Utilizarea Analizei Cost Volum Profit

Analiza cost-volum-profit reprezintă analiza modelelor de evoluţie a costului care pune în evidenţă relaţiile dintre cost, volumul producţieişi profit. Analiza cost-volum-profit este un instrument necesar pentru previzionare cât şi pentrucontrolul managerial. Metoda cuprinde o serie de tehnici şi procedee de soluţionare a problemelor, bazate pe întţelegerea caracteristicilor modelelor de evoluţie a costurilor firmei. Tehnicile exprimă relaţiile dintre venituri, structura vânzărilor, costuri, volumul producţiei şi profituri şi includ analiza pragului de rentabilitate şi procedeele de previzionare a profitului. Aceste relaţii oferă un model general al activităţii economice, pe care managementul îl poate utiliza pentru previziunile pe termen scurt, pentru evaluarea performanţei firmei şi pentru analiza alternativelor de decizie.

Delimitarea cheltuielilor de producţie în variabile (,,operaţionale”) şi fixe (,,de structură”) constituie baza de analiză a costurilor în cazul metodelor parţiale. Luarea în considerare a variabilităţii cheltuielilor permite structurarea diferită a profitului, precum şi calculul pragului de rentabililate, instrument indispensabil pentru o gestiune previzională.

Criteriul de variabilitate permite studierea consecinţelor acestui mod de abordare cât şi a incidenţei randamentelor şi a modificărilor de structură asupra comportamentului cheltuielilor. În acest caz, se urmăreşte o reprezentare simplificată a comportamentului cheltuielilor care să permită studierea unor situaţii reale, complexe. Se slabileşte, astfel, un model de comportament al cheltuielilor ce permite o simplificare a realităţii.

Această grupare a cheltuielilor permite stabilirea rezultatelor intermediare prin calculul costurilor parţiale, a marjelor şi al pragului de rentabilitate.

Cheltuielile fixe sunt dificil de repartizat asupra costurilor de producţie dacă se utilizează centrele de analiză şi ,,cheile de repartizare”. O manieră de a evita arbitrariul din repartizarea acestora este imputarea globală a lor, eventual a unei părţi determinată diferit, de la caz la caz. Pentru calculul costului se vor reţine numai cheltuielile variabile, care sunt cel mai adesea directe şi care nu ridică nici o problemă de repartizare.

Pentru o perioadă de gestiune dată, cheltuielile fixe sunt suportate în totalitate de către firmă, oricare ar fi nivelul său de activitate. Ca urmare, va trebui ca volumul vânzărilor să atingă un anumit nivel pentru ca cheltuielile fixe să fie acoperite. Mai mult, orice firmă doreşte ca activitatea sa să fie rentabilă. Acestea sunt ideile care conduc la noţiunile de ,,marjă” şi ,,prag de rentabilitate”.

Pentru calculul marjei se poate pleca de la analiza functională a cheltuielilor de producţie. Tabloul care pune în evidenţă suma totală a diferitelor tipuri de marje se poate prezenta pentru întreaga firmă sau pentru o parte a ei, astfel (tipuri de marje):

CIFRA DE AFACERI:

- aprovizionări;

- cheltuieli de aprovizionare sau de fabricatie;

± variaţii ale stocurilor;

= marja brută;

- cheltuieli de distribuţie;

- marja comercială;

- cheltuieli generale de administraţie;

= marja netă.