Viziuni asupra Normalizării și Armonizării Contabile Internaționale

1. Necesitatea normalizării contabile la nivel european şi internaţional

Contabilitatea este o formă de cunoaştere care are drept finalităţi furnizarea de informaţii privind activitatea economico-socială a organizaţiilor (întreprinderi, bănci, societăţi de asigurare, partide politice, fundaţii etc). Informaţiile contabile servesc unei game largi de utilizatori (fiscul, salariaţi, investitori, bănci, clienţi, furnizori, organisme de statistică naţională etc), care sunt partenerii economico-sociali. Astăzi se consideră că informaţia produsă de contabilitate este cea mai utilizată în luarea deciziilor atât la nivel microeconomic, cât şi la nivel macroeconomic.

Conceptele de natură microeconomică se pot regăsi cu uşurinţă în contabilitate. Contabilitatea are o influenţă asupra microeconomiei prin rolul informaţiei produsă de aceasta, respective prin furnizarea bazei de date utile în testarea validităţii teoriilor economice .

Utilizarea informaţiilor contabile în luarea deciziilor atrage adaptarea unui anumit comportament pentru utilizatorii de informaţii, şi de aici modificarea bogăţiei personale sau a unui grup de indivizi. Astfel, se vorbeşte despre rolul social al contabilităţii. „Informaţia are un rol social, deoarece a devenit un instrument de distribuire a bogăţiei între indivizi şi grupuri sociale” . Drept urmare, este nevoie ca „jocul social" al contabilităţii, la care participă mari "actori" (acţionari, salariaţi, bancheri, fisc) să fie reglementat, adică să fie supus normalizării.

Normalizarea contabilă are ca scop „definirea de concepte, principii şi norme contabile bazate pe o terminologie precisă şi identică pentru toţi producătorii şi utilizatorii de informaţii contabile şi aplicarea lor în practică în vederea asigurării comparabilităţii în timp şi spaţiu, relevanţei şi credibilităţii informaţiilor contabile" . Aşadar, normalizarea contabilă este procesul de constituire a unui ansamblu de norme şi reguli care trebuie respectate de întreprinderi, în procesul de elaborare şi prezentare a informaţiilor contabile.

În afară de o normalizare a contabilităţii la nivel naţional, se poate vorbi şi de o normalizare a contabilităţii la nivel regional sau chiar internaţional, determinată de obiectivele economice, financiare şi sociale ale unor grupuri de ţări. Exemplul cel mai edificator, în acest sens, este procesul de armonizare contabilă realizat la nivelul Uniunii Europene, prin intermediul directivelor a IV-a, a VII-a şi a VIII-a, care, în fond, reprezintă norme contabile europene.

Se asistă, în ultimul timp, la un proces de internaţionalizare a economiilor, prin creşterea numărului şi puterii financiare a societăţilor transnaţionale, capabile să producă modificări în mărimea, volumul şi structura resurselor materiale, financiare şi umane, la scară naţională şi mondială. Paralel cu procesul de globalizare a economiilor, se asistă şi la o globalizare, în continuă creştere, a pieţelor financiare, cu repercusiuni pozitive sau negative, oricum contestabile, dar care reprezintă o realitate pe care nimeni nu o poate contesta. Cum era de aşteptat, acest proces a condus, inevitabil, şi la o internaţionalizare a normalizării contabile, din dorinţa, dar mai ales din necesitatea întreprinderilor de a prezenta informaţii cu caracter omogen, care să poată fi înţelese şi interpretate de utilizatori diferiţi, ce acţionează în sisteme contabile naţionale diferite.

Această internaţionalizare a normalizării contabile s-a manifestat, mai întâi, la nivel regional, cum ar fi în cazul ţărilor membre ale Uniunii Europene, extinzându-se, în timp şi la nivel mondial. Motivaţia principală pentru care acest fenomen de internaţionalizare a contabilităţii a fost declanşat, o constituie deschiderea fără precedent a economiilor statelor lumii către o piaţă globală, şi o circulaţie tot mai rapidă a capitalurilor pe scena economiei mondiale.

Vizând procesul de internaţionalizare a economiilor şi a pieţelor de capitaluri, evoluţia contemporană a sistemului contabil este marcată de doi factori, şi anume: normalizarea şi regle¬mentarea contabilităţii, pe de o parte, şi dezvoltarea cercetării contabile, pe de altă parte. În viziunea acestei instituţii, normalizarea apare atât ca o dorinţă a statului de a avea informaţii omogene asupra întreprinderilor, în vederea asigurării unui control economic şi fiscal, cât şi ca urmare a faptului că aceasta garantează respectarea unor reguli, determină un limbaj comun de comunicare, facilitează comparabilitatea în timp şi în spaţiu a informaţiilor financiare şi determină perfecţionarea sistemului contabil, în general.

Există trei factori care caracterizează evoluţia contemporană a contabilităţii : normalizarea, armonizarea şi interna¬ţionalizarea. Toţi aceşti factori acţionează ca un tot unitar, exercitând o presiune mai atenuată asupra contabilităţii, în ţările cu o tradiţie contabilă îndelungată sau una mai accelerată, în ţările cu o economie aflată în tranziţie. Un puternic factor de presiune, în cadrul unor astfel de economii, îl constituie obiectivul de aderare la Uniunea Europeană, ceea ce determină adoptarea unor norme contabile care să facă posibilă citirea şi interpretarea pertinentă a informaţiilor de către toţi utilizatorii statelor membre.

De altfel, dezvoltarea contabilităţii este, în general, marcată de nevoia depăşirii unor crize privind necesităţile de informare financiară, ceea ce conduce la căutarea unor noi soluţii contabile, la uniformizarea practicilor contabile la nivel european şi internaţional, care să ducă la eliminarea principalelor obstacole în comparaţiile internaţionale. În acest sens, principala direcţie de cercetare contabilă internaţională o constituie compatibilizarea reglementărilor contabile europene cu normele contabile internaţionale. Este şi motivul pentru care România, prin OMF nr. 94/2001, a ales calea de dezvoltare a sistemului său contabil prin asimilarea în cadrul acestuia atât a prevederilor Directivei a IV-a a CEE cât şi a Standardelor Internaţionale de Contabilitate. „La nivel internaţional, procesul de normalizare contabilă este marcat de lucrările a două organisme: Uniunea Europeană şi Comitetul pentru Standardele Internaţionale de Contabilitate” . În plus, în cazul ţării noastre, ca de altfel şi în cazul altor ţări cu o economie în tranziţie, criza contabilă are şi o dimensiune structurală, pe fondul schimbării sistemului economic şi politic ce marchează viaţa oamenilor, în general, şi a profesioniştilor contabili, în special. În astfel de situaţii, cei mai în măsură să ofere noi variante de dezvoltare a sistemului contabil sunt cercetătorii şi universitarii. În cazul României, însă, nu se poate vorbi de un rol determinant al cercetării contabile universitare în cadrul procesului de normalizare. Ministerul Finanţelor a deţinut şi deţine, încă, exclusivitatea în ceea ce priveşte normalizarea contabilă, cedând foarte greu, sau chiar deloc, în cele mai multe cazuri, în faţa învăţământului sau profesiei contabile liberale . Aşa se explică, probabil, de ce desprinderea de vechiul sistem contabil s-a făcut atât de greu şi anevoios.

Tranziţia spre economia de piaţă, proces întâlnit mai ales în cazul fostelor ţări socialiste, produce restructurări şi reorganizări ale mediului economic, reconsiderarea rolului şi a locului statului în economie.

Privatizarea unor întreprinderi se înscrie în procesul firesc al acestor restructurări. Transferul unor societăţi din proprietatea statului în sectorul privat a creat noi necesităţi în materie de capitaluri private. În multe situaţii, proprietarii aparţin uneia sau mai multor naţiuni străine care doresc aplicarea unui sistem contabil uniform, prin utilizarea de norme contabile internaţionale care să conducă la degajarea de informaţii contabile comparabile cu cele obţinute de alte societăţi din lume.

Necesitatea normalizării contabile internaţionale derivă şi din dorinţa întreprinderilor de aplicare a unui sistem contabil uniform, obţinut pe baza standardelor de contabilitate internaţionale . Dacă întreprinderile sunt obligate să-şi întocmească situaţiile financiare conform mai multor referenţiale contabile (norme internaţionale pentru a-şi informa investitorii pe diferitele pieţe financiare în care ele operează şi norme locale pentru piaţa locală, mai ales din considerente fiscale), pe lângă faptul că îşi pierd credibilitatea în faţa potenţialilor investitori, utilizarea a două tipuri de norme reprezintă o operaţiune greoaie, dar mai ales costisitoare.

Din aceste considerente, dar şi din dorinţa conducătorilor de întreprinderi de a se ajunge la o convergenţă optimă între sistemul intern şi cel extern de comunicare, majoritatea întreprinderilor pledează în favoarea normelor contabile internaţionale.