Relevanță și-sau fiabilitate - către ce ne îndreptam

INTRODUCERE:

In aceasta lucrare s-a incercat gasirea de argumente si contraargumente care sa determine relevanta si fiabilitatea evaluarii la cost istoric sau la valoare justa.

In ceea ce priveste evaluarea la cost istoric, este folosita din cele mai vechi timpuri, inca de la inceputul conturarii notiunii de contabilitate, si a fost considerata si este considerata cea mai fiabila metoda de evaluare utilizata in intocmirea situatiilor financiare. In ceea ce priveste relevanta acestei metode, s-a pus intrebarea la un moment dat, atunci cand tranzactiile de pe bursele de valori de pe marile piete de capital au inceput o ascensiune importanta, daca informatiile contabile prezentate de metoda evaluarii la cost istoric sunt intradevar relevante pentru investitori. In acel moment o parte din profesionstii in domeniu, au realizat ca metoda evaluarii la cost istoric nu se confirma cu trecerea timpului.

Astfel a inceput sa se contureze notiunea de evaluare la valoarea justa. Totusi, nici aceasta metoda nu satisface intru totu ambele trasaturi importante ale contabilitatii. Este considerata cea mai relevanta metoda de evaluare pentru intocmirea situatiilor financiare, dar totusi, a fost blamata de majoritatea profesionistilor din domeniul de private equity deoarece acestia considera ca este principalul factor determinant ce a dus la adancirea crizei financiare globale.

Desidentii evaluarii la valoare justa considera ca, pentru a prezenta in ansamblu o imagine corecta si credibila in fata investitorilor, nu este nevoie doar de o relevanta sporita, ci este, in aceeasi masura, nevoie si de un grad ridicat de fiabilitate.

Multi profesionisti din acest domeniu considera ca fiabilitatea este mult mai importanta decat relevanta, si prin urmare, evaluarea la valoare justa nu reda intru totu cea mai buna metoda de evaluare si nici cele mai bune rezultate.

Totusi, chiar daca metoda evaluarii la valoare justa a fost cea mai invinovatita pentru esecul marilor banci si institutii financiare si accentuarea crizei, organismele abilitate nu au hotarat eliminarea acestui tip de evaluare, ci, ca raspuns al acestei dorinte, incearca sa echilibreze si sa contureze mult mai bine reglementarile acestei metode de intocmire a situatiilor financiare.

Pentru a demonstra aceste afirmatii, am pornit de la un scurt istoric al evolutiei evaluarii contabile, deoarece am considerat importanta demonstrarea necesitatii unei schimbari in ceea ce priveste intocmirea situatiilor financiare. Din cele mai vechi timpuri, evaluarea la cost istoric a fost cea mai buna metoda de contabilizare, dar, datorita, in primul rand, a globalizarii si a efectelor majore ale inflatiei, a fost necesara gasirea unei noi metode de evaluare, care sa raspunda acestor nevoi, si prin urmare, a fost gasita evaluarea la valoare justa.

In continuare am prezentat notiunile de cost istoric si de valoare justa, pentru a se intelege mai bine la ce anume se refera acestea, si pentru a avea o baza pentru argumentele si contraargumentele aduse pentru si impotriva acestor metode de evaluare.

In ultima parte a lucrarii de cercetare, am incercat sa raspundem la intrebarea initiala: „Relevanta si/sau Fiabilitate- Catre ce ne indreptam?”. Pentru sustinerea acestor afirmatii, am adaugat lucrarii de cercetare doua anexe ce prezinta valoarea justa ca metoda de evaluare utilizata in domeniul contabilitatii vizand nu numai implicatiile subiective pe care le presupune dar si complexitatea informatiilor furnizate.

CONTINUT:

Produsul final al contabilitatii unei entitati il constituie informatiile financiare, adica informatii exprimate valoric. Pentru recunoastere in contabilitate, este necesara exprimarea in unitati monetare a fiecarei structuri bilantiere. Aceasta operatie se numeste evaluare si are loc diferit, in functie de elementul la care se refera si la momentul la care se efectueaza.

“Evaluarea este procesul de determinare a valorii banesti la care posturile din situatiile financiare urmeaza sa fie recunoscute si inscrise in bilant si contul de rezultate.” [M. Ristea,1a]

Principala problema a oricarui element al pozitiei financiare si al performantei unei companii este reprezentata de evaluarea si recunoasterea a celor din situatiile financiare. Cuvantul ”evaluare” provine de la cuvantul francez „évaluer” si inseamna „ a determina, a stabili pretul, valoarea, numarul, cantitatea etc.; a calcula, a socoti, a pretui, a estima.” [DEX, 1a]

Nici o baza de evaluare nu are o aplicabilitate generala si nu este satisfacatoare in mod absolut si, in consecinta, se ridica o problema de optiune in acest sens. Normele contabile europene si internationale s-au orientat spre costul istoric, dar cu posibilitatea combinarii acestuia cu alte baze de evaluare sau folosirii altor alternative.

Procesul de evaluare consta in cuantificarea si specificarea valorii, in standarde monetare, a existentei, modificarii si a modificarii patrimoniului, pentru a putea fi prezentat in contabilitate. Obiectul evaluarii este reprezentat de structura patrimoniului, dupa cum urmeaza: active, datorii, cheltuieli, venituri si, de asemenea, operatii economice si financiare cu privire la circuitul acestei structuri. Fara evaluare, contabilitatea nu poate fi realizata.

Conform Standardelor Internationale de Evaluare, telul evaluarii este acela de a defini, estima valoarea unui bun, si a unui grup de bunuri, a unei companii, prin utilizarea unui set de tehnici,metode si proceduri.

Evaluarea s-a realizat inca din cele mai vechi timpuri, in mod constient sau inconstient, in momentul schimbului de bunuri, atunci cand un bun de o anumita valoare era schimbat pentru un bun considerat a avea valoare echivalenta.

In vremurile trecute, reprezentanti recunoscuti ai gandirii economice au considerat faptul ca la baza stabilirii valorii stau:

- Costul de productie: Adam Smith, David Ricardo;

- Utilitatea bunului respectiv: David Ricardo, Jean Baptiste Say, Robert Owen, Stanley Jevons;

- Populatia activa si populatia ocupata: Karl Marx;

- Costul de inlocuire: Alfred Marshall;

- Capacitatea de economisire: Irving Fisher.

La sfarsitul secolului XIX, teoria evaluarii a prins contur, fiind caracterizata prin urmatoarele aspecte:

- Se refera la marimea valorii bunurilor, certificata in notiunea de proprietate sau de active, fara a se concentra pe sursa valorii;