Tehnici de Analiză a Probelor de Audit

Tehnici de analiza a probelor de audit

În practica, principalele tehnici de analiza a probelor de audit sunt: tehnica scorurilor în determinarea riscului de faliment, analiza diagnostic, tehnica ratelor, analiza influentei structurii financiare, analiza influentei structurii costurilor, analiza cost – eficacitate.

Tehnica scorurilor în determinarea riscului de faliment

În general, tehnicile de analiza a riscului se bazeaza pe evaluarea performantelor trecute ale agentilor economici. Dinamica pietei, conjunctura economica, care pot influenta rezultatele financiare foarte rapid impun auditorilor determinarea unor informatii exacte privind evolutia în viitor a întreprinderii si asupra riscului de faliment.

Aceste informatii se obtin prin utilizarea tehnicii scorurilor, care, pornind de la un ansamblu de rate, are ca obiectiv furnizarea unor modele predictive de evaluare a riscului de faliment.

Aplicarea acestei tehnici presupune observarea unui ansamblu de întreprinderi format din doua grupuri distincte: un grup de întreprinderi cu dificultati financiare si un grup de întreprinderi „sanatoase”. Pentru fiecare grup se stabileste o serie de rate, dupa care se determina cea mai buna combinatie liniara de rate care sa permita diferentierea celor doua grupuri.

Prin aplicarea tehnicilor statistice ale analizei discriminante se obtine pentru fiecare întreprindere un scor „Z”, o functie liniara de un ansamblu de rate având urmatoarea forma:

unde:

- x reprezinta ratele lunare luate în analiza;

- a reprezinta coeficientul de ponderare al fiecarei rate.

Analiza diagnostic

Orice audit al performantei trebuie sa plece de la un diagnostic, prin care se analizeaza si se apreciaza situatia si conditiile de activitate ale entitatilor auditate.

Diagnosticul are o importanta deosebita, deoarece cu ajutorul lui se precizeaza modul în care unitatile patrimoniale auditate pot depasi momentele de constrângeri referitoare la performanta, în general, si la solvabilitate, autonomie si flexibilitate, în special.

Numai în raport cu aceste preocupari esentiale este posibil sa se justifice instrumentele, procedeele si tehnicile folosite de analizele financiare pentru a formula concluzii asupra situatiei financiar – patrimoniale, asupra performantelor si asupra nivelului de risc pe care si-l asuma entitatile economice.

În practica se utilizeaza modelele generale ale echilibrului economico – financiar pentru analiza diagnostic a unei entitati patrimoniale, dintre care:

- Echilibrul economico – financiar al întreprinderii se realizeaza atunci când se recupereaza integral mijloacele consumate, respectiv atunci când veniturile sunt egale cu cheltuielile.

- Analiza creantelor si obligatiilor în sistemul echilibrului financiar în care se abordeaza, în principal, corelarea sumelor creantelor si respectiv obligatiilor cu termenele de încasare si respectiv de plata.

- Analiza solvabilitatii si capacitatii de plata se abordeaza deoarece sunt elemente ale lichiditatii unei întreprinderi, prin care se evidentiaza proprietatea ce o are partea materiala a capitalului de a se transforma în bani.