Criminologia Antropologică și Concepțiile Criminologice ale lui Enrico Ferri

Cap. 1. Enrico Ferri, scurtă biografie

Enrico Ferri (1856 – 1929) a fost un criminolog, sociolog şi socialist italian discipol al lui Cesare Lombroso. Spre deosebire de Lombroso, care accentua latura psihologică a minţilor criminalilor, Ferri s-a axat pe studierea factorilor economici şi sociali.

Ferri a fost autorul cărţii devenită clasică în domeniu „Sociologie criminală”, apărută în 1884. Fiind un fervent adept al socialismului, Ferri a fost şi unul din editori ziarului Avanti!, ziar socialist al timpului. Întreaga sa operă a slujit la redactarea codului penal al Argentinei din 1921. Argumentele sale, bogat documentate prin studii sociale şi economice, în favoarea extinderii prevenirii crimelor în locul pedepsirii acestora au fost public şi practic respinse de către dictatorul italian Benito Mussolini după cucerirea puterii de către acesta, deşi Mussolini însuşi fusese câdva un socialist şi editor al aceluiaşi ziar socialist Avanti.

Ferri s-a născut în Lombardia în 1856, şi a lucrat mai întâi ca lector şi mai târziu ca professor de drept penal, fiind student a lui Cesare Lombroso.

Numit campionul pozitivismului, profesor de drept penal la Universităţile din Pisa şi Roma, opera sa principală ce poartă titlul de „Sociologie Criminală”, apărută în anul 1881, completată în 1829, a încorporat un întreg ansamblu de discipline, cum ar fi statistica, ştiinţa penitenciară, antopologia criminală şi dreptul penal.

Ferri a fost ales în Parlamentul Italian în 1886. În 1893 s-a alăturat partidului socialist şi a publicat ziarul zilnic al acestuia “Avanti”. Ferri a susţinut neutralitatea Italiei în Primul Război Mondial, şi a fost reales membru al partidului socialist în 1921. În Italia postbelică el a devenit suporter al regimului fascist a lui Mussolini.

Enrico Ferri a murit în 1929.

Opere publicate:

• Sociologie criminală (1884)

• Socialismul şi ştiinţa pozitivistă (1894)

• Şcoala pozitivistă de criminologie (1901)

• Sociologie criminală (1905)

• Socialismul şi ştiinţa modernă (1894)

Cap. 2. Criminologia antropologică. Concept.

Antropologia criminală este o ramură a criminologiei, dar şi fundamentul profilului criminologic, bazată pe legătura perceptibilă dintre natura unei crime şi personalitatea sau trăsăturile fizice ale infractorului.

Fondatorii antropologiei criminale sunt consideraţi Enrico Ferri şi Rafaele Garofalo, iar Cesare Lombroso este considerat fondatorul ei.

„Dacă antropologia în general este, conform definiţiei lui M. de Quatrefages, istoria naturală a omului, ca şi zoologia care este istoria naturală a animalelor, atunci criminologia antropologică este ştiinţa care studiază o singură varietate de om. În alte cuvinte, ea este istoria omului criminal.”

Enrico Ferri susţine că antropologia criminală studiază omul criminal în ceea ce priveşte constituţia sa organică şi fizică şi deasemenea viaţa acestuia, în special mediul fizic şi social cu care acesta interacţionează, la fel cum antropologia studiază aceste aspecte asupra omului în general sau asupra diferitelor rase umane. Astfel, în timp ce observatorii clasici ai crimei studiază diferite infracţiuni la nivel abstract, pornind de la premisa că infractorul, cu excepţia cazurilor care sunt evidente şi apreciabile, este un om de tip nornal, înzestrat cu o inteligenţă şi sentimente normale, observatorul antropologic, pe de altă parte, studiază criminalul mai întâi de toate prin observare directă, în laboratoare anatomice şi psihologice, în inchisori, comparându-l la nivel organic şi fizic cu caracteristicile tipice ale unui om normal şi cu cele ale unui „nebun şi degenerat” .

Antropologia criminală se bazează pe lucrările lui Charles Darwin privind teoria evoluţiei şi pe teoria atavismului a lui Lombroso.