Remunerațiile Personalului și Contabilitatea Acestora

Salariul reprezintă remunerarea în bani sau în natură a unei activităţi desfăşurate în virtutea unui contract individual de muncă.

Substanţa salariului o reprezintă partea din venitul naţional care se crează în procesul folosirii forţei de muncă, distribuită în mod direct salariaţilor, mai ales sub formă bănească, astfel încât aceştia să ducă o viaţă normală ai cărei parametrii să evolueze continuu.

Salariul nominal este suma de bani pe care salariatul o primeşte pentru munca prestată. Salariatul este foarte interesat de nivelul de viaţă ce i-l poate asigura salariul primit, aceasta se poate cunoaşte cu ajutorul salariului real, care este dat de cantitatea de bunuri şi servicii pe care salariatul le poate cumpăra la un moment dat, cu salariul nominal.

Mărimea salariului real depinde de nivelul şi dinamica salariului nominal şi cea a preţurilor.

SR = SN / IP, în care:

 - SR = salariul real

- SN = salariul nominal

- IP = indicele preţurilor

Dinamica salariului real are o influenţă considerabilă asupra ofertei de muncă. Dacă lucrătorul consideră ca acesta este prea redus, el va căuta să prelungească timpul de muncă, să lucreze ore suplimentare reducându-şi astfel timpul liber. Acest fenomen constituie aşa numitul "efect de substituţie ". Când salariul real a atins nivelul apreciat de lucrător ca drept mulţumitor pentru condiţiile sale de viata, va reduce timpul de lucru sau îl va menţine. Dar dacă salariul real creşte, numărul orelor de muncă va scade. Se produce ceea ce se numeşte "efectul de venit ".

De multe ori este pusă în evidenţă mărirea salariilor, însă se vorbeşte doar de mărirea salariilor nominale, în timp ce salariul real poate rămâne constant sau să scadă.

Din punct de vedere juridic, legislaţia muncii în România este reglementată de Legea nr.53/2003 privind Codul Muncii care face referire la totalitatea raporturilor individuale si colective de munca , modul in care se efectueaza controlul aplicarii reglementarilor din domeniul raporturilor de munca, precum si jurisdictia muncii.

Contractul individual de munca este contractul in temeiul căruia , o persoană fizică denumită salariat, se obligă să presteze munca pentru şi sub autoritatea unui angajator, persoană fizică sau juridică, în schimbul unei remuneraţii numită salariu. Se incheie pe durată determinată sau nedeterminată – in condiţiile prevăzute expres de lege.

Formele de salarizare cele mai practicate, aplicate într-o mare varietate, sunt : după timpul lucrat (în regie) , în acord şi mixtă. Fiecare formă de salarizare evidenţiază într-un mod specific cantitatea , calitatea şi importanţa muncii depuse.

Salarizarea in regie reprezintă remunerarea salariatului după timpul lucrat: oră, zi, săptămână, lună. Această formă se practică atunci când munca este complexă şi dificil de normat. Mărimea totală a salariului este produsul dintre timpul lucrat si salariul pe unitatea de timp.

Prezintă un mare dezavantaj, faptul că nu stimulează randamentul şi nici nu fundamentează precis raportul dintre munca depusă şi salariul primit.

Salarizarea în acord constă în remunerarea pe baza timpului necesar pentru executarea unei operaţii, activităţi, produse, fără ca durata timpului necesar pentru efectuarea muncii respective să fie fixată în mod expres.

Această formă de salarizare

- relevă mai bine legătura dintre mărimea salariului şi munca depusă de salariat;

- stimulează sporirea productivităţii salariatului;

- nu necesită supraveghere privind ocuparea timpului de lucru.

În funcţie de condiţiile concrete din fiecare unitate, acordul poate fi:direct, progresiv sau global. Acordul direct constă in stabilirea unui tarif constant pe bucată sau pe lucrare executată. Acordul progresiv presupune ca, de la un anumit nivel de realizare a normei, tariful pe unitatea de produs sau operaţie să se majoreze in anumite proporţii in mod progresiv. Acordul global se practică la nivel de formaţie de lucru ce îşi asumă obligaţia de a executa intr-un termen stabilit un produs sau o producţie exprimată in unităţi fizice pentru care primeşte o sumă globală.

Salarizarea in remiză sau cote procentuale se aplică in comerţ, în activitatea de prestări servicii, venitul fiecărui angajat determinându-se proporţional cu nivelul de îndeplinire a sarcinilor stabilite prin contract.

Forma de salarizare care se utilizează la fiecare loc de muncă este prevăzută în contractul individual sau/şi colectiv de muncă încheiat la nivelul fiecărei unităţi sau în reglementările unor legi sau statute speciale.

La nivel naţional se stabilesc prin norme legale anumite aspecte privind salarizarea personalului şi care se referă la: stabilirea salariilor de bază minim brute pe ţară pentru persoanele care au calitatea de salariaţi; indexarea salariilor în condiţiile creşterii preţurilor şi tarifelor; stabilirea sistemului de impozitare respectiv de îngheţare a salariilor pe anumite perioade de timp.

Salariile se stabilesc prin negocieri individuale sau colective si sunt confidentiale, angajatorul având obligaţia de a lua măsurile necesare pentru asigurarea confidenţialităţii, ce nu poate fi opusă sindicatelor.

Salariul de baza minim brut pe ţară garantat in plată , corespunzător programului normal de muncă, se stabileşte prin hotărâre a Guvernului, după consultarea sindicatelor şi a patronatelor. În cazul in care programul normal de muncă este, potrivit legii, mai mic de 8 ore zilnic, salariul de bază minim brut orar se calculează prin raportarea salariului de baza minim brut pe ţară la numărul mediu de ore lunar potrivit programului legal de lucru aprobat.

Salariul se plăteşte în bani, cel puţin o dată pe lună, ceea ce asigură o stabilitate a veniturilor personalului Plata salariului se poate efectua prin virament într-un cont bancar, în cazul în care această modalitate este prevăzută în contractul de muncă aplicabil. Plata in natură a unei părţi din salariu e posibilă numai dacă e prevazută expres in contractul de munca şi nu poate depăşi 30% din salariu.