Fobia Socială

1. Noțiuni generale

1.1. Definiție

Fobiile sunt stări de spaimă irațională, stările cele mai comune ale nevrozei. În general, fobiile reprezintă tendința de a reacționa la diferite tipuri de stres în forme excesive si anormale. Persoanele care suferă de fobii simt o teamă exagerată față de pericolul real prezentat de un obiect sau o situație. Persoanele respective sunt conștiente că senzațiile lor sunt exagerate, dar nu și le pot controla.

1.2. Caracteristici

Fobiile variază în funcție de vârstă, sex și contextul familial și cultural în care evoluează omul. Ajuriaguerra (1974) considera că ar exista o cronologie în apariția fobiilor. Copii foarte mici dezvoltă fobia de zonele întunecate, fobia de contact cu animalele mici considerate respingătoare, fobia de o rănire prin scufundarea în apă, expunere la foc etc. Unii adolescenți acuză fobie de avion, de telecabine, de examen sau de sânge.

În ceea ce privește frecvența fobiilor simple în funcție de sex, studiile sunt contradictorii. Metoda de observație externă sau autochestionare demonstrează că fobiile predomină la fete în comparație cu băieții.

Contextul cultural determină, de asemenea, tipul de fobii, acesta fiind influențat de filme, povești, benzi desenate. Atitudinea anturajului joacă un rol important în persistența sau dispariția fobiilor la copil. Adeseori, unul dintre părinți prezintă el însuși o tulburare anxioasă de tip fobic.

Se observă, în general, o diminuare cu vârsta a fobiilor simple și, adesea, acestea dispar spontan fără a fi înlocuite cu alte fobii. La copil fobiile simple sunt instabile, apar fără o cauză evidentă și dispar la fel de misterios. Fobiile simple reprezintă rareori un motiv de consultație și tratament țintit la copii și adolescenți.

Conform lui Eysenk și Rachman (1965), unele fobii ar putea fi înțelese după modelul incubării anxietății: anxietatea dobândită într-un singur moment prin confruntare cu un obiect sau o situație care provoacă o teamă puternică se poate dezvolta și menține cu condiția ca stimulul să fie prezentat într-un interval de timp suficient de scurt pentru ca să nu existe nici obișnuință, nici extincție. În funcție de contextul în care evoluează copilul, reacțiile de teamă se vor amplifica sau chiar se vor estompa treptat în timp.

Cu ajutorul tehnicii expunerii in vivo persoana este expusă progresiv la situația fobică. Expunerea in vivo adaptată persoanei se face în general în asociație cu tehnica de modeling în apropierea obiectului fobogen. Terapeutul se apropie progresiv de obiectul fobogen și demonstrează în mod ostentativ absența pericolului.

În cadrul tehnicii de expunere masivă, pacientul este pregătit prin convorbiri prealabile pentru o confruntare prelungită, fără pauză, cu obiectul fobogen. Această tehnică se pretează în special la fobiile specifice, cum ar fi fobia de contact cu foaia de hârtie sau chiar fobia de culoare. Schimbarea este fundamental cognitivă și, în consecință, comportamentală.

2. Tipuri de fobii

Putem deosebi trei tipuri de fobii: fobiile simple, fobii sociale și agorafobia.

2.1. Fobiile simple

Stările precum teama de animale sau insecte (păianjeni, șerpi, câini, șobolani), teama de medici, de înălțimi (poduri, ascensoare, clădiri înalte) sunt predominante la acest tip de fobie.

2.2. Fobiile sociale

De acest tip de fobie suferă peste 13% din populație. Aici ne referim la teama de a fi observat în public, de a avea un comportament ciudat, mai ales de a fi în centrul atenției. În aceeași categorie intră teama de a întâlni persoane noi, de a se simți umilit. În unele cazuri, fobia socială poate ajunge la extrem, persoana bolnavă refuzând să iasă din casă sau orice fel de contact cu oamenii. Persoanelor care suferă de fobii sociale le este teamă să vorbească sau să mănânce în public, să folosească toalete publice, să meargă la petreceri, să meargă la diferite instituții cum ar fi școala, biserica, etc.