Identificarea criminalistică a explozivilor anorganici

1. Introducere

Explozivii sunt materiale, compuse fie dintr-o singură substanță, fie dintr-un amestec de substanțe, care, din propria lor energie sunt capabile să producă o explozie. Ca și definiție generală, aceștia sunt reprezentați de un zgomot puternic și distribuirea bruscă a lucrurilor din jur, din locul inițial. [1]

O explozie are loc atunci când energia limitată anterior este eliberată brusc pentru a afecta împrejurimile. Exploziile mici, precum spargerea unui balon sunt familiare și inofensive, cele la scară mare, cum ar fi o bombă atomică sunt rare și de cele mai multe ori, dezastruoase. [2]

Primul exploziv folosit nu a fost unul puternic și anume praful de pușcă, care a fost descoperit în secolul 13 și apoi redescoperit în secolul al 14-lea. Era folosit în scop militar începând cu secolul al 14-lea și este un exploziv deflagrant, care a stat foarte mult timp în „umbra” explozivilor puternici importanți. [2]

În anul 1867, Ohlsson C.J. și Norrbin J. H. au propus un brevet pentru un explozibil mixt, compus din azotat de amoniu și diverși combustibili. Acest amestec a pus bazele unei dezvoltări competitive între explozivii pe bază de azotat de amoniu și dinamită. După acceptarea brevetului, tipuri variate de azotat de amoniu au început să fie utilizate în lume. [3]

În anul 1943, Consolidated Mining and Smelting Co. din Canada au produs granule poroase de nitrat de amoniu. Aproximativ 94% din aceste granule amestecate cu 6% păcură au denumirea de ANFO. Datorită costului scăzut de producție și ușurința în utilizare, ANFO a fost folosit rapid în întreaga lume, fiind denumit agent de sablare în loc de exploziv. Acesta reprezintă aproximativ 80% din cele 2,7 - 109 kg de explozivi folosiți anual în America de Nord în anul 2012. [3]

În 1969, Blubm H. F. de la Atlas Chemical Industry Co. Ltd a inventat emulsia explozivă. Aceasta este o emulsie apă în ulei, împreună cu un puternic agent oxidant și anume azotat de amoniu. Emulsia explozivă a reprezentat o nouă dezvoltare pentru explozivii pe bază de apă. [3]

2. Clasificarea explozivilor

Explozivii se clasifică astfel:

- Propulsori sau explozivi cu acțiune redusă.

Sunt materiale combustibile, care conțin deja oxigenul necesar pentru combustia lor, care ard, dar nu explodează și funcționează prin producerea de gaz, care la rândul lui produse o explozie. Explozivii din această clasă diferă între ei la ritmul cu care își distribuie energia. În funcție de utilizarea lor există pulberi lente și pulberi rapide. Lovitura care provine de la o pușcă este diferită în comparație cu cea provenită de la o armă militară de mare putere, în care se folosește o pudră mai puternică și cu o ardere mai lentă. [1]

- Explozivi primari sau inițiatori.

Aceștia explodează sau detonează atunci când supuși încălzirii sau unui șoc puternic. Inițiatorii nu ard, cu toate că ei conțin și elemente necesare combustiei. Materialele în sine, din care sunt fabricați explozivii primari explodează, aceasta rezultând fie că ei sunt închiși sau nu. Ei diferă considerabil la sensibilitatea la căldură, cantitatea de căldură pe care o emană și în șocul pe care îl produc atunci când explodează. [1]

- Explozivi puternici.

Ei detonează sub influența șocului produs de un exploziv primar adecvat. Explozivii puternici nu funcționează prin ardere, deoarece, în fapt nu toți sunt combustibili, însă majoritatea pot fi aprinși prin intermediul flăcării, iar în cantități mici ard liniștiți și se pot stinge ușor. Dacă sunt încălziți la o temperatură ridicată dintr-o sursă externă de căldură, aceștia pot exploda. Explozivii exercită un efect mecanic atunci când explodează, asupra tuturor elementelor de lângă ei. [1]