Responsabilitatea Auditorilor

„In financial auditing, internal auditors are responsible for evaluating whether their company’s internal control structure is designed and operates effectively and whether the financial statements are fairly presented.

Reports are essential to the internal audit or other attestation process because they inform users (management) what the auditors did and the conclusions reached.”

I.Introducere.

Cuvantul”audit” provine din latina, unde „audire” înseamnă a asculta. Scopul principal al acestor „ ascultari”îl constituia prevenirea unor acte de fraudă ale persoanelor însărcinate cu administrarea banilor publici (chestori). Istoricii sunt de părere că primele registre cu caracter contabil datează de aproape 6.000 ani şi acestea au aparţinut civilizaţiei asiro-babilonene, prin care era reglementată activitatea de comerţ.

Activităţile de audit intern se desfăşoară în diverse medii legale şi culturale, în interiorul organizaţiilor care variază în funcţie de scop, mărime, complexitate şi structura şi de către persoane din interiorul sau din afara organizaţiei. Deşi diferenţele pot afecta procedurile auditului intern în fiecare mediu, conformitatea cu Standardele Internaţionale pentru procedurile profesionale de audit intern, denumite în continuare Standarde, este esenţială în condiţiile în care responsabilităţile auditorilor interni se întrepătrund. Dacă audirotilor interni li se interzice prin legi sau regulamente să se conformeze anumitor părţi din Standarde, ar trebui să se conformeze cu alte părţi din Standarde şi să facă prezentări adecvate.

Auditul intern este o profesie care s-a redefinit mereu de-a lungul timpului, din dorinţa de a răspunde necesităţilor în continuă schimbare ale firmelor. Auditul intern are o apariţie relativ recentă în viaţa unei întreprinderi şi se situează în perioada crizei economice din anul 1929 din S.U.A. Criza economică a afectat atunci toate întreprinderile, astfel că s-a impus o analiză minuţioasă a tuturor conturilor, în vederea reducerii taxelor, dar marile firme americane foloseau deja serviciile cabinetelor de audit extern, organisme independente care aveau misiunea de a certifica situaţiile financiare. Activitatea acestor cabinete era destul de încărcată, deoarece pentru a putea realiza activitatea de certificare auditorii externi trebuia să efectueze numeroase activităţi pregătitoare(inventare,analize de conturi, diverse sondaje). Soluţia care s-a propus era ca, în mod normal anumite activităţi pregătitoare să fie preluate de personalul întreprinderii, dar cu condiţia unei supervizări din partea cabinetelor de audit extern.

Astfel au apărut aceşti auditori interni, care erau denumiţi aşa pentru că efectuau activităţi de audit ( în sensul în care era înţeles în acea vreme) şi , în plus, făceau parte din întreprinderea auditată. Aceştia participau la activităţile curente ale auditorilor externi, dar fără a întocmi sinteze sau concluzii, aşa se face că aceste „ajutoare” ale auditorilor externi au contribuit la realizarea obiectivului iniţial şi anume reducerea taxelor datorate de întreprinderi.

După ce a trecut criza, aceşti auditori interni au folosiţi în continuare deoarece căpătaseră cunoştinţele necesare şi utilizau metodele şi instrumentele proprii contabilităţii. Deşi ei au lărgit puţin cate puţin domeniul de aplicare, funcţia de audit intern este încă la primii ei paşi , astfel că doar încapand cu anii 80 originalitatea şi particularităţile auditului intern se conturează cu adevărat.

Auditorii interni, auditorii externi şi consultanţii fiscali care afectează munca de audit intern în cadrul unei firme furnizează rapoartele lor de audit managementului firmei. Aceste rapoarte prezintă importanţă deoarece ele furnizează dovezi fizice despre munca prestată, concluziile la care s-a ajuns şi recomandările făcute de aceştia. Calitatea şi prezentarea unor astfel de rapoarte conferă substanţă valorii adăugate de auditul intern şi funcţiunilor sale.

Serviciile de asigurare implică obiectivul auditorului intern de a evalua probele pentru a oferi o opinie independenta sau concluzii cu privire la un proces, un sistem sau alte subiecte. Forma si scopul misiunii de asigurare sunt determinate de catre auditorul intern. In general, în misiunile de asigurare sunt implicate 3 părţi: 1. persoana sau grupul implicat direct în procesul, sistemul sau problema în cauza - proprietarul procesului, 2. persoana sau grupul care face evaluarea - auditorul intern şi 3. persoana sau grupul care foloseste evaluarea - utilizatorul.

Serviciile de consultanţă sunt recomandari de forma şi sunt efectuate în general la cererea de misiune specifică a unui client. Forma şi scopul misiunii de consultanta fac subiectul acordului cu misiunea clientului. Serviciile de consultanta implica în general doua părţi: 1. persoana sau grupul care ofera recomandarea - auditorul intern şi 2. persoana sau grupul care caută şi primeşte recomandări - clientul misiunii. In derularea serviciilor de consultanţă, auditorul intern trebuie să işi menţină obiectivitatea şi sa nu îşi asume responsabilitatea managementului.