Tehnici de Verificare a Programelor

Generalități

Sistemul informatic de prelucrare automată a datelor la nivelul fiecărei unităţi trebuie să asigure prelucrarea datelor înregistrate în contabilitate în conformitate cu normele contabile aplicabile, controlul şi păstrarea acestora pe suporturi tehnice.

La elaborarea şi adaptarea programelor informatice vor fi avute în vedere următoarele:

a) cuprinderea în procedurile de prelucrare, a reglementărilor în vigoare şi a posibilităţii de actualizare a acestor proceduri, în funcţie de modificările intervenite în legislaţie;

b) cunoaşterea adecvată a funcţiilor sistemului de prelucrare automată a datelor, de către personalul implicat şi respectarea acestora;

c) gestionarea pachetelor de produse-program, asigurarea protecţiei lor împotriva unor accese neautorizate, realizarea confidenţialităţii datelor din sistemul informatic;

d) stabilirea tipului de suport pentru păstrarea datelor de intrare, intermediare sau de ieşire;

e) soluţionarea eventualelor erori care pot să apară în funcţionarea sistemului informatic;

f) verificarea completă sau prin sondaj a modului de funcţionare a procedurilor de prelucrare prevăzute de sistemul informatic;

g) verificarea totală sau prin sondaj a operaţiunilor economico-financiare înregistrate în contabilitate, astfel încât acestea să fie efectuate în concordanţă strictă cu prevederile actelor normative care le reglementează;

h) verificarea prin teste de control a programului informatic utilizat.

Nu există un astfel de proces de testare ce ar permite identificarea tuturor defectelor posibile ce le poate conține un program. În schimb, un astfel de proces poate furniza o viziune critică sau comparativă, care vine sa contrapună unele aspecte ale produsului (cum ar fi: starea și comportamentul actual) și constrângerile care servesc drept criterii de acceptanță. Aceste criterii pot fi derivate din specificații tehnice, produse asemănătoare comparabile, versiuni anterioare ale aceluiași produs, așteptari față de produs enunțate de către utilizator sau client, standarde relevante, legi în vigoare, etc.

Fiecare program are o audiență caracteristică. De exemplu, audiența pentru un produs din industria jocurilor video este complet diferită de audiența unui produs din sistemul financiar-bancar. De aceea, când o organizație dezvoltă sau investește în dezvoltarea unui produs software, ea trebuie să fie capabilă să evalueze acceptabilitatea produsului din perspectiva utilizatorilor finali, audienței țintă, cumpărătorilor și altor părți interesate. Testarea Software este procesul care vine sa facă această evaluare posibilă într-un mod cât mai obiectiv.

Un studiu efectuat în anul 2002 de către NIST a arătat că pierderile anuale pentru economia S.U.A. cauzate de defecte de software se estimează la 59.5 miliarde de dolari. Mai mult de o treime din aceste pierderi ar putea fi evitate dacă s-ar face investiții mai serioase în implementarea procesului de testare.

Istoric

Gelperin și Hetzel au analizat evoluția conceptului de verificare a unui sistem informatic și au împărțit evoluția acestuia în mai multe etape, în funcție de filozofia care a stat la baza conceptului:

- 1945 - 1956 - Orientarea spre depanare

Verificarea programelor informatice este o activitate care a apărut o dată cu procesul de dezvoltare a acestora. În perioada apariției primelor sisteme informatice - 1945-1956, procesul de testare era în special orientat către componentele hardware ale sistemului, iar defectele din software erau în general considerate ca fiind mai puțin importante. Persoanele care elaborau codul se ocupau și de partea de testare, deși nu o făceau într-o manieră metodică, și denumeau această activitate verificare. Pentru mulți dintre oamenii de știință care se ocupau de scrierea programelor informatice nu exista o distincție clară între activitățile de scriere a codului, testare și depanare. Din această perioadă timpurie datează prima referire la conceptul de "bug" într-un sistem informatic, când un operator al unui calculator descoperă pe un circuit electronic care funcționa defectuos o molie, și o atașează în jurnalul de operațiuni, cu mențiunea ca a descoperit primul "bug" propriu-zis într-un calculator. Termenul de "bug" în sine este mai vechi, datând din perioada lui Thomas Edison. Primul savant care s-a ocupat de noțiunea de testare a unui program este Alan Turing care publică în 1949 un articol despre principiile teoretice ale verificării corectitudinii funcționării unui program. În 1950, Turing publică un alt articol, în care ridică problema inteligenței artificiale, și definește un test pe care sistemul informatic trebuie să îl treacă, și anume răspunsurile oferite de către acesta la întrebările adresate de un operator (testerul) să nu poată fi diferențiate de către răspunsurile oferite de un om (etalonul). Această lucrare poate fi considerată a fi prima care se ocupă de conceptul de testare, considerat distinct de activitățile de elaborare a codului respectiv de depanare.

- 1957 - 1978 - Orientarea spre demonstrație

Pe măsură ce sistemele informatice creșteau în număr, complexitate și cost, procesul de testare a căpătat o importanță tot mai mare. Testarea pe scară largă a devenit necesară datorită creșterea impactului economic pe care defectele nedetectate le puteau avea. De asemenea, persoanele implicate în dezvoltarea de programe informatice au devenit mai conștiente de riscurile asociate cu defectele din programe și au început să pună mai mult accent pe testarea și remedierea defectelor înainte ca acestea să afecteze produsul livrat. În această perioadă, termenii de testare și depanare se suprapuneau și se refereau la eforturile făcute în scopul descoperirii, identificării și remedierii defectelor din sistemele informatice. Scopul procesului de testare era demonstrarea corectitudinii funcționării programului, adică absența erorilor.