Căsătoria și Divorțul

1.Introducere în religiile crestine protestante

Protestantismul, care constituie una din cele trei mari ramuri ale crestinismului, si-a facut aparitia în sec. Al XVI-lea în Europa si treptat s-a extins, fiind cunoscut si practicat, în prezent, pe toate continentele.

Istoria spune ca Martin Luther – calugar augustin, profesor pentru Sfintele Scripturi la Wittenberg – a criticat virulent în 95 de teze practica vânzarii „indulgentelor” comercializate în beneficiul reconstructiei Bisericii „Sf. Petru” din Roma. Acestea erau socotite ca sunt în stare sa vindece anumite pacate savârsite de oameni. Pozitia lui Luther a declansat o efeverscenta religioasa si politica, care ajunge la apogeu în Germania.

Principii germani, interesati sa înlature autoritatea Bisericii Catolice asupra tinuturilor lor, l-au aparat pe Luther si au raspândit noile idei. În 1526, Dieta de Speyer a dat o independenta absoluta principilor, care puteau sa decida religia supusilor de pe teritoriul lor. Acest „protest” al principilor germani împotriva încercarii de reinstaurarea catolicismului a dat numele întregii miscari si tuturor Bisericilor protestante. Încercarea, ulterioara, a împaratului Carol Quintul de a-i împaca pe catolici cu protestantii prin Dieta de Augsburg a esuat. Totusi, cu aceasta ocazie adeptii lui Luther si-au precizat ideile cuprinse în lucrarea intitulata Confesiunea de la Augsburg, care reprezinta prima scriere ce expune credinta luterana. Aceasta împreuna cu alte lucrari fundamentale, formeaza Cartea Concordiei – lucrare fundamentala a religiilor protestante, unde sunt prezentate principiile si practicile noi.

Bisericile protestante au considerat ca Reforma are un caracter umanist si ea nu este îndreptata împotriva credintei si religiei. Ea era un protest fata de unele abuzuri savârsite mai ales în viata laica de catre ierarhii Bisericii Catolice. Înca de la aparitia protestantismului existau mai multi reformatori care se confruntau cu mai multe convingeri. Existenta unor conflicte a demonstrat în timp ca, daca Luther este primul care a îndraznit sa faca ruptura si deci el este „parintele fondator”, ulterior el a devenit un reformator printre altii si nu seful tuturor protestantiilor. Au aparut în acest mod patru Biserici protestante: reformata sau calvina, sinodo-presbiteriana, unitariana si luterana. Protestantismul, care înca de la început a autorizat casatoria pastorilor, poate fi conceput ca o mare familie.

Reforma care a declansat protestantismul a proclama trei mari cuvinte de ordine: numai Dumnezeu, numai Scriptura, numai Harul.

Afirmatia „numai Dumnezeu” se vrea sa însemne ca Dumnezeu se face cunoscut numai prin Sfânta Scriptura si nu da mandat nici unei institutii pentru împartirea Harului Sau.

Absenta unui mijlocitor posibil între Dumnezeu si fiinta umana a desacralizat preotia, pastorul protestant având o specializare care nu constituie un monopol. În marea majoritate a Bisericilor protestante, femeile pot fi pastori, si pastorii se pot casatori.Rolul pastorului în cult nu este acelasi ca al preotului la slujba, întrucât slujba la protestanti nu cuprinde momentul Sfintei Jertfe si, ca atare, nu este nevoie de o calitate speciala a preotului care sa-l faca participant la actul divin, într-un mod diferit fata de ceilalti credinciosi. Absenta unui preot mijlocitor marcheaza, de asemenea, si conducerea eclaziastica ce se exercita într-un mod mai degraba colegial decât ierarhic.