caracterul științific al contabilității, și cei care o consideră drept tehnică, artă, limbaj, bun social sau chiar „joc social” .

Dacă plecăm de la ideea că arta este un ansamblu de reguli care prezintă interes pentru o profesie sau activitate, atunci putem considera contabilitatea o artă.