Taxa pe valoarea adăugată

Impozitele si taxele constituie componente tot mai importante ale vietii economice prin intermediul carora se acumuleaza resursele financiare la dispozitia statului , reprezentand de fapt fundamentul si motivatia pe care este constituita fiscalitatea .

In cadrul finantelor fiscalitatea se delimiteaza ca un sistem de percepere si incasare a impozitelor si taxelor printr-un aparat specializat, precum si ca un ansamblu coerent de surse drept care reglementeaza impunerea contribuabililor si fundamenteaza juridic impozitele si taxele .

Impozitele indirecte se percep cu prilejul vanzarii unor bunuri sau prestarii unor servicii. In cazul acestor impozite, prin actul normativ este stipulat in mod expres faptul ca subiectul impunerii este diferit de suportatorul final. Impozitele indirecte cunosc urmatoarele forme de manifestare : taxe de consumatie, monopoluri fiscale, taxe vamale si diferite taxe .

Impozitele indirecte sunt institutie de stat asupra vanzarilor de marfuri si prestarilor de servicii . Cotele utilizate pentru calcularea acestor impozite nu sunt diferentiate in functie de venitul, averea sau situatia personala a celor care cumpara marfuri sau apeleaza la servicii. Daca raportam impozitele indirecte la veniturile realizate din diferite categorii sau grupuri sociale , vom constata ca ponderea acestor impozite, in venituri, este cu atat mai mare, cu cat veniturile realizate sunt mai mici . La impozitele indirecte nu se acorda nici un fel de scutire, de unde rezulta ca acestea au un caracter regresiv :”asadar , impozitele asupra consumului nu tin seama de principiul echitatii fiscale, impovarand contribuabilii cu capacitate redusa de plata si favorizeaza pe cei aflati la polul opus .” *

Referindu-se la rolul impozitelor, economistul francez Pierre Lalumiere, sublinia ca impozitele pot fi folosite pentru a “ incuraja “ (sub forma exonerarii ) sau pentru a descuraja ( pe calea suprataxarii ) o anumita activitate economica . **

- Iulian Vacarel, “ Spre o << noua filozofie >> in materie de resurse financiare publice ? “ , in Economistul nr. 60 din 30 martie 1998

- ** Pierre Lalumiere , “Les finances publiques” , Paris, Librairie “Armond Colin” , 1970 , Pag. 180 - 181

Taxa pe valoarea adaugata este un impozit indirect nou pe plan mondial, adoptat initial in Franta din initiativa lui Maurice Laure in anul 1954 .

Concomitent cu Franta sau ulterior au mai introdus acest tip de impozit si tari precum Danemarca si Brazilia (1967), Germania si Uruguay (1968), Suedia si Olanda (1969), Marea Britanie (1971).

Fundamentul introducerii taxei pe valoarea adaugata si-a gasit motivatia in substituirea diverselor taxe practicate asupra cifrei de afaceri si folosirea ei ca taxa unica perceputa in diferite stadii ale productiei de catre producatori . Fiecare producator era indreptatit prin lege sa deduca taxa pe valoarea adaugata suportata anterior in procesul de productie propriu . Din multitudinea de cote care au functionat initial, numarul lor s-a redus treptat ajungandu-se la patru : cota normala, cota majorata, cota redusa si cota intermediara. Franta generalizeaza aplicarea taxei pe valoarea adaugata in ianuarie 1968.

Pe continentul european in anul 1967, dupa zece ani de la semnarea tratatului de la Roma, in cadrul Comunitatii Europene au fost adoptate o serie de directive care au pus bazele legislative ale acestui tip de impozit indirect .

Integrarea economica intr-o Piata unica, fara frontiere, este mai profunda decat alta forme de cooperare cum ar fi zonele de liber schimb, uniunile vamale si pietele comune, toate acestea mentinand frontierele fizice .

Printr-o maniera generala a fost recunoscut faptul ca regulile de impozitare constituie, de asemenea, un elemant important pentru realizarea Pietei Unice, dar ca dezvoltarea acesteia pusese dificultati sistemelor fiscale, mai ales in ceea ce priveste protectia bazelor de impozitare si prevenirea fraudei si evaziunii fiscale transfrontiere .