Modul de Viata si Comportamentul Crestin

Imagine preview
(8/10 din 1 vot)

Acest referat descrie Modul de Viata si Comportamentul Crestin.
Mai jos poate fi vizualizat un extras din document (aprox. 2 pagini).

Arhiva contine 1 fisier doc de 52 de pagini .

Iti recomandam sa te uiti bine pe extras si pe imaginile oferite iar daca este ceea ce-ti trebuie pentru documentarea ta, il poti descarca. Ai nevoie de doar 5 puncte.

Domeniu: Crestinism

Extras din document

I. Fundamentul biblic al eticii creştine

A fi creştin este o vocaţie, o chemare personală şi adâncă să fi o persoană specială, care are o misiune şi un scop unic în viaţă. Ca şi Avraam şi ucenicii lui Isus, creştinul percepe chemarea ca fiind o poruncă. Avraam a lăsat casa tatălui său, familia şi moştenirea, ca să plece spre un tărâm unde putea să trăiască ca şi prieten al lui Dumnezeu (Gen.12:1-3). Ucenicii şi-au lăsat mrejele şi uitând de toate l-au urmat pe Isus din Nazaret, mişcaţi fiind de o chemare divină către o viaţă mai bună. (Marcu 1:16-29)

Este imposibil să descriem aici în detaliu portretul unui creştin şi este de asemenea imposibil să analizăm toate implicaţiile conduitei creştine. În această primă parte vom trata despre cele trei acţiuni divine pe care se bazează modul de viaţă şi comportamentul creştin: creaţia, revelaţia şi mântuirea.

A. Dumnezeu ne-a creat

„Domnul Dumnezeu a făcut pe om din ţărîna pămîntului, i-a suflat în nări suflare de viaţă, şi omul s'a făcut astfel un suflet viu.” (Gen 2:7).

1. Omul ca fiinţă

Scriptura afirmă că pe tărâmul creaţiei lui Dumnezeu fiinţele omeneşti fac parte dintr-o categorie unică de fiinţe. Acest statut special li se conferă la creere, în a şasea zi a săptămânii. Pe acest statut se bazează identitatea, demnitatea şi comportamentul uman. Fără a se ţine cont de statutul economic sau social, de educaţie sau sex, originea şi natura fiinţelor omeneşti se regăseşte în acţiunea hotărâtă şi deliberată a lui Dumnezeu. (Gen. 1:26,27; 2:7)

„El ne-a făcut, ai Lui sîntem:”(Ps.100:3), exclamă David, anticipând parcă teoriile moderne despre originea rasei umane. Când evoluţioniştii insistă că oamenii şi celelate animale au apărut în urma unor mutaţii întâmplătoare, nu doar contrazic veridicitatea istorică a relatărilor biblice, ci aduc şi un concept diferit despre sine, inspirând un mod de viaţă şi un comportament corespunzător acestuia. Dacă demnitatea şi respectul uman nu sunt date de Dunmezeu ci se câştigă, atunci trebuie să luptăm să le păstrăm. Relaţiile umane şi atitudinea faţă de noi înşine vor fi urmări ale principiului evoluţionist al supravieţuirii celui mai puternic. Dacă oamenii sunt copiii naturii şi aparţin în exclusivitate acesteia, comportamentul moral uman este lipsit de o componentă esenţială a acesteia: responsabilitatea.

Victor F. Frankl afirma că, rădăcinile ideologice ale camerelor de gazare de la Auschwitz nu trebuie căutate la sediul ministerelor ci în sălile de curs ale universităţilor. Acolo omul e definit ca nimic mai mult decât o acumulare complicată de proteine complexe şi acest complex aleargă în jurul unei planete neimportante numite Terra timp de circa 70 de ani, ca apoi să se autodizolve. Nu e de mirare, spune supravieţuitorul de la Auschwitz, că întâlnim camere de gazare şi alte atrocităţi. Atunci când nu acceptăm că originea nostră este în voinţa, acţiunea şi scopul divin, ajungem să fim la cheremul voinţei, acţiunii şi scopului uman. Exisatenţa umană devine un sistem închis dominat de nevoia menţinerii homeostazei şi echilibrului intern. Însă faptul că toate fiinţele umane provin din mâna lui Dumnezeu inspiră un simţ al apartenenţei şi responsabilităţii faţă de El. În acelaşi timp acesta conferă un sens demn şi înâlţător existenţei umane iar comportamentul uman va reflecta auto-apreciere şi apreciere corectă a celorlalţi.

2. Imago Dei

Dumnezeu afirmă clar că El a creat fiinţele umane după chipul şi asemănarea sa. (Gen.1:26, 27) Prin acesta El le-a oferit privilegiul unic de a împărtăşi în modul lor limitat de fiinţe create câteva dintre atributele Sale divine. Aceste reflecţii a naturii divine, dintre care vom trata doar câteva, sunt dimensiunile esenţiale ale fiinţei umane.

a. Dumnezeu însuşi este fiinţă

Numele Lui este „Sunt” (Ex.3:14). Existenţa Lui nu este împrumutată şi nu poate fi definită. El ţine în mâna Sa în mod conştient şi suveran universul. Oamenii reflectă această caracteristică însă doar parţial. Viaţa lor este împrumutată şi dependentă, totuşi se bucură de ea în mod cu totul conştient. Acest dar acordă posibilitatea fiinţelor umane să se cunoască pe sine, să-şi examineze propriile gânduri (Rom. 2:15) şi comportamente şi să-şi evalueze propria condiţie (Luca 15:17). Spre deosebire de animale şi plante ei sunt capabili să perceapă distanţa dintre ei şi celelalte fiinţe umane şi să-şi plănuiască natura relaţiei lor cu ceilalţi. Această dimensiune, împletită cu raţiunea transformă comportamentul uman într-un stil de viaţă fundamentat pe responsabilitatea umană.

b. Dumnezeu este o fiinţă inteligentă

Intelectul Său se manifestă prin înţelepciune, „sfatul şi priceperea ale Lui sînt.”

(Iov 12:13); cunoaşte gândul omului (Ps. 94:11). Pe lângă toate acestea întreaga creaţie vorbeşte despre puterea înţelepciunii Sale (Ps. 136:5; Prov.3:19; Ier. 10:12). „Priceperea Lui este fără margini” (Ps. 147:5) şi de necuprins pentru intelectul uman (Isa. 40:28). Fiinţele omeneşti sunt capabile să reflecte inteligenţa divină. Puterea raţiunii le permite să discearnă, compare, înţeleagă şi să ia hotărâri, decizii, să opteze. Această putere este indispensabilă în orice aspect al vieţii, mai ales pe tărâmul moralei. (Luca 10:26)

c. Dumnezeu este liber

El face ceea ce vrea. Nimeni nu-L poate provoca pe Dumnezeu întrebându-L: „Ce faci?”(Iov 9:12; Ps. 115:3)

Oamenii se nasc cu nevoia de libertate şi creştnismul consideră libertatea ca fiind un drept fundamental şi o reflectare a caracterului divin. Fără libertate oamenii n-ar putea să ia decizii, să fie responsabili de sine. (Deut. 30:19)

d. Dumnezeu este sfânt

Sfinţenia sa implică puritate morală şi desăvârşire. În consecinţă, păcatul nu poate coexista cu El (1Ioan 3:5). Fiinţele omeneşti reflectă acest atribut în dorinţa lor constantă de îmbunătăţire, dezvoltare şi inocenţă. Destinul şi chemarea lor este să fie desăvârşiţi, precum şi Dumnezeu este desăvârşit (Mat.5:48).

e. Dumnezeu este veşnic

El nu este legat de timp (Ier. 10:10) şi nici nu este supus morţii (1Tim.1:17; 6:16) Din veşnicie în veşnicie El este Dumnezeu (Ps.90:2). La creaţiune limitele omului reflectau natura eternă a lui Dumnezeu prin imortalitatea condiţionată şi potenţialul infinit. După cădere, şi în ciuda morţii, oamenii mai au un puternic simţ al existenţei ifinite (Ecl. 3:11). Din punct de vedere fizic, mental şi emoţional, noi toţi trăim tinzând spre veşnicie şi luptăm împotriva morţii cu toată puterea, voinţa şi resursele noastre. Viaţa umană îşi are sensul, este îmbogăţită şi are speranţă doar atunci dacă e formată şi pregătită pentru eternitate. O eternitate promisă acelora ce îşi predau întreaga existenţă, întreaga fiinţă în mâna salvatoare a lui Isus Hristos.

f. Dumnezeu este persoană

Scriptura Îl prezintă ca fiind unitate în gândire, voinţă, caracter şi fapte (Num. 23:19) Fiinţele umane reflectă parţial această caracteristică divină. Lipsa armoniei interne sau dominanţa unui aspect (ex. sentimentele) a persoanei umane asupra celorlalte va avea drept rezultat o personalitate nesănătoasă şi va împiedica dezvoltarea normală. Oamenii nu vor atinge armonia interioră desăvârşită, însă prin experienţe şi cu ajutorul divin ei sunt capabili să atingă un potenţial ridicat.

Aceste dimensiuni ale imaginii lui Dumnezeu – identitatea, raţiunea, libertatea, sfinţenia, posibilitatea de dezvoltare şi existenţa ca persoană – sunt dovezi împotriva crezului existenţialist care exclude existenţa unei naturi omeneşti fundamentale, astfel susţinând totala libertate a indivizilor de a se auto-forma. Biblia afirmă clar că oamenii sunt fiinţe bine definite şi că modul lor de viaţă trebuie să fie în armonie cu construcţia lor.

Modul de viaţă creştin depinde, cultivă, îngrijeşte şi restaurează în om imaginea lui Dumnezeu. Atunci când această imagine se reflectă în natura noastră, faptele noastre vor oglindi caracterul nostru tot aşa precum un fruct ne arată identitatea pomului (Mat. 12:33, 35) şi imaginea lui Dumnezeu devine din ce în ce mai clară.

Fisiere in arhiva (1):

  • Modul de Viata si Comportamentul Crestin.doc