Purificarea Preotiei Levitice - Malahia 3,1-7

Imagine preview
(7/10 din 1 vot)

Acest referat descrie Purificarea Preotiei Levitice - Malahia 3,1-7.
Mai jos poate fi vizualizat un extras din document (aprox. 2 pagini).

Arhiva contine 1 fisier doc de 17 pagini .

Profesor indrumator / Prezentat Profesorului: Mitrofan Ioan

Iti recomandam sa te uiti bine pe extras si pe imaginile oferite iar daca este ceea ce-ti trebuie pentru documentarea ta, il poti descarca. Ai nevoie de doar 3 puncte.

Domeniu: Crestinism

Extras din document

SIGLE ŞI ABREVIERI

1. ABREVIERI TEHNICE

ARC – Arhiepiscopia Romano Catolică

cf. – confruntă

drd. – doctorand

ed. – editura

loc. cit. – locul citat

op. cit. – opera citată

p. – pagina

pp. – paginile

pr. – preot

prof. – profesor

v. – verset

V.T. – Vechiul Testament

2. ABREVIERI BIBLICE

Vechiul testament

Am. – Amos

Ag. – Agheu

1 Cr – Prima carte a Cronicilor

Dt. – Deuteronom

Ex. – Exod

Ez. – Ezechiel

Gen. - Geneza

Ier. – Ieremia

Ios. – Iosua

Jdc. – Cartea Judecătorilor

Lev. – Levitic

Mal. – Malahia

Os. – Osea

Prov. – Cartea Proverbelor

Ps. – Psalmii

2 Reg. – A doua carte a Regilor

1 Sam. – 1 Samuel

Noul Testament

2 Cor – A doua epistola către Corinteni a Sfântului Apostol Paul

Evr – Epistola către Evrei

Gal – Epistola către Galateni a Sfântului Apostol Paul

In – Sfânta Evanghelie după Ioan

Lc – Sfânta Evanghelie după Luca

Mt – Sfânta Evanghelie după Matei

1 Pt. – Epistola I a lui Petru

Rom – Epistola către Romani a Sfântului Apostol Paul

3. ABREVIERI MAGISTERIALE

E – tradiţia Elohistă

J – tradiţia Iahvistă

INTRODUCERE

Cartea profetului Malahia încheie seria cărţilor profetice. Numele său, care este un pseudonim, vine de la menţiunea făcută în 3,1, în care cuvântul „malé oki” în ebraică, în greacă „Mala dias”, în latină „Prophetia Maladiae”, iar în română Malahia sau Malachia şi înseamnă „mesagerul meu, trimisul meu”. Se pare că acest profet e de fapt un anonim, deoarece numele lui e unul artificial , creat de la menţiunea precizată mai sus (3,1) pentru a suplini absenţa de la începutul sulului a numelui autorului. Anonimatul nu se împiedică să descoperim dincolo de mesajul său o adevărată personalitate profetică.

Datorită numelui acest profet este asemănat cu precursorul lui Mesia. Din menţiunile făcute în carte, se poate deduce că Malahia şi-a desfăşurat misiunea profetică între anii 480 – 460 î.C.

Savanţii mai vechi considerau numele autorului drept un nume propriu, o abreviaţie a lui „Malakiyahu” sau „Malakiya” (asemenea lui „Abi” pentru „Abiya”) .

Emanuele Testa susţine că traducerea corectă este „Iahwe este îngerul (trimisul) meu” nume pe care nici un evreu nu ar fi îndrăznit să-l dea fiului său, iar pe de altă parte, acest nume nu se mai întâlneşte în onomastica ebraică.

Profetul nu se mulţumeşte să-şi mustre compatrioţii, ci stă de vorbă cu ei, le ascultă obiecţiile şi reuşeşte să-i convingă de necredinţa ce-i domină, fără a-şi ştirbi cumva autoritatea profetică. Cu forţa conferită de această autoritate, el vesteşte că răsplata divină va veni, pe cât de curând, pe atât de sigur.

Malahia era un apărător fervatos al iubirii lui Dumnezeu care, în mod gratuit, şi-a ales poporul (1,2 - 5). În numele acestei iubiri, profetul vrea ca poporul să-i ofere lui Dumnezeu o cinstire ireproşabilă şi sinceră, în ciuda îndoielilor ce-l măcinau. Nucleul mesajului profetic este cel de la 1,11 „Căci de la răsăritul soarelui până la apus mare este numele meu între neamuri („Goy’n”) şi pretutindeni se arde tămâie în cinstea numelui meu şi se aduce jertfă curată („Mchoh Tehorah”), căci mare este numele meu între neamuri, zice Domnul Oştirilor” („Tebaoth”). Din acest pasaj rezultă că „Goyimi” cinstesc mai mult numele Domnului ca evreii, ard tămâie în cinstea lui şi se aduce o jertfă curată, dar reflectă şi o concepţie universalistă, şi este totuşi un mesaj mesianic minim .

Profetul Malahia îndeamnă poporul la purificare şi convertire pentru că se apropie ziua venirii Domnului, care va reinstaura dreptatea legii în Israel, căci el este stăpânul istoriei şi călăuzeşte toate spre binele poporului său .

I. PURIFICAREA ŞI PURITATEA ÎN VECHIUL TESTAMENT

Este exprimat cel mai adesea în ebraică prin „ţhr” (curat, pur) şi „ţn’ ” (necurat, impur) . Aceste două raţiuni corelative, folosite mai cu seamă în literatura sacerdotală, sunt esenţialmente rituale. Puritatea şi impuritatea care afectează deopotrivă locurile, lucrurile, animale, oamenii nu definesc prin sine vreo calificare morală, ci o stare de puritate potrivită sau de impuritate nepotrivită cultului şi vieţii în comunitatea de cult.

Încă de la originile sale, Israel a împărtăşit vechiul fond de datini privitor la puritate şi impuritate. Întrebuinţările dicţionarului bazat pe „ţhr” – „ţm’ ” dau mărturie asupra unor concepţii şi a unor practici în vechime. Povestirea J despre potop deosebeşte animalele curate de cele necurate (Gen. 7,28). E cunoaşte necurăţia idolilor (Gen. 35,2). Profetul mustra ca pe o necurăţie cultul închinat unor zei falşi (Os. 5,3; Ier. 2,7. 23), arătând că pedeapsa pentru aceasta va fi surghiunul într-o ţară necurată (Am. 7,17) unde se mănâncă bucate necurate (Os. 9,3 - 4). Deuteronomul oferă împrăştiate, anumite reguli de curăţie privitoare la mesele obişnuite (Os. 12,15), pământ sfânt (Os. 21,22), animale curate şi necurate (Os. 14,4 - 20). Necurăţia persoanei este rar pomenită, iar pricinile ei prea puţin precizate. Totul sugerează o stare trecătoare care exclude participarea la domeniul sacrului (Dt. 12,15. 22) dar numai Deuteronomul îi precizează durata şi ritualul de curăţire.

Acest vocabular al cultului e totuşi, în unele contexte (Is. 6,5) un înţeles vădit moral. Astfel legea sfinţeniei, în genere socotită drept opera unor preoţi de la Ierusalim contemporani cu reforma lui Iosias, marchează o cotitură însemnată, care face din legile purificării cerinţe ale sfinţeniei, legate de Sinai şi de Moise, la fel cu legile morale. Înainte de credinţă toate necurăţiile ţin de cult. Aceeaşi grijă pentru purificare îl inspiră şi pe Ezechiel, care, mai hotărât decât Osea şi Ieremia, denunţă compromisurile făcute de Israel faţă de falşii zei drept nişte necurăţii şi exprimă izbăvirea ca pe o purificare.

Această preocupare pentru purificare, care îi inspiră şi pe proorocii de după întoarcerea din exil (Is. 52,11; Ag. 2,10) se adânceşte la autorii de după exil, care codifică feluritele cazuri de necurăţie, precum şi riturile de curăţie, cu o amănunţime care ajunge la culmea ei în ritualul privitor la apa lustrală.

Dându-se legi pentru o comunitate de cult (Ex. 25,8) care trăieşte de acum încolo în mijlocul păgânilor, se dorea să o ocrotească astfel de orice prihănie. Nu se ştie dacă aceste reguli minuţioase, al căror detaliu îl ştiau doar preoţii (Ez. 44,23), ar fi fost urmate, şi ne putem gândi că ele ajungeau să condamne imensa majoritate a comunităţii de cult. La o stare aproape neîncetată de impuritate rituală. Oricum ar fi, aceste legi asupra curăţiei au marcat foarte mult iudaismul. Legate de Sinai ca şi legile morale, ele sunt un semn al apartenenţei faţă de Iahve şi al supunerii faţă de voinţa Lui, iar de i-au îngăduit lui Israel să-şi afirme identitatea în mijlocul păgânilor şi să reziste influenţei lor.

Purificarea rituală nu este totuşi unica preocupare a religiei după exil, condusă de Legea lui Moise. Curentul sapienţial nu-i oferă de altfel, nici un rol, punând accentul doar asupra virtuţii morale.

Fisiere in arhiva (1):

  • Purificarea Preotiei Levitice - Malahia 3,1-7.doc

Alte informatii

UNIVERSITATEA „BABEŞ - BOLYAI” FACULTATEA DE TEOLOGIE DEPARTAMENTUL BLAJ