Doctrina Trinitară la Sfântul Augustin

INTRODUCERE

Păstrând întâietatea pentru Sfântul Pavel, Apostolul Neamurilor şi figura centrală din extinsa arie a creştinismului, Sfântul Augustin, asociat cu Sfântul Toma d’Aquino, sunt cei doi titani ai gândirii creştine ce au exercitat o influenţă covârşitoare în aproape toate preocupările accesibile raţiunii din domeniul ştiinţei, moralei, filosofiei şi teologiei.

Sfântul Augustin a fost unul dintre cei mai mari, mai fecunzi şi mai prestigioşi scriitori latini din secolele IV - V. Teolog, filozof, ,retor, moralist, profesor şi polemist împotriva sectelor religioase creştine ale vremii – donatiştii, mariheii, pelogienii, semipelogienii sau arienii, el şi-a uimit contemporanii prin profunzime, originalitate, vervă apostolică şi prin dimensiunile puţin obişnuite ale operei sale. Este şi rămâne corifeul gândirii teologice apusene în perioada de aur a bisericii creştine.

Un destin excepţional, în primul rând prin epoca istorică în care i-a fost dat să trăiască. Existenţa sa, îl aşează la hotarul dintre două epoci: una în care se consumă prăbuşirea imperiului roman de apus; cealaltă, care cunoaşte, după convertirea împăratului Constantin (313), avântul creştinismului şi dispariţia treptată a păgânismului.

Mare contemplativ, el surprinde prin simţul practic cu care a fost dăruit, precum şi prin arta de a administra afacerile şi de a conduce oamenii. Făcut să conducă suflete – după ce a experimentat de timpuriu slăbiciunile intelectuale şi morale – trăsături ce se găsesc în sufletele celor moderni, pe care el le-a putut învinge, Sf. Augustin arată tuturor timpurilor remediile acestora.

Scopul lucrării este prezentarea doctrinei trinitare a Sfântului Augustin, în care voi puncta concepţia naturii înaintea persoanelor, insistenţa lui de a atribui toate operaţiunile „ad extra” trinităţii întregi şi explicaţia psihologică a procesiunilor.

Lucrarea este alcătuită din trei capitole. În primul capitol voi folosi metoda descriptivă încercând să punctez momentele mai importante din viaţa Sfântului Augustin; la fel şi în capitolul al doilea, voi folosi tot metoda descriptivă, în care îmi propun să fac o prezentare sumară a lucrărilor celor mai importante. În capitolul al treilea voi folosi metoda speculativă şi voi încerca să prezint doctrina trinitară a Sfântului Augustin.

VIAŢA SFÂNTULUI AUGUSTIN

Sfântul Augustin, unul dintre cei mai mari doctori ai Bisericii, a trăit în Africa romană, în jumătatea a doua a veacului patru şi începutul veacului următor. Cu excepţia a cinci ani petrecuţi la Roma şi Milan, în tinereţe el n-a ieşit din graniţele patriei sale .

Aurelius Augustinus s-a născut la 13 noiembrie 354 la Tagaste, în provincia romană Numidia din Africa de Nord, astăzi Suk – Ahras, în Algeria, în timpul domniei împăratului Constantin II .

Tatăl său, Patricius, mic proprietar funciar, exercită şi funcţia modestă de curialis (consilier municipal). Mama sa poartă un nume de origine punică, „Monnica”. Cândva, mult mai târziu, Augustin se va referi la el însuşi ca la „un om sărac, născut din părinţi săraci”. Patricius şi Monnica sunt foarte diferiţi. Măritată de tânără cu un bărbat mai vârstnic Monica este o creştină ferventă. Patricius e păgân. Irascibil, nu e cu toate acestea brutal, dar nici nu străluceşte prin fidelitate conjugală. Monica reuşeşte să-l convertească la creştinism . Augustin a avut un frate, Navigius, şi o soră al cărui nume nu s-a păstrat. A fost însemnat cu semnul crucii şi i s.a dat sarea catehumenilor.

A studiat mai întâi gramatica, la Tagaste, probabil între 365 – 369, apoi literatura şi retorica la Madura, dând curs dorinţei tatălui său care voia să-l vadă retor. Din lipsa banilor necesari continuării studiilor, tânărul Augustin revine la Thagaste . Graţie ajutorului generos al unui prieten de familie, pe nume Romanianus, Sfântul Augustin şi-a continuat apoi studiile la Cartagina, metropola Africii Romane, între 370 – 374. Avea 20 de ani când a încheiat studiile, după ce dobândise temeinice studăştiinţe de literatură, istorie şi filozofie. Dar viaţa petrecută la Cartagina a lăsat asupra sa o puternică amprentă nu numai prin studiile efectuate, ci, poate într-o mai mare măsură, prin tumultul ei de neînchipuit şi prin caracterul său neînchipuit de eterogen. Cu sufletul astfel „înflăcărat” – după propria-i expresie – Augustin s-a lăsat pradă unor patimi necontrolate. În „Confesiuni”, exagerând probabil ceea ce el numeşte „nelegiuirile sale”, se căieşte amarnic. După moartea lui Patricius (către 371), Monica şi-a asumat singură răspunderea destinului fiului ei. Dispariţia tatălui nu pare să-l fi afectat deloc pe Augustin.

Îndrăgostit de o tânără femeie, locuiesc împreună, obiceiul unei convieţuiri noeficiale era curent. Legătura lor a durat cincisprezece ani. Foarte curând, se naşte un copil, fără să fi fost dorit. I-au pus numele Adeobatus, care mai târziu va devenii unul dintre credincioşii discipoli ai lui Augustin. Moartea lui prematură, la şaptesprezece ani, îl va cufunda pe tată într-o jale adâncă.

În 373 a fost atras de secta religioasă a maniheilor, sub înrâurirea cărora va rămâne unsprezece ani, până în 384. Tot în acest an, în 373 Sf. Augustin citeşte dialogul lui Cicero „Hortensius” şi descoperă importanţa şi valoarea excepţională pe care o poate avea filozofia în formaţia sa intelectuală şi morală. Încearcă să se apropie de textele sacre dar este dezamăgit de stilul primitiv şi barbar al versiunilor latineşti curente ale Bibliei .

În 374, Sf. Augustin a devenit profesor de gramatică în oraşul său natal, Tagaste, şi gramatician va rămâne în fond toată viaţa .

Între 376 – 383 îl găsim retor la Cartagina, frecventându-i cu asiduitate pe manihei; însă în urma discuţiilor în contradictoriu cu privire la dogmele de bază ale maniheismului, pe care le-a avut cu conducătorul spiritual al acestei secte – se desparte şi de manihei şi de Cartagina – episcopul Faustus de Mileve.

În anul 380 redactează prima sa lucrare, „De pulchro et de apto” .

Pleacă la Roma şi deschide aici o şcoală de retorică, ce va devenii în curând celebră, dar aderă la doctrina filozofică a Noii Academii de orientare sceptică. Obţine postul de profesor de retorică, beneficiind de o catedră plătită de oraş şi începe să predea în toamna anului 384. După contactul cu Sfântul Ambrozie – episcop al Milanului – se desprinde treptat şi de sceptici şi se simte atras de creştinism . Totuşi la Milano continuă să citească filozofie păgână, sub influenţa lui Manlius, care-i pune în mână cărţile neoplatonicienilor Platin şi Parfirius. După lectura concomitentă a „Eneadelor” lui Platin şi a „Sfintei Scripturi”, criza spirituală a Sf. Augustin atinge apogeul în luna iulie a anului 386, când îşi simte sfâşiată întreaga fiinţă . Este momentul aderării sale la creştinism. Scena convertirii, povestită în „Confesiuni”, s-a petrecut în liniştea grădinii casei din Milano în care locuia. Într-o stare depresivă căută liniştea aude un copil din vecini strigând „Tolle, lege! Tolle lege!” („Ia şi citeşte!”) deschide Biblia iar privirea îi cade pe versetele din Epistola către Romani în care Sf. Pavel îi îndeamnă pe credincioşi să renunţe la plăceri şi „să se îmbrace în Isus Cristos”.