Statutul Contabilității în Procesul General al Cunoașterii

Contabilitatea este ŞTIINŢA care observă şi cuantifică în limbaj cifric existentul şi mişcările produse în structura patrimoniului, determină mărimea acestor modificări, delimitează cauzele care le-au generat, stabilind în final natura rezultatelor obţinute.

De mult timp se desfăşoara o dispută în jurul întrebării: “Este sau nu ştiinţă contabilitatea?”. Din această cauză lumea cercetatorilor se împarte în două mari categorii. Unii dintre ei susţin caracterul ştiintific al contabilităţii, iar alţii o consideră drept tehnicaă artă, limbaj, bun social sau “joc social”. Diversitatea de opinii constituie în ultimă instanţă un factor de progres în ştiinţă.

Contabilitatea, artă

Dacă acceptăm ideea că arta este un ansamblu de reguli care interesează, o profesie sau o activitate, evident contabilitatea este şi o artă. Calificarea contabilităţii drept artă începe cu Luca Paciolo, care într-o lucrare din 1514, La scuola perfetta del mercati” prezintă noţiuni şi calcule comerciale, iar la sfarşit utilizează expresia “dell arte della scittura veneziana”. Contabilitatea este “ştiinţa şi arta ţinerii conturilor” (Francesco Marchi, 1880).

După Rene de la Porte “contabilitatea este o ştiinţă şi numai tehnica sa este o artă”. Profesorul român Theodor Stefanescu (1842 - 1909) numeşte mai întâi contabilitatea drept artă. Apoi acelaşi autor considera contabilitatea drept “ştiinţa care ne învaţă arta de a stabili conturile şi de a uni socotelile unei case de comerţ sau a oricărei alte case publice care administrează fonduri”. Dintr-un anumit punct de vedere contabilitatea poate fi considerată “arta” reprezentării abstracte, în limbaj cifric a unei realitaţi concrete, respectiv realitatea economică.

Nu se poate atribui contabilităţii calitatea de artă în sensul strict estetic al cuvântului. O lucrare recentă publicată în Franţa se numeşte contabilitatea drept “arta de a înregistra şi sistematiza valoarea monetară a tranzacţiilor comerciale şi evenimentelor financiare, de a întocmi documentele contabile de sinteză şi de a interpreta rezultatele”.

În 1941, Institutul American al Contabililor Publici Autorizaţi (A.I.C.P.A. – American Institute of Certified Public Accountants), a definit contabilitatea drept “arta înregistrării, clasificării şi rezumării într-o maniera semnificativă, în exprimare bănească, a tranzacţiilor (operaţiunilor) şi evenimentelor (faptelor), care au caracter financiar, precum şi interpretarea rezultatelor acestei acţiuni.”

Contabilitatea, tehnică

Reprezintă o recunoaştere a caracterului logic şi riguros al acestei ştiinţe, al corelaţiei dintre adevărul economic şi informaţia contabilă. Dicţionarul explicativ al limbii române atribuie noţiunii de tehnică şi pe cea de ansamblu de procedee care ţin de practicarea unei anumite meserii, a unei ştiinţe.

Contabilitatea, afirma francezii Esnault şi Hoarau este o “tehnică de ordin cantitativ, de colectare, prelucrare şi analiză a informaţiilor privind evenimentele economice şi juridice din viaţa întreprinderii”.

Ca tehnică de gestiune, contabilitatea poate fi considerată partea aplicativă a teoriei contabile. În mod constant, întreprinzătorii simt nevoia unui sistem coerent de principii şi obiective ale contabilităţii care să determine practici şi proceduri contabile. În acest fel tehnica contabilă devine partea aplicativă a teoriei contabile.

Contabilitatea, limbaj

“Vorbirea este însăşi esenţa lumii. Orice aspect al universului grăieşte în limbajul său, compus dintr-o infinitate de expresii”. Ilustrul om de cultură, literatul Edgar Papu, subliniază prin afirmaţia precedentă un mare adevăr. Rătăcind în bogăţia fără margini a lexicului românesc, am găsit undeva şi verbul “a trage”, care are 74 de înţelesuri.

Titanul de la Weimar, Johan Wolfgang Goethe, considera comunicarea drept un act al naturii. Ea asigura suportul cunoaşterii şi implicit cultura, acest oxigen al spiritului. Progresul şi civilizaţia noastră reprezintă în ultimă instanţă rezultatul unei cunoaşteri acumulate şi transferate constant către “stocul informational” al umanităţii.

Comunicarea este de neconceput fără existenţa unui limbaj. Marele Bernard Shaw aprecia că “într-o lume atât de complexă şi dificilă, un limbaj comun face o alianţă mai uşoară”. Contabilitatea poate fi numită pe drept cuvânt limbajul formalizat de comunicare în lumea afacerilor. În această postură, limbajul contabil prezintă trei componente:

- Sintaxa contabilă ca ansamblu reguli, metode şi proceduri utilizate pentru înregistrarea operaţiilor, colectarea şi prelucrarea informaţiilor, prezentarea şi publicarea documentelor de sinteză pe baza simbolurilor care constituie vocabularul contabil: debit, credit, rulaj, sold, activ, pasiv, cheltuieli, venituri, rezultate, situaţie neta etc.

- Semantica limbajului contabil atribuie un înteles sau o accepţiune determinată semnelor transmise de contabilitate, făcând posibilă corelaţia dintre lumea reală, (întreprinderea) şi modelul care o reprezintă, (contabilitatea).

- Latura practică a limbajului contabil priveşte modul de comunicare şi utilizare a informaţiilor contabile, proces în cadrul căruia intră în “scenă” atât producătorii informaţiei contabile cât şi utilizatorii acesteia. Contabilitatea comunică prin limbajul “rece” dar relevant al cifrelor:

Butada “Cifrele nu guvernează lumea dar ele exprimă, maniera în care această lume este guvernata” ne face să credem în imparţialitatea contabilităţii, în “verdictul” pe care aceasta îl pronunţă în întreg spaţiul economic: de la micronivele până la megastructuri, concerne, holdinguri, companii transnaţionale. Gradul de legitimitate al managerului, analiza performanţelor economice ale firmei, nivelul şi structura conturilor, permit contabilităţii să formuleze “sentinţe” de genul: competent sau incompetent, profitabil sau neprofitabil, creştere economica sau decapitalizare, profit sau pierdere, bonitate sau insolvabilitate etc. exprimarea în etalon monetar, proprie contabilităţii conferă acestei ştiinţe o mare rază de acţiune, o impresionantă aderenţă la lumea afacerilor. Fostul preşedinte al Institutului Britanic de Management, profesorul Charles Renold considera că “ştiinţa contabilităţii exprimă realitatea în limbajul cel mai universal, iar faptele unei mari diversităţi pot să fie prezentate într-un acelaşi tablou”. Pentru a atinge asemenea performanţe, cunoaşterea şi comunicarea realizate prin contabilitate trebuie să aibă la bază un limbaj formalizat, o terminologie logică şi o exprimare inteligibilă.