Stocuri

GESTIUNEA STOCURILOR

Discontinuitatile în livrare determina managerii întreprinderilor sa stocheze marfuri, pentru a absorbi cererile aleatoare. Deoarece stocarea unui produs are un cost (datorat imobilizarii de fonduri, pazei, degradarii, etc.), tendinta este de a stoca o cantitate cât mai mica. Pe de alta parte o politica de a avea stocuri cât mai mici, implica reaprovizionari mai dese, care pot sa induca: costuri de reaprovizionare si pierderi de profit în cazul rupturilor de stoc (clientii neputând sa astepte, se adreseaza concurentei). În fata unei cereri fluctuante, trebuie sa fie definita o regula de reaprovizionare, (momentul efectuarii comenzii si cantitatea comandata), care sa conduca la o suma minima a cestor costuri.

MODELUL WILSON

Modelul Wilson este un model determinist care realizeaza calculul principalilor parametrii de gestiune în conditiile optimizarii costurilor totale de stocare pentru un articol.

Ipotezele modelului si notatii:

BA - cererea anuala care se presupune ca este repartizata uniform în timp, adica viteza de iesire din stoc este constanta.

- cererea pe unitatea de timp (astfel n = 1, 12, 52,... dupa cum unitatea de timp este anul, luna, saptamâna,...).

Q - comanda (cantitatea de aprovizionare).

SS - stocul de securitate; comanda soseste înainte ca stocul sa se epuizeze  stocul de securitate permite satisfacerea unor cereri neprevazute. În aceasta etapa a prezentarii modelului, stocul de securitate apare ca o cantitate fixa, data. Acesta nu are nici un rol în calculul nostru de optimizare.

- durata unui ciclu de aprovizionare.

CA - costul de aprovizionare (lansare a comenzii).

Comentariu. Acest cost este diferit daca articolul este cumparat sau realizat în întreprindere.

- Daca articolul este cumparat acest cost cuprinde: costurile de achizitie (alegerea furnizorului, negocierea, controlul facturilor,...) si de receptie (intrarea si înregistrarea articolului în stoc). Aceste costuri includ cheltuieli de personal, consumabile, cheltuieli postale si si de comunicatie, precum si amortizarile corespunzatoare. Se poate determina împartind bugetul serviciului aprovizionare la numarul total de comenzi prelucrate.

- Daca articolul este produs de întreprindere acest cost cuprinde: costurile de lansare în fabricatie (reglajul masinilor, pregatirea materialelor si componentelor, rebuturi de lansare) si costurile de receptie a articolelor fabricate.

CS - costul de stocare.

Comentariu. Acest cost cuprinde costul de oportunitate al capitalului imobilizat în stoc, costurile de depozitare (amortizare, paza, încalzire/racire, gestiune,...), costurile de deteriorare, depasire valabilitate, furt si asigurari. Acest cost se considera în general o fractie din costul articolului, de exemplu aproximativ 0.2.

pu - pretul unitar al articolului.

- numarul anual de aprovizionari.

Se obtine astfel evolutia stocului redata în Figura 1:

Rezolvare:

Se determina:

- valoarea medie anuala a stocului =

- costul anual de stocare C1 =

- costul anual de aprovizionare C2 =

Rezulta costul total anual de stocare:

unde: QE reprezinta cantitatea economica (lotul economic) , marimea optima a

comenzii de aprovizionare, care minimizeaza costul total anual de stocare.

Se deduce:

- ciclul optim de aprovizionare (perioada economica): (în ani)

- numarul optim anual de comenzi (frecventa economica):

Comentariu. Cele doua costuri de aprovizionare si stocare, CA si CB , influenteaza diferit marimea cantitatii economice QE , data de relatia (2). Astfel, o crestere a costului de aprovizionare va conduce la cresterea cantitatii economice si implicit la micsorarea numarului de comenzi, în timp ce cresterea costului de stocare diminueaza volumul comenzii si implicit nivelul mediu al stocului. Evolutiile celor doua costuri anuale (C1 si C2 ) si a costului total (CT), în functie de marimea comenzii (Q) sunt redate în Figura 2.