Criminologie - Zenon si Stocii

Imagine preview
(8/10 din 1 vot)

Acest referat descrie Criminologie - Zenon si Stocii.
Mai jos poate fi vizualizat cuprinsul si un extras din document (aprox. 2 pagini).

Arhiva contine 1 fisier doc de 22 de pagini .

Iti recomandam sa te uiti bine pe extras, cuprins si pe imaginile oferite iar daca este ceea ce-ti trebuie pentru documentarea ta, il poti descarca. Ai nevoie de doar 4 puncte.

Domeniu: Criminologie

Cuprins

I. Filosofi ai epocii elenistice 4
I. 1. Epicurismul 6
I. 2. Scepticismul 7
I. 3. Stoicismul 9
II. Filosofia eleaţilor 14
II. 1. Heraclit 14
II. 2. Xenofan 15
II. 3. Parmenide 16
II. 4. Zenon 17
II. 4. 1. Scurt istoric 17
II. 4. 2. Paradoxuri 18
Bibliografie 22

Extras din document

I. Filosofi ai epocii elenistice

Termenul elenistic

A fost folosit mai întâi pentru a desemna limba greacă, pentru ca în secolul al XIX-lea termenul să desemneze perioada istorică cuprinsă între domniile lui Alexandru cel Mare (mijlocul secolului al IV-lea î.e.n.) şi Augustus (începutul secolului I e.n.). Aceasta perioadă a secolelor III-I î.e.n. începe să fie vazută ca o treaptă de dezvoltare în lumea greacă.Perioda elenistică este marcată de venirea pe tron a lui Alexandru Macedon, în 336 î. Hr. Educat în spirit clasic, de către maestrul său, Aristotel, Alexandru Macedon va deveni simbolul unei noi ere: elenismul.

Elenismul se traduce prin crearea sau dezvoltarea de centre urbane organizate după modelul grec. Fără îndoială, viaţa politică ramâne activă, chiar şi pe plan extern: au loc, în epoca elenisticp, războaie între cetăţi, alianţe, tratate etc. Regatul elenistic rămâne încă o suprastructură al cărei angrenaj are tendinţa de a se reduce la minimum şi de a se sprijini, cât mai mult posibil pe instituţiile deja existente în cetăţi. Cetatea nu mai este decât mica patrie; ea nu mai reprezintă categoria fundamentală, norma supremă a gandirii şi a culturii. Mai mult ca oricând, omul grec se concepe pe sine ca centru şi ,,masură a tuturor lucrurilor". Pentru omul elenistic existenţa umană nu are alt scop decât să atingă forma cea mai bogată şi mai desăvarşită a personalităţii.Toate aceste aspecte duc la crearea de individualităţi puternice, dar slabesc unitatea comunităţii.Accentul pus pe cultură era puternic; se consideră că prin cultură se ajunge la nemurire. Viaţa culturală apărea ca un reflex pe acest pământ, un preludiu al vieţii fericite a sufletelor favorizate de eternitate. Totuşi, datorită dispariţiei oraşului–stat, începand cu secolul al III-lea î. Hr., Grecia se resimte. Şcolile nu mai sunt subvenţionate de stat, iar aristocraţia nu-şi mai permite să asigure fonduri pentru întreţinerea lor. Cele câteva fundaţii care apar nu sunt nici ele suficiente pentru a menţine sistemul educaţional la standardele impuse de perioada clasică. În fapt, întreg mediul privat este în derivă.

Din aceleaşi raţiuni economice, încetul cu încetul, educaţia tinerilor greci tinde să se rezume la învaţământul elementar.Se învăţau în ordine literele, cuvintele, recitarea, socotitul, însă într-un mod sumar, lapidar.Se foloseau tăbliţe şi fâşii de papirus şi mai târziu Codex-ul (mai multe caiete legate, confecţionate din papirus). Academia lui Platon şi Liceul lui Aristotel au continuat să existe, deşi ele se menţineau mai mult datorită renumelui întemeietorilor lor, precum şi pentru că aceste şcoli dispuneau de o bază materială: localuri, biblioteci şi fonduri. Activau însă în oraşe maeştri numeroşi şi mai bine cotaţi care atrăgeau un numar mai mare de tineri studioşi. Primul dintre aceste centre este Atena, care va rămâne până la sfârşitul Antichităţii un focar activ al intelectualităţii; chiar şi când va ajunge să-şi piardă cu totul independenţa şi importanţa politică, ea nu va fi niciodată un oraş de provincie ca celelalte, ci va rămâne glorioasă Atena, mama artelor, a ştiinţelor şi a literelor. Astfel, Atena continua să fie considerată centrul cugetării filozofice; chiar în perioada română, orice filozof considera ca o datorie să viziteze Atena şi să-i asculte pe înţelepţii atenieni.

Alaturi de ea, Alexandria completa tabloul centrelor interesate mereu de cultură.Tradiţiile epocii clasice au continuat şi în perioada elenistică, dar nu cu aceeaşi intensitate.În Alexandria ca nou centru cultural în peisajul elen trebuie amintită prezenţa Mouseion-ului, la Alexandria, care încă din secolul al III-lea î. Hr. s-a manifestat ca un centru de cercetare şi nu ca un edificiu pentru învăţământul superior.Savanţii şi erudiţii deşi nu erau obligaţi să ţină cursuri, în realitate s-au transformat în cadre didactice, pledând pentru educaţie şi transformând Mouseion-ul într-un adevărat centru pedagogic (la origini, în epoca ptolemeică, acest tip de activitate a Mouseion-uluinu era încă prea bine afirmat; trebuie să fi fost vorba de un învăţământ esoteric de tip încă pronunţat arhaic, de o formaţie personală pe care maestrul consimţea s-o ofere unui mic grup de discipoli, de spirite de elită alese cu grijă). Se poate constata absenţa învăţământului tehnic, a şcolilor superioare care să formeze tehnicieni în mai multe domenii.Medicina greacă este cea care realizează mari progrese şi joacă un rol foarte activ în viata elenistică; alături de medicii particulari, cetăţile şi regatele întreţineau un corp de medici publici, constituind un veritabil serviciu de sănătate oficial. Era necesar să se asigure formarea unui mare numar de specialişti; de fapt, constatăm existenţa a numeroase şcoli de medicină nu numai la Alexandria, ci în aproape întreaga lume.Legat de învăţământul medical nu poate fi uitat Corpus-ul scrierilor atribuite lui Hippokrates, Biblia medicinii antice.Retorica era disciplina–rege, necesară în toate ramurile de activitate.

Filozofia elenistică nu este doar un tip determinat de formaţie intelectuală, ci şi un ideal de viaţă, pretinzând să informeze omul în întregime; a deveni filozof înseamna a adopta un mod de viaţă nou, mai exigent din punct de vedere moral, implicând ascetismul, care se traduce vizibil în comportament, alimentaţie şi îmbrăcăminte: recunoşti filozoful după mantia sa scurtă .Se învăţa în Liceul lui Aristotel, în mod particular, cu anumiţi maestri sau de la predicatorii, de la filozofii rătăcitori. Se comentau operele Maeştrilor – Platon, Aristotel, Zenon, Epicur, sau se ascultau prelegerile profesorului. Întotdeauna a existat o rivalitate între retori şi filozofi, iar aceasta s-a accentuat din generaţie în generaţie.Chiar daca era greu de acceptat, triumful retoricii era complet, îşi pusese amprenta atât de adânc asupra culturii elenistice în ansamblul ei, încât filozofii i- au simţit supremaţia. Fie ca au admis-o conştient, fie ca nu, filozofii elenistici au fost şi retori.

Fisiere in arhiva (1):

  • Criminologie - Zenon si Stocii.doc

Alte informatii

Universitata „Ştefan cel Mare” Suceava Facultatea de Ştiinţe economice şi administraţie publică Specializarea DREPT An II